Contribuţia cavalerilor templieri la istoria Portugaliei a fost esenţială nu numai pentru extinderea graniţelor şi apărarea lor, ci şi prin participarea lor la economie, ştiinţe şi arte, lăsându-şi secretele bine ascunse în zidurile impunătoarelor fortificaţii şi castele ridicate la Tomar, Almourol, Pombal sau Sintra. Când, în a doua jumătate a secolului al XIII-lea, cetatea Tomar a fost transferată sub controlul templierilor, devenind sediul lor principal, castelul de aici a devenit o parte integrantă a sistemului defensiv creat de ei pentru paza frontierei regatului creştin împotriva asalturilor maure. „Sărmanii soldaţi ai lui Hristos”, cunoscuţi mai apoi drept „Cavalerii Templului lui Solomon”, sau „Ordinul Cavalerilor Templieri”, un ordin religios militar fondat de nobilul francez Hugo de Payns, veteran al primei Cruciade, au fost prezenţi în Portugalia din 1128 şi au rămas sub un alt nume, Ordinul lui Hristos, şi după desfiinţarea ordinului, în 1314. Neînfricaţii călugări războinici, înveşmântaţi în lungile lor mantii albe, cu o cruce roşie pe piept, l-au ajutat pe dom Alfonso Henriques, sau Alfonso I Cuceritorul, primul rege al Portugaliei, să îşi extindă teritoriul, expulzând maurii şi consolidând graniţele regatului.
An de an, la început de iulie, vechea cetate lusitană Tomar, despre care unii istorici cred că ascunde cea mai mare comoară a templierilor, se întoarce în timp pentru a-şi onora nobilii fondatori, cu ocazia sărbătorii dedicate lor, ‘Festa Templária’, menită a aminti de trecutul medieval al oraşului. Sărbătoarea dramatizează evenimentele din iulie 1190, când 900 luptători musulmani comandaţi de regele Marocului au asediat Castelo Templário din Tomar, punându-i la grea încercare pe cei 200 de cavaleri, în frunte cu faimosul cruciat Gualdim Pais, fondator al cetăţii, care au ieşit, în pofida inferiorităţii numerice, învingători. Parcă descinşi din îndepărtatul secol XII, purtând veşminte specifice, localnicii străbat străzile cetăţii, cu torţe aprinse, conduşi de cavalerii călare, într-un grandios spectacol, completat de banchete şi dansuri medievale, jocuri de arme, alaiuri de muzicanţi, saltimbanci şi figuranţi, învăluind centrul vechi al oraşului în atmosfera Evului Mediu.
Tot la început de iulie, o dată la patru ani, oraşul Tomar retrăieşte emoţia unei alte festivităţi unice în lume, nealterată din secolul al XVII-lea, numită ‘Festa dos Tabuleiros’, o revărsare de culoare şi entuziasm, ce umple străzile cu un impresionant cortegiu de tinere şi tineri purtând pe cap nişte tăvi acoperite cu un şervet alb brodat, semn al purităţii, peste care sunt aşezate coşuri cu un special ‘eşafodaj’ deasupra, alcătuit dintr-o structură verticală pe care sunt suprapuse 30 de pâini, simbolizând cei 30 de arginţi pentru care Iuda l-a vândut pe Iisus, dar şi pâinea pe care regina Isabel, consoarta regelui Dinis I, o împărţea sărmanilor, alternate cu şiruri de flori de hârtie, asociate cu fertilitatea şi recolta, peste ele tronând o coroană cu un porumbel alb, ca simbol al Sfântului Duh, sau o sferă armilară, ca simbol al expansiunii maritime a Portugaliei. Deasupra sferei se află crucea Ordinului lui Hristos, reconstituit prin protecţia regelui Dinis I, care a domnit între 1279 – 1325, din vechiul Ordin al Tempierilor, după desfiinţarea acestuia. ‘Turnuleţele’ viu colorate purtate pe cap de tinerele localnice au fost asemuite coloanelor unei catedrale în mişcare, având cerul drept arc ogival, posibil inspirate de o fereastră a faţadei vestice (Janela do Capítulo) a sacristiei manueline a Mănăstirii Ordinului lui Hristos. Fereastra cu pricina este flancată de doi contraforţi imenşi şi etalează un exuberant univers figurativ, cu însemnele ordinului religios, între care sfera armilară, şi figuri simbolice. Impresionantele ‘tabuleiros’ (tăvi, de la tabula) purtate pe cap de tinerele care defilează prin oraş, în rochii albe cu banderole roşii, trebuie să aibă înălţimea celei care le transportă şi cântăresc aproximativ 15 kg. În trecut, ele erau acoperite cu sute de flori de vară, maci, spice de grâu, gălbenele, trandafiri, dar cu trecerea timpului, florile au început să fie confecţionate din hârtie. Alături de fete defilează ajutoarele lor, tineri îmbrăcaţi în pantaloni negri, cămaşă albă şi cravată roşie, în fruntea cortegiului deschizători de drum fiind cimpoierii şi artificierii, urmați de carele încărcate cu pâine, carne şi vin, trase de vite simbolice de sacrificiu, împodobite şi ele cu ghirlande de flori. Este una dintre cele mai vechi tradiţii din Portugalia, cu reminiscenţe ale sărbătorilor păgâne închinate zeiţei romane a recoltei, Ceres, dar mai ales o sărbătoare închinată Sfântului Spirit şi amintind de un aşa-numit „miracol al trandafirilor”, legat de regina Isabel. Legenda spune că, într-o zi de iarnă, atunci când regina ducea ascunsă în poala rochiei pâine pentru a o da săracilor, ar fi fost suprinsă de regele Dinis. Suveranul a întrebat-o ce ascunde în poala veşmântului, iar soaţa sa i-a răspuns că are trandafiri, deşi nu era anotimpul lor. Şi, când i-a arătat, pentru a-l convinge, în faldurile veşmântului chiar erau trandafiri, în locul pâinilor. În acea perioadă, Tomar era deja sediul templierilor, cu un puternic devotament pentru credința catolică şi pentru Sfântul Spirit, în rândurile seniorilor feudali a apărut tradiţia de a oferi, pe tăvi sau în coşuri, ofrande de pâine, vin şi carne, pe care femeile le duceau la biserică, urmând a fi împărţite comunităţii, mai cu seamă celor săraci. Ceremonia de binecuvântare a tăvilor, viu coloratele decoraţiuni de la porţile, verandele şi ferestrele caselor şi aruncarea de flori peste procesiunea tinerelor sunt urmate de mult aşteptata Pêza, masa instituită de regina Isabel pentru cei nevoiaşi, constând în împărţirea pâinii sfinţite, a cărnii de la vitele sacrificate pentru festivitate şi a vinului, ca daruri ale Sfântului Spirit. (Cristina Zaharia)
