Acum 1695 de ani, la 5 iulie 328, istoria consemnează inaugurarea podului peste Dunăre. Probabil a fost proiectat de arhitectul roman Theophilus Patricius și se întindea între Sucidava (situată în vatra orașului Corabia, sub actualul cartier Celei) şi Oescus (azi Ghighen, Bulgaria. Construcția arată importanţa dobândită de ţinuturile nord-dunărene pentru Imperiul Roman. Podul a rămas în uz pentru mai bine de 40 de ani. Având o lungime totală de 2437 m, din care 1137 peste albia Dunării, era considerat cel mai lung pod antic peste un curs de apă şi unul din cele mai lungi din toate timpurile
Context
După retragerea administrației romane, Dacia a rămas în stăpânirea neamurilor germanice. În partea de apus, prin Banat și Crișana locuiau vandalii. În Ardeal, Muntenia erau majoritari goții., după cum spunea Iordanes: ”Vandalii aveau atunci la răsărit pe goți”. Eutropius relata și el: ”Traian a supus Dacia și a făcut o provincie romană din acele teritorii de peste Dunăre pe care azi le ocupă taifalii, victoalii și thervingii”. Prin thervingi se înțelegeau vizigoții, al căror nume înseamnă ”goții de apus” sau ”goții cei buni”. Taifalii ocupau vestul Olteniei și răsăritul Banatului, însă despre victoali nu putem afirma cu siguranță unde se aflau. Timpul când scrie Eutropius, ”astăzi”, este sub împăratul Valens, adică 364-378.
Între sfârșitul veacului III și începutul celui de-al IV-lea, a fost liniște din partea germanicilor. Tensiunile se acumulează însă, germanicii devin ostili, iar romanii vor porni război împotriva lor. O inscripție din provincia Dacia Pontică datând din 340 relevă: ”Regiunea de la graniță, expusă temerității goților”, adică expusă atacurilor goților. Pentru a ușura operațiunile militare, Constantin cel Mare formulează o strategie ofensivă care includea construirea podului care lega Oescus (Gigen, Bulgaria) de cetatea Sucidava (Celeiul medieval) de pe malul de nord al Dunării. Alt motiv ar fi fost și dorința lui Constantin cel Mare să arate că este la fel de important ca Traian. Noul pod urma să-l facă uitat pe cel al lui Apolodor din Damasc. Așa apare, pe la 328, în dreptul localității Corabia de azi, o ”punte” lungă de 2.437 de metri, dintre care 1.137 peste albia râului. Astăzi, la vechea Sucidava, se mai găsește o rămășiță de picior ce amintește de cel mai lung pod al Antichității
Pe pod puteau fi deplasate trupele care urmau să ocupe teritoriul de la nord de Dună¬re.
Teofilus Patricius ar fi proiectat construcția, iar la 5 iulie 328, lucrarea este gata, fiind inaugurată în prezența împăratului Constantin cel Mare. Pe malul românesc de azi era, atunci, cetatea Sucidava, viitorul sat Celei, în apropierea actualului oraș românesc Corabia. De cealaltă parte, la bulgari, era satul Ghighen, din regiunea Plevna, cunoscut, în acele vremuri, drept Oescus. Construcția era magistrală: avea o lungime de 2.437 de metri, dintre care 1.137 peste albia Dunării. Lățimea era de 5,70 metri, iar totul se ridica la 10 metri deasupra Dunării. Dispunea de piloni de piatră și de mortar, iar suprastructura de lemn era fixată cu scoabe de piatră. Podul avea două pile culee, câte una la fiecare capăt, ce jucau și roluri de portal.
Podul nu va fi folosit mult timp
În anul 332, Constantin cel Mare își trimite fiul, pe Constantin al II-lea, cu o armată însemnată, împotriva germanicilor. Luase decizia pentru că thervingii și taifalii îi atacaseră pe sarmați, aliații romanilor. Pe 20 aprilie 332, pe podul de la Sucidava, armata traversează Dunărea. Bătălia se dă la 12 mai, într-un loc rămas necunoscut.
Cu ocazia inaugurării podului, dar și a acestei victorii, sunt emise monede ce ilustrau un barbar îngenuncheat (probabil un taifal, popor războinic nomad, mare specialist în arta călăriei). Deși pare greu de crezut pentru o construcție atât de trainică, podul nu avea să fie folosit pentru o perioadă lungă. Împăratul Valens (martie 364 – august 378) luptă, în trei ani consecutivi, contra vizigoților. În 367, trece Dunărea pe la castelul Constantiana Daphne, pe lângă Oltenița, deci nu pe la Sucidava, pe podul lui Patricius. Apoi, în al doilea an, pentru că Dunărea era umflată din cauza inundațiilor, rămâne până toamna în castru, semn că nici de această dată nu utilizează podul. În al treilea asalt, romanii trec pe la Noviodunum (Isaccea) și-l înving pe Athanaric, căpetenia thervingilor. Posibil ca structura să fi fost afectată deja la 375, la invazia hunilor.
Peste mai bine de un mileniu, podul este amintit de marele Dimitrie Cantemir în ”Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor”: ”Au zidit pod peste Dunăre. Iară unde și în ce loc să fie zidit acel pod, pre cât a noastră nevoință a să întinde au putut, la istorici afla n-am putut”.
Podul apare pe o hartă a stolnicului Constantin Cantacuzino (1639 – 1716),, cel care realizează, la Padova, o hartă a Valahiei, alături de Ion Comnen. Cam în aceeași perioadă, topograful Luigi Ferdinando Marsigli (1658 – 1730) încearcă, fără succes, să localizeze cu precizie construcția. Alexandru Popovici și Cezar Bolliac (unul dintre fruntașii Revoluției de la 1848) reiau căutările, în secolul al XIX-lea, dar primele descoperiri științifice cu adevărat reale sunt făcute de Grigore Tocilescu și de Pamfil Polonic, la 1902. În 1934, Dumitru Tudor publică prima lucrare completă privind podul.
Azi la Sucidava, doar o rămășiță de picior de pod amintește că aici a fost cel mai lung pod din antichitate.
Bibliografie
Calendar Rador
https://www.google.com/search?client=firefox-b-d&q=podul+sucidava+
