MAE rus a promis un răspuns la decizia României de a reduce personalul misiunii diplomatice a Federației Ruse

Ministerul rus de Externe a declarat că Moscova va răspunde la decizia României de a reduce personalul misiunii diplomatice a Federației Ruse, a anunţat pentru RIA Novosti o sursă din minister. „Așa cum a declarat mai devreme partea rusă, Rusia va da un răspuns adecvat” – a spus sursa citată.

Anterior, Ministerul de Externe al României a anunțat că 40 de angajați ai Ambasadei Rusiei la București vor părăsi țara la 1 iulie în conformitate cu cerințele autorităților române de reducere a personalului misiunii diplomatice ruse. Se subliniază că diplomații vor părăsi țara împreună cu familiile lor. Astfel, 80 de persoane se vor întoarce din România în Rusia.

Pe 8 iunie, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe al Rusiei, Maria Zaharova, a declarat că Rusia consideră decizia României de a reduce personalul ambasadei Federației Ruse la București drept un „atac ostil”. Potrivit diplomatului rus, relaţiile dintre cele două ţări, prin „eforturile” părţii române, „au fost deja aduse într-o stare deplorabilă”. /ssirbu/schelaru

https://www.gazeta.ru/politics/news/2023/07/02/20791670.shtml

www.gazeta.ru – 2 iulie