A învins simțul responsabilității, iar pericolul unei escaladări a războiului a fost evitat prin faptul că la summitul NATO Ucraina nu a primit nicio invitație și niciun calendar concret pentru aderarea sa ulterioară la această organizaţie, care poate avea loc doar după ce vor fi îndeplinite toate condițiile, a declarat miercuri, ministrul ungar al afacerilor externe și al comerțului exterior, Péter Szijjártó, la Vilnius.
Potrivit unui comunicat dat publicității de ministerul de resort, oficialul ungar a declarat în ultima zi a summitului NATO că Ucraina, în cele din urmă, trebuie să se mulțumească cu un rezultat modest, în comparație cu unele așteptări.
„De fapt, Comisia NATO-Ucraina, transformată în Consiliul NATO-Ucraina, este singurul organism care reprezintă un progres în relațiile NATO-Ucraina. A învins simțul responsabilității, iar NATO a adoptat în sfârșit o poziție responsabilă”, a declarat Péter Szijjártó.
„A fost luată o decizie care nu riscă o escaladare a războiului, iar statele membre au spus clar că Ucraina va fi invitată în NATO după ce va îndeplini toate criteriile și după ce aliații vor fi de acord în unanimitate cu acest lucru”, a precizat oficialul ungar, adăugând că o țară aflată în război nu poate deveni membră a NATO, deoarece extinderea organizației militare trebuie să fie însoțită de o întărire a securității comunității, nu de o deteriorare a acesteia, iar admiterea Ucrainei azi ar ameninţa cu pericolul de a ajunge într-un conflict armat, ceea ce trebuie evitat.
„Nu există nicio invitație, deci nu există un calendar pentru Ucraina și cred că, în situația de față, aceasta a fost singura decizie responsabilă pe care NATO o putea lua”, a declarat ministrul ungar.
Péter Szijjártó a subliniat că, din moment ce nu a existat nici o invitație și nici un calendar, nu se poate vorbi despre un „drum de ocolire” sau o „cale rapidă” în ceea ce privește aderarea Ucrainei.
De fapt, Guvernul de la Kiev trebuie să continue să pregătească planuri naționale anuale, iar în cadrul acestora sunt necesare și reforme politice, de exemplu în domeniul drepturilor minorităților, deoarece NATO nu este doar o alianță de apărare, ci și o comunitate bazată pe valori, a subliniat șeful diplomației ungare.
„Aceste planuri naționale anuale vor fi evaluate în permanență de către miniștrii de externe, așa că vom fi acolo și, bineînțeles, vom acorda o atenție deosebită respectării drepturilor minorităților”, a subliniat Péter Szijjártó.
Ministrul ungar a precizat că liderii NATO vor purta, de asemenea, discuții cu omologii săi din Australia, Coreea de Sud, Japonia și Noua Zeelandă. De asemenea, Péter Szijjártó a mai subliniat că evenimentele geopolitice recente au sporit importanța consolidării cooperării cu partenerii din Pacific.
„Suntem absolut în favoarea acestui lucru, deoarece Japonia și Coreea de Sud sunt partenerii noștri strategici, avem relații politice strânse și multe investiții vin în Ungaria din cele două țări”, a subliniat ministrul ungar de externe, adăugând: „În același timp, din punctul nostru de vedere, este cel puțin la fel de important ca NATO să nu aibă o astfel de senzație anti-China, așa că haideți să precizăm că NATO nu este o organizație anti-China, nu a fost creată împotriva Chinei, operațiunea sa actuală nu este împotriva Chinei și nu considerăm China un risc, un adversar sau un inamic”.
„Noi înșine credem că această cooperare cu China, ca și cooperarea cu Coreea de Sud și Japonia, oferă oportunități uriașe și un mare potențial”, a adăugat oficialul ungar.
Szijjártó a salutat faptul că Ungaria a îndeplinit obiectivul NATO înainte de termenul limită și și-a ridicat cheltuielile pentru apărare la peste două procente din produsul intern brut (PIB).„În plus, când vorbim despre apărarea țării, nu vorbim doar despre capacități militare, ci și despre o dezvoltare economică cuprinzătoare, vorbim și despre construirea unei industrii de apărare foarte serioase”, a precizat ministrul ungar.
„Așadar, ne-am îndeplinit deja ceea ce ne-am asumat faţă de NATO, pragul de două procente, și ne-am îndeplinit angajamentul cu mult înainte de a cheltui mai mult de o cincime, mai mult de douăzeci de procente din cheltuielile de apărare pentru dezvoltare. În această privință, ne aflăm din nou în categoria aliaților de încredere”, a conchis ministrul ungar al afacerilor externe și al comerțului exterior./vblanka/gpodea
MTI – 12 iulie