Documentarul „Phoenix: Povestea” i-a încântat pe românii de la Roma

Nicu Covaci, împreună cu regizorul Cristian Radu Nema au prezentat, la Roma, documentarul „Phoenix: Povestea”, spre încântarea publicului. A fost ultima etapă din acest turneu internațional, după Paris, Londra și Madrid.

Cine poate înțelege cel mai bine dorul românilor din străinătate decât un alt român, un conațional plecat peste hotare, așa cum este Nicu Covaci, stabilit de 30 de ani în Spania. Impresii din spectacolul prezentat la Roma, în reportajul Elenei Postelnicu.

Nicu Covaci: Ați înțeles ce am făcut și de ce am făcut.

Reporter: Cei 60 de ani de Phoenix au fost sărbătoriți de Nicu Covaci și regizorul Cristian Radu Nema, în cadrul unui turneu internațional care a trecut și pe la Roma. Arta cinematografică permite acestui faimos grup românesc să rămână în eternitate. Este motivul pentru care Cristian Radu Nema a realizat acest documentar „Phoenix: Povestea”.
Cristian Radu Nema: Și așa a fost întâmplarea ca un regizor din tânăra generație, dintr-o altă generație decât cea a lor, aparent – o să continui de ce aparent spun altă generație, pentru că nu vorba de generații diferite. Phoenix e o generație continuă. Nu există generația anilor aceia. Așa fost să fie, ca un regizor din tânăra generație să facă acest subiect. Și poate tocmai însăși această idee de diferență de generații confirmă mesajul pe care îl are Phoenix, de continuitate și de permanență, pentru că Phoenix nu aparține unei perioade, nu aparține unor oameni, nu aparține unor conjuncturi.

Phoenix este un fenomen care trebuie redat și care aparține culturii naționale în sine. Eminescu nu a murit odată cu dispariția sa din lumea asta, ca alți poeți, ca alți pictori, van Gogh, Luchian, cum nici Phoenix, prin creația lor, pentru că sunt niște creatori care nu vor fi egalați, rămân pentru totdeauna. Iar acest film, în general, arta cinematografică permite unui subiect să rămână eternitate și așa rămânea el și fără filmul ăsta, dar cu atât mai mult. Acum e o certitudine palpabilă.

Reporter: Suntem la Roma. Acest turneu internațional se încheie aici, la Roma. Cum a fost la Paris, la Madrid, la Londra?
Cristian Radu Nema: Dacă îmi permiteți să vă corectez, cuvântul încheie nu există în niciun fel de formulare. Este al cincilea din turneul internațional. Am început la Chișinău, apoi am avut acest segment Paris, Londra, Madrid, acum Roma. Nu încheie, este doar, cum spuneam mai devreme, continuă la Roma și va continua mereu în toate celelalte orașe dincolo de granițe. Probabil această dispariție a granițelor, această lipsă a granițelor metaforică acum se întâmplă la propriu. Am trecut granițele țării, cum și Phoenix a trecut multe granițe ideologice și sentimentale și așa mai departe. Și la propriu, și ei au trecut granițele în ’77, acum și noi am trecut granițele cu filmul. Dar vin cred că la primul dumneavoastră cuvânt numit emoții, pentru că publicul este cel care spune și decide ce transmite filmul, ce transmite trupa și ce transmite subiectul. Nu noi, noi doar am propus, ei, publicul, sunt cei care confirmă și acum, practic, este o mulțumire pe care noi toți o adresăm Phoenixului pentru ceea ce ei ne-au dat.

Reporter: Nicu Covaci a fost întâmpinat de un grup de copii români născuți în Italia, care au cântat una dintre melodiile formației Phoenix.
Nicu Covaci: Mă bucur mult să ținem spatele, acesta e și scopul nostru, să ținem spatele românilor oriunde s-ar afla ei. Diaspora românească există peste tot. Uite numai la mine, în Spania, sunt vreo 2 milioane de români și vrem să ne ținem spatele. Dar trebuie ca Institutul Cultural Român -ICR – să ne trimită să le ținem spatele, pentru că piesele mele au mesaj și noi vrem să întărim șira spinării la români. Ăsta e scopul meu.

Reporter: Cunoașteți foarte bine dorul românilor din străinătate, iar muzica Phoenix poate să aline acest dor.
Nicu Covaci: Categoric! Noi, cum să spun, n-avem voie să uităm cine suntem, de unde venim, chiar dacă trăim pe alte meleaguri. Noi suntem români și trebuie să rămânem români.

Reporter: Ce ați vrea să le transmiteți românilor de aici, din Italia, din Roma, dar și din Italia?
Nicu Covaci: Să-și țină șira spinării, să rămână drepți și curați, să se poată uita în oglindă.

Reporter: Spectatorii români din Roma s-au emoționat până la lacrimi în timpul documentarului „Phoenix: Povestea”.
Lăcrămioara Maricica Niță: Sunt Lăcrămioara Maricica Niță și după mai bine de 17 ani departe de țară, am avut onoarea să-mi odihnesc inima în brațele marelui Nicu Covaci. Această întâlnire cu legenda muzici rock românești a fost emoție în formă pură, pentru că am crescut fredonând cântecele trupei Phoenix, am trăit și trăiesc departe de casă, ascultând hiturile trupei Phoenix. Odată cu vizionarea filmului documentar regizat de către Cristian Radu Nema, am completat cumva tabloul informațiilor despre ceea ce a însemnat și încă înseamnă trupa Phoenix, o legendă de peste 60 de ani, de spectacole, de cântece, de mesaje către tineri și vârstnici deopotrivă. De-a lungul anilor, trupa Phoenix a renăscut precum pasărea din cenușa timpului./geftene/schelaru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 8 iulie