Marţi, 4 iulie, se împlinesc 100 de ani de la naşterea scriitorului Haralamb Zincă, unul din pionierii romanului poliţist românesc.
Cărţile lui erau tipărite în tiraje de 250000-300000 de exemplare şi se epuizau în doar câteva zile, iar cazurile inventate de el erau atât de surprinzătoare, încât anchetatorii profesionişti îi cereau deseori sfaturi pentru rezolvarea unor cazuri reale.
Hary Isac Zilberman, pe numele său real, s-a născut la 4 iulie 1923, în oraşul Roman, fiind fiul lui Iosif Zielberman și al Carolinei.
Între anii 1934 – 1937, a fost ucenic la o frizerie, în București, iar la 14 ani se angajează la prăvălie, cumulând munca cu școala.
Încă din copilărie a avut o pasiune pentru scris, iar la vârsta de 17 ani, viitorul său va fi pecetluit, după ce prezintă la școală o compunere care va fi notată cu nota maximă, iar dascălul lui Haralamb Zincă apreciază că acesta va deveni, cu siguranţă, scriitor.
În 1940 se va refugia în Basarabia și apoi în Rusia, unde este înrolat în armata rusă pe frontul antinazist. Luptă în Lituania și în Prusia Orientală, participă la asediul Konigsbergului unde ține un jurnal de război. Se declară refugiat și ajunge într-un sat din Uzbekistan unde muncește ca văcar și cioban.
După război, în 1945, se va repatria, apoi în anii 1945 – 1946, a fost bibliotecar la ARLUS.
A fost activist de partid (1946 – 1948) și sindical (1948 – 1950).
În anul 1950, debutează editorial cu nuvela „Primăvara“, văzută ca o imagine a triumfului noului prin eradicarea „vieții de huzur” a burgheziei.
A studiat în anii 1950 – 1951 la Şcoala de Literatură Mihai Eminescu.
A publicat cărţi de non-ficțiune precum „Amintire” (1956), „Ultima toamnă” (E.S.P.L.A., București, 1958), „Popasuri…” (E.S.P.L.A., București, 1959), „Dintre sute de catarge” (Ed. pentru Literatură, București, 1961), „Un caz de dispariție : Anchete sociale” (Ed. Cartea Românească, București, 1972), „Eu, H.Z., aventurierul” (Ed. Cartea Românească, București, 1979) şi „Fiecare om cu clepsidra lui” (Ed. Cartea Românească, București, 1988).
Este autorul unor cărți-document cum sunt „Și a fost ora H” (Ed. Militară, București, 1971), „Ultima noapte de război, prima zi de pace” (Ed. Militară, București, 1985), „Revelion 45” (Ed. Militară, București, 1989), „”Spion” prin arhive secrete” (Ed. Garamond, București, 1993) sau „Noiembrie însângerat” (Ed. Fundației PRO, București, 2000).
Haralamb Zincă, pseudonimul literar pe care şi l-a ales, a mai scris volume de spionaj, din ciclul „Pe urmele agentului B-39”, precum „Soarele a murit în zori” (Ed. Militară, București, 1976), „Toamna cu frunze negre” (Ed. Militară, București, 1978), „Anotimpurile morții” (Ed. Militară, București, 1980), „Destinul căpitanului Iamandi” (Ed. Militară, București, 1982) sau „Operațiunea „Soare”” (Ed. Militară, București, 1984).
A scris un număr impresionant de romane poliţiste, graţie cărora și-a câștigat popularitatea, mai ales prin modul în care a îmbinat problematica socială cu cea a creației.
Astfel de volume publicate sunt „Cazul R-16” (Ed. Militară, București, 1961), „Palma lui Hercules” (Ed. Tineretului, București, 1963), „Sfârșitul spionului Fantomă” (Ed. Militară, București, 1963), „Taina cavalerului de Dolenga” (Ed. Militară, București, 1965), „Moartea vine pe bandă de magnetofon” (Ed. Militară, 1967; reeditată la Ed. Garamond, 1995) (roman ecranizat în anul 1978 sub titlul „Un om în loden”), „O crimă aproape perfectă” (Ed. Tineretului, București, 1969), „Crima de la 217” (Ed. Militară, București, 1970), „Dispărut fără urmă” (Ed. Militară, Colecția Sfinx nr. 15, București, 1973), „Un glonte pentru rezident” (Ed. Militară, București, 1975), „Dragul meu Sherlock Holmes” (Ed. Eminescu, București, 1977), „Glonțul de zahăr” (Ed. Militară, București, 1981), „Noaptea cea mai lungă. Cartea I: Dincolo de întuneric” (Ed. Militară, București, 1986), „Noaptea cea mai lungă. Cartea II: Marea confruntare” (Ed. Militară, București, 1987), „Coșciugul agentului K-05” (Ed. Odeon, București, 1991), „Moartea m-a bătut pe umăr” (Ed. Garamond, București, 1993), „Moarta mirosea a „Christian Dior”” (Ed. Militară, Colecția Sfinx nr. 7 SN, București, 1997) sau „Limuzina neagră” (Editura Militară, 1973).
Alte volume publicate: „Urmele” (Ed. Militară a Forțelor Armate ale R. P. R., București, 1953), „Zefirul” (Ed. Militară, București, 1964), „Alerta în umbră” (Ed. Tineretului, București, 1968) şi „Supersonicul 01 decolează în zori” (Ed. Militară, București, 1974).
A realizat şi câteva traduceri, Kertapati Rukiah, „Scrisori din munţi”, Bucureşti, 1963, Vasili Ajaev, „Preludiul vieţii”, Bucureşti, 1964, Vasili Axionov, „Bilet spre stele”, Bucureşti, 1966 şi Iuri Bondarev, „Tăcerea”, Bucureşti, 1968.
Haralamb Zincă a fost redactor-șef adjunct la revistele „Tânărul scriitor“ și „Luceafărul“, apoi redactor la „Viața Românească“, secretar responsabil de redacție la „Gazeta literară“ (1962 – 1966) şi director al Casei Uniunii Scriitorilor din București, din 1967.
Haralamb Zincă a primit, în 1971, Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti şi, în 1976, Premiul Uniunii Scriitorilor din România.
În ultimii ani de viaţă a suferit de boala Alzheimer şi a trăit în cvasianonimat.
Haralamb Zincă a murit la 24 decembrie 2008 la București, fiind înmormântat la Cimitirul Evreiesc de lângă stația de metrou Eroii Revoluției.
Fiul său, Andrei (Abraham) Zincă, locuiește în SUA și e un cunoscut regizor de telenovele latino-americane. El a regizat şi serialul „La Urgenţă” (2006-2007), difuzat de TVR.
