Românii au nevoie de informare pentru a conştientiza necesitatea donării de sânge

Românii au nevoie de informare, campanii de educare şi responsabilizare pentru a conştientiza necesitatea donării de sânge, arată un studiu realizat de Societatea Română de Marketing şi Cercetare a Opiniei Publice.

37% dintre români cred că Ministerul Sănătăţii trebuie să susţină campaniile de donare de sânge. 7 din 10 oameni din mediul rural asociază donarea de sânge cu viaţa şi 4 din 10 au declarat că au fost la centre de specialitate în trecut, însă doar 17% dintre ei au făcut acest gest în ultimul an.

Medicul-şef la Centrul de Transfuzie Sanguină al Ministerului Apărării, Florea Vlădescu, explică motivele pentru care nu se donează sânge:

Florea Vlădescu: Sunt persoane care nu ştiu că e nevoie de sânge, au impresia că sângele se ia de undeva de la farmacie, nici nu-și pun problema de unde vine, cine se ocupă, de ce trebuie să se doneze sânge; apoi, frica de spitale, de instituții medicale, frica de înțepături.

Culmea este că nu puncția venoasă este cea mai dureroasă și cei care într-un final ajung să doneze sânge constată că temerile au fost oarecum nefondate în privința durerii pe care ar putea să o aibă la prelevarea de sânge. Teama de a se infecta cu microbi, aceste infecții asociate activității medicale. Cei care au donat au văzut că tot ce folosim, pungile, toate materialele de unică întrebuinţare, aprovizionarea se face în mod continuu. Nu există disfuncționalități din acest punct de vedere./cpodea

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 11 iulie