Viceprim-ministrul Republicii Moldova a anunţat că reglementarea crizei transnistrene nu depinde de integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană. Autoritățile moldovenești urmează să continue procesul de recuperare a regiunii transnistrene nerecunoscute de autorităţile țării, indiferent de cursul către integrarea europeană a Republicii Moldova, a specificat vicepremierul Oleg Serebrian, transmite Agenţia de presă TASS. Potrivit acestuia, probabil, procesul de aderare a Chișinăului la Uniunea Europeană va contribui la rezolvarea problemei transnistrene. ‘Poziția noastră este să intrăm în negocieri, în paralel cu integrarea în UE. Procesul de reintegrare nu va fi dependent 100% de integrarea europeană, acest fapt este evident, dar va ajuta la unirea malurilor Nistrului’, a spus Serebrian, comentând declarațiile unor politicieni moldoveni despre posibila accelerare a procesului de integrare, în cazul în care se renunţă la Transnistria. El a adăugat că reglementarea situaţiei de la Tiraspol are legătură cu situaţia economică, precum şi cu războiul din Ucraina. Serebrian a subliniat că reintegrarea regiunii transnisterne în Republica Moldova depinde și de populația Republicii Moldova.
‘Reglementarea viitoare transnistreană depinde de situația din Ucraina, dar nu numai de aceasta. Depinde de noi, și de populație. Dacă vom dispune de o forță extrem de atractivă pentru locuitorii din regiunea transnistreană, atunci aceasta va crea un climat favorabil pentru o apropiere‘, a conchis Serebrian./vdraguta/dstanesc
www.gazeta.ru – 5 iulie