EVENIMENTE INTERNE
– Președinție
* Vilnius: Preşedintele Klaus Iohannis participă, în perioada 11-12 iulie, la reuniunea şefilor de stat şi de guvern ai Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) de la Vilnius, Republica Lituania. Programul zilei:
‣ ora 9:00 – Participare la Summitul NATO de la Vilnius, Republica Lituania – la LITEXPO
- Reuniunea Consiliului Nord-Atlantic, împreună cu Suedia, cu participarea partenerilor din Indo-Pacific
- Reuniunea Comisiei NATO-Ucraina, împreună cu Suedia
– Uniunea Europeană
* Strasbourg: Deputații europeni urmează să își reitereze sprijinul pentru aderarea Bulgariei și României la spațiul Schengen de liberă circulație, argumentând că acestea îndeplinesc condițiile necesare. Proiectul de rezoluție, dezbătut marți de eurodeputați și supus la vot miercuri, 12 iulie, afirmă că Bulgaria și România ar trebui să fie admise în spațiul Schengen până la sfârșitul anului 2023
– Guvern
* Programul premierului Marcel Ciolacu:
- ora 9:45 – Participare la evenimentul de listare a companiei Hidroelectrica S.A. la Bursa de Valori București – la Banca Națională a României, Sala Mitiță Constantinescu. Alocuțiunea premierului va fi transmisă live pe conturile de Facebook și YouTube ale Guvernului și pe canalul unic de distribuție al Palatului Victoria
- ora 16:00 – Consultări cu reprezentanții constructorilor – la Palatul Victoria
– Ministere
* Constanța: Expoziţia fotografică itinerantă ‘Noi, Poporul/We the People’, care celebrează aniversarea a 25 de ani de Parteneriat strategic dintre Statele Unite ale Americii şi România, se va deschide pe 12 iulie, în Piaţa Ovidiu din Constanţa. Pe parcursul unui an, expoziţia fotografică a călătorit la Craiova, Timişoara, Bucureşti, Sibiu, Iaşi, Cluj-Napoca, la Constanţa putând fi vizitată până pe 25 iulie. Din program:
- Evenimentul de lansare va include vizionarea expoziţiei în Piaţa Ovidiu (ora 17:30), declaraţii de presă susţinute de ambasadorul SUA în România, Kathleen Kavalec (ora 17:55), urmate de deschiderea oficială care va avea loc în Muzeul Naţional de Istorie şi Arheologie Constanţa, începând cu ora 18:00
- Se vor adresa participanţilor la eveniment ambasadorul SUA în România, Kathleen Kavalec, ministrul Culturii, Raluca Turcan, primarul Municipiului Constanţa, Vergil Chiţac, directorul Direcţiei de Diplomaţie Culturală, Educaţie şi Ştiinţă în Ministerul Afacerilor Externe, Andrei Luca, directorul general al AGERPRES, Claudia Nicolae. Organizată de Ambasada SUA, în parteneriat cu MAE român – Unitatea Arhive Diplomatice, Agenţia Naţională de Presă AGERPRES şi în colaborare cu Universitatea din Craiova, expoziţia ‘Noi, Poporul: 25 de ani de Parteneriat Strategic’ este un eseu fotografic tematic, care explorează relaţiile diplomatice, de securitate, economice, culturale dintre poporul român şi cel american
– Diplomație
* Washington: Pentru a marca aniversarea Parteneriatului Strategic dintre România şi Statele Unite ale Americii, Ambasada României la Washington organizează, în perioada 7-13 iulie, o serie de evenimente de diplomaţie culturală, parte a unui program mai amplu desfăşurat anul acesta sub sloganul ‘România – SUA: Un parteneriat pentru viitor – Celebrăm talentul românesc’. Din programul zilei:
- Are loc în Congresul SUA un eveniment de celebrare a Parteneriatului Strategic, ca ancoră de stabilitate şi prosperitate în regiunea Mării Negre
– Administraţie
* Sibiu: Consiliul Judeţean Sibiu şi Aeroportul Internaţional Sibiu prezintă stadiul lucrărilor aferente proiectului ‘Modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii aeroportuare – activităţi economice’ – ora 12:00, în zona de est a terminalului de pasageri
* Tulcea: Conferinţă de presă susţinută de preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea, Horia Teodorescu, privind evenimentul ‘Delta Waves’, organizat pentru inaugurarea portului şi falezei ‘Ivan Patzaichin’ din oraş – ora 11:00, la sediul CJ Tulcea, sala Dobrogea
– Juridic
* Şedinţa de plen a Curţii Constituţionale a României
* Ședinţa Secţiei pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii – ora 11:30
* Ședinţa Secţiei pentru judecători în materie disciplinară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii
* Ședinţa Secţiei pentru procurori în materie disciplinară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii
* Se desfășoară a treia ediţie a Seminarului Asociaţiei Instituţiilor Supreme de Audit Francofone (AISCCUF) va reuni aproape 70 de reprezentanţi din 24 de instituţii supreme de audit francofone – la Intercontinental Athenee Palace Bucureşti (11 – 12 iul.). La eveniment vor lua cuvântul, printre alţii, Mihai Busuioc, preşedintele Curţii de Conturi a României, Abdoul Madjib Gueye, preşedinte de Cameră, reprezentantul lui Mamadou Faye, preşedintele Curţii de Conturi a Senegalului, preşedintele Asociaţiei Instituţiilor Supreme de Audit Francofone (AISCCUF), Pierre Moscovici, prim-preşedintele Curţii de Conturi a Franţei, secretarul general al AISCCUF (intervenţie online)
– Sindicate, Patronate
* Conferință de presă organizată de Federația Patronatelor Societăților din Construcții, cu tema ”Facilitățile fiscale pentru salariile din construcții – decizie politică pentru continuarea investițiilor în românia sau pentru a trimite forța de muncă românească pe șantiere străine” – ora 10:00, Str. Pictor Arthur Verona nr. 17
* Protest al fermierilor din acvacultură, organizat de Patronatului Peştelui din România şi Asociaţia Naţională a Producătorilor din Pescărie ROMFISH – în faţa Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, orele 11:00 – 15:00
* Continuând seria protestelor declanșate în urmă cu două luni, Federația „Solidaritatea Sanitară” anunță desfășurarea unui nou Miting național al lucrătorilor din Sănătate pentru miercuri, 12 iulie, începând cu ora 11:00, în Piața Victoriei din București. La protest sunt așteptați să participe peste 5.000 de angajați din Sănătate, ale căror revendicări au ca scop obținerea unor drepturi de natură salarială și introducerea unor măsuri de reformă în desfășurarea activității
– Economic
* Eveniment ce marchează debutul companiei Hidroelectrica la Bursa de Valori Bucureşti – ora 9:00, la Banca Naţională a României
* Institutul Naţional de Statistică prezintă date privind câştigul salarial mediu lunar în luna mai 2023
* Casa Națională de Pensii Publice prezintă date despre numărul de pensionari şi pensia medie, în iunie 2023
* Conform Depozitarului Central, în perioada 12 iulie 2023 – 12 iulie 2026, se vor distribui dividende pentru acţionarii Rompetrol Well Services S.A. (simbol PTR). Emitentul va distribui acţionarilor dividendele aferente anului 2022, utilizând serviciul naţional lansat de către Depozitarul Central. Valoarea dividendului brut pe acţiune este de 0.008805 lei. Acţionarii care beneficiază de dividende sunt cei înregistraţi în registrul acţionarilor emitentului, la data de 22/06/2023. Plata dividendelor către acţionarii emitentului se efectuează începând cu această dată
* Craiova: Asociaţia Companiilor de Distribuţie de Bunuri din România în parteneriat cu Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia organizează conferinţa regională cu tema „Distribuţia de bunuri şi comerţul tradiţional, în contextul dezvoltării regionale” – ora 10:00, Str. Ionel Teodoreanu nr. 6
– Academie
* Lansarea volumului omagial dedicat academicianului Georgeta Filitti, la împlinirea a 85 de ani, în prezenţa lectorului, eveniment organizat de Fundaţia Calea Victoriei, la Teatrul Odeon – ora 18:30, la Sala Studio
– Învățământ, Cercetare
* Are loc proba scrisă din cadrul concursului naţional de ocupare a posturilor didactice/catedrelor din unităţile de învăţământ preuniversitar, sesiunea 2023, proba scrisă. Proba scrisă va începe la ora 9:00, cu stricta respectare a tuturor măsurilor aplicabile în cazul examenelor naţionale. Primele rezultate la proba scrisă vor fi afişate în data de 18 iulie, la sediile inspectoratelor şcolare, dar şi pe site-ul http://titularizare.edu.ro. Contestaţiile se depun la sediul ISJ Sibiu sau se transmit prin mijloace electronice, în zilele de 18 iulie, după afişarea rezultatelor, şi 19 iulie. Rezultatele finale se afişează la sediile inspectoratelor şcolare judeţene şi pe site-ul menţionat anterior, în data de 26 iulie. Repartizarea candidaţilor pe posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a notelor obţinute la proba scrisă, se realizează în şedinţe publice sau on-line, organizate de către inspectoratele şcolare în 27 – 28 iulie
* Constanța: Facultatea de Ştiinţe Aplicate şi Inginerie (FSAI) din cadrul Universităţii Ovidius din Constanţa (UOC), în parteneriat cu Uniunea Balcanică de Fizică Academia Română (ACAD), Academia Oamenilor de Ştiinţă din România (AOSR) şi Societatea Română de Fizică organizează, în perioada 11 – 14 iulie, cea de-a XXI-a Conferinţă Internaţională Balcanică de Fizică Aplicată, ‘International Balkan Workshop on Applied Physics and Materials Science’ – IBWAP 2023. Deschiderea manifestării va avea loc miercuri, 12 iulie, de la ora 9:00, în Aula B din Biblioteca UOC (Bd. Mamaia, nr. 124)
– Cultură
* Muzeul Național de Artă al României – MNAR – devine destinație de vacanță în lunile iulie și august, printr-o serie de programe educative ludice și (re)creative reunite sub genericul: Vacanța la muzeu, ediția 2023 și adresate copiilor și adolescenților cu vârste cuprinse între 5 și 16 ani. Vacanța la muzeu – 2023 se desfășoară în perioada 12 – 16 iulie și 2 – 6 august. Din program:
- Atelier În arena circului – ora 10:00 | preșcolari și ciclul primar
- Atelier la Muzeul Colecțiilor de Artă: Oscar Han – ora 10:00 | adolescenți 12-16 ani
* „Vacanţa la MŢR” prezintă astăzi pentru copii:
- ora 11:00 – Hai la joacă!, Chimirul, Rudă cu Borseta, cu Ana Petrovici-Popescu, 8 – 12 ani, la Atelierul de Creativitate
- ora 11:00 – Croit, Ţesut și Cusut cu Lidia Ştareş, 5+, la Atelierul de ţesut. Printre partenerii media ai MNŢR: Radio România, Radio România Actualităţi, Radio România Cultural, Radio România Internaţional
* Muzeul Municipiului Bucureşti şi Fundaţia ACCUMM invită publicul la ora 19:00, la Palatul Suţu (Bd. Ion C. Brătianu, nr 2), pentru a participa la aniversarea a 25 de ani de activitate a fundaţiei, un moment de bilanţ şi întâlnire cu principalii organizatori şi susţinători, dar și la închiderea stagiunii muzicale ‘Iosif Sava’ a Fundaţiei
* De la ora 19:00, va avea loc lansarea volumului „Noi explorări în filosofia românească”, la librăria Cărturești Verona din București. Cartea este scrisă de Dragoș Popescu, cercetător științific la Institutul de Filosofie și Psihologie „Constantin Rădulescu-Motru” al Academiei Române, și a apărut în cadrul nou-lansatei colecții Filosofie de la prestigioasa editură Tritonic, condusă de Bogdan Hrib. Lucrarea va fi prezentată de istoricul Alexandru Murad Mironov, profesor la Universitatea din București, precum și de alți specialiști
* Cea de-a XII-a ediție a Festivalului Internaţional Vara Magică se desfășoară în perioada 5 iulie – 23 august, în fiecare seară de miercuri, de la ora 19:30, publicul fiind aşteptat la Ateneul Român cu opt concerte camerale şi simfonice. Festivalul Internaţional Vara Magică va aduce pe scena Ateneului orchestre precum formula extraordinară de o sută de violoncele reunită sub titlul Violoncellissimo 100, la pupitru Cristian Mandeal, Camerata regală condusă de Constantin Grigore, Orchestra Naţională Simfonică a României sub bagheta lui Cristian Mandeal cu proiectul Contrabasul la superlativ, Orchestra Română de Tineret condusă de Cristian Mandeal, solişti Oxana Corjos şi Cristian Niculescu – pian, Romanian Sinfonietta Orchestra, dirijor şi solist Alexander Sitkovetsky – vioară şi Orchestra de Cameră a Filarmonicii George Enescu, sub bagheta lui Christopher Petrie, solist Alexandru Tomescu, programul cuprinzând şi 2 recitaluri camerale extraordinare, susţinute de Sînziana Mircea – pian, Davide Mariano – orgă, Mariia Velia – flaut – sub titlul Aproape o fantezie şi de Constantin Sandu – pian, Gabriel Croitoru – vioară, Simina Croitoru – vioară sub titlul De la Mozart la Piazzola. Producător: Asociaţia Culturală Lanto Magia Muzicii. Coproducători: Primăria Municipiului București prin Centrul pentru Tineret al Municipiului București, TVR Cultural. Printre partenerii media: Radio România Muzical, Radio România Cultural. Din programul zilei:
- ora 19:30 – Are loc spectacolul „Aproape o fantezie”; participă Sînziana Mircea – pian, Davide Mariano – orgă, Mariia Velia – flaut
* Teatrul Coquette prezintă în zilele de 12 şi 13 iulie, de la ora 19:30, spectacolul ‘Şi cerul va fi alb…’, o adaptare liberă după ‘This Property is Condemned’ şi alte texte de Tennessee Williams (1911-1983). Ioan Andrei-Ionescu şi Ruxandra Bălaşu sunt protagoniştii acestui spectacol. Regia şi scenografia: Mihai Manolescu
* Alba Iulia: Cetatea Alba Carolina găzduiește, din 12 până în 16 iulie, Sărbătoarea Muzicii. Avanpremiera ediţiei 2023 va avea loc miercuri, 12 iulie, de la 18:00, la Catedrala Romano-Catolică ‘Sf. Mihail’, unde este programat un recital extraordinar de pian şi muzică de cameră susţinut de Vladimir Gligor Lungan – pian, Orsolya – Beatrix Csata – vioară, Ştefan Ciceu – violoncel şi Teo Mondiru – flaut
* Botoșani: De la ora 17:00, în Sala de lectură a Bibliotecii Judeţene ‘Mihai Eminescu’ Botoşani, va avea loc o dublă lansare de carte, semnate de scriitorul Laurenţiu C. Maftei
* Braşov: Două evenimente culturale organizate la Muzeul de Artă Braşov în luna iulie celebrează încheierea lucrărilor de restaurare a faţadei clădirii instituţiei de cultură care au fost demarate în vara anului 2022. Este vorba despre evenimentele organizate în cadrul proiectelor ‘Arta nu trebuie’ şi ‘Re:Imagine Braşov’, ce vor avea loc în zilele de 12, respectiv, 14 iulie. Din program:
- „Arta nu trebuie”, semnată George Roşu, va fi integrată miercuri, pe 12 iulie, pe noua faţadă a muzeului, sub forma unor panouri cu lucrări ale artistului pe tema necesităţii artei şi a rolurilor pe care aceasta le poate îndeplini în societate
* Hunedoara: Festivalul de operă şi muzică clasică ‘Opera Nights’ se desfăşoară în cinci localităţi ale judeţului Hunedoara, între care Castelul Corvinilor şi Ansamblul Istoric ‘Mina Petrila’ (12 – 16 iul.)
* Ploieşti: Sub egida Consiliului Judeţean Prahova şi Uniunii Arhitecţilor din România – Filiala Muntenia, Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” Bucureşti în parteneriat cu Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova, organizează vernisajul expoziţiei temporare „Lacul balnear Telega, o viziune arhitecturală şi istorică”, care va avea loc, de la ora 17:00, în Sala Coloanelor a Palatului Culturii din Ploieşti, str. Erou Călin Cătălin, nr. 1
* Reşiţa: Organistul Eduard Antal va concerta în cadrul celei de-a cincea ediţii a Turneului Naţional ‘Orgile României’ – ora 19:00, la Biserica Romano-Catolică ‘Maria Zăpezii’
* Sibiu: Muzeul ASTRA organizează a II-a ediţie a Atelierului Internaţional Heritage Conservation: Crafting, Sculpting and Restoring Wood, care va avea loc în perioada 10-15 iulie, în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului. Din programul zilei:
- Pe parcursul a două zile, în 12 şi 13 iulie, vizitatorii Muzeului în aer liber vor putea să interacţioneze cu participanţii la atelierele, organizate în cadrul complexului etnografic Călineşti-Berbeşti din Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale
* Sibiu: Din proiectele educative marca Bis Teatru, astăzi tinerii artişti sibieni spun NU violenţei domestice. Din programul zilei:
- ora 17:00 – ‘Voluntariada’ în cadrul proiectului Teatrul din Cartier. Actriţa Andrada Grosu va intermedia un schimb de experienţă între voluntarii Bis Teatru şi voluntarii de la Şura Culturală Guşteriţa – Şura Culturală Guşteriţa. Spectacol invitat în cadrul proiectului Nu Violenţei Domestice! al Asociaţiei Interakt Arts, urmat de dezbaterea ‘Ce este violenţa domestică şi cum pot lupta împotriva ei’.
* Sibiu: Aproximativ 30 de tineri pianişti din România, Spania, Japonia, Coreea de Sud, Bulgaria, Belarus, Ucraina şi Germania s-au înscris la cea de-a XXVII-a ediţie a Concursului Festival Internaţional de Interpretare Pianistică şi Compoziţie ‘Carl Filtsch’, organizat de Filarmonica de Stat Sibiu în perioada 9-13 iulie. Programul zilei:
- ora 19:00 – Concertul de gală în cadrul căruia sunt acordate premiile tineriilor pianişti – la Sala Thalia
* Timişoara: George Pleşca, din compania de dans Contemporary Creative Dreamers din Bucureşti, vine la Timişoara cu un spectacol de dans contemporan în premieră, „What remains”, o producţie originală dedicată Cadre&Forme 2023, care va avea loc la Casa Tineretului
* Timișoara: CINECONCERT în deschiderea festivalului “Ceau, Cinema!” (12 – 16 iul.) – ora 19:00, la Sala Capitol. În Sala Capitol a Filarmonicii Banatul, este prezentată o capodoperă a cinematografiei norvegiene din perioada mută: “Petrecerea de nuntă din Hardanger”/ “The Bridal Party in Hardanger”/ “Brudeferden i Hardanger” (1926), realizat de Rasmus Breistein. Filmul va beneficia de o coloană sonoră inedită, realizată și interpretată live de artistul timișorean Petre Ionuțescu, cunoscut sub numele de scenă „Trompetre”
* Timișoara: Între 12 şi 15 iulie vor avea loc două evenimente inedite pentru Timişoara, două spectacole în regim live streaming, unul din Elefsina, Grecia, şi altul din Patras, care pot fi urmărite şi folosind aplicaţia Spotlight Timişoara pe ehipamente VR cu acces liber. Tot la Elefsina, inedita expediţie maritimă SEA 2023 Circumeuropa va prezenta expoziţia fotografului grec Nikos Economopoulos
* Timișoara: Evenimente culturale organizate de instituțiile subordonate CJ Timiș, în perioada 11 – 16 iulie. Din program:
‣ Muzeul Național al Banatului
- Expoziția permanentă „Ștefan Popa Popa’s”, Bastion Maria Theresia;
- Expoziția permanentă „Istoria militară a Banatului”, Bastion Maria Theresia, parter;
- Expoziția temporară „PRINȚ ȘI SULTAN. Decenii de război și fronturi fluctuante la hotarele sublimei porți”, Bastion Maria Theresia, mansarda B1;
- Expoziția temporară „Ciprian Porumbescu 170. O viață, o epocă, un ideal”, Bastion Maria Theresia;
- Expoziția „Patrimoniul sub reflectoare Timișoara – Lumi paralele”, Bastion Maria Theresia, mansarda B2;
- Expoziție temporară „Epoca Frumoasă” – ilustrații realizate de copii, Bastion Maria Theresia, hol, etaj I;
- Expoziția „Îndrăgostiți de Amintiri”, Bastion Maria Theresia, hol, etaj I.
‣ Muzeul Național de Artă Timișoara
- MNArT Open View: „Încălzirea globală-problemă rezolvată” de Megan Dominescu;
- Expoziția temporară „Timișoara – portretul unui oraș”;
- Expoziție „Apogeul Artei Preistorice Europene Cultura Cucuteni”;
- Bienala Art Encounters , ediția a V-a;
- Expoziția temporară „Pictori germani din Banat”, Galeria L;
- Expoziția „Jocul cu hazardul: Romul NUȚIU. O retrospectivă/ Playing hazard: Romul NUȚIU. A retrospective”;
- Expoziția permanentă „Artă Bănățeană și Artă Modernă Românească”;
- Expoziția permanentă „Artă Europeană” – Fondul Ormos Zsigmond;
- Expoziția permanentă colecția „Corneliu Baba”;
- Expoziția permanentă ”Laborator restaurare-conservare”
‣ Muzeul Satului Bănățean Timișoara
- Expoziția etnografică permanentă – ceramică, țesături, port, podoabe – Sala de expoziție permanentă;
- Expoziție temporară foto-documentară „Patrimoniu bănățean”, Sala de expoziție permanentă;
- Expoziție temporară de ceramică „Oale și cigăi pentru sarme”, la Casa Națională;
- Expoziție „Zestre strămoșească”, Sala de Expoziții, corp B
– Sport
* Agenția Națională pentru Sport, Organism Național de Coordonare (ONC) a Săptămânii Europene a Sportului 2022-2023 în România, continuă activitățile din cadrul proiectului România Be Active, finanțat de Comisia Europeană prin programul Erasmus+, organizând un eveniment cu participare internațională cu tema #BeActive Contact Meeting, în parteneriat cu Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale (ANPCDEFP), responsabilă cu programul Erasmus+ și Corpul European de Solidaritate. Evenimentul se va desfășura la Hotel „Ramada Parc” din Str. Poligrafiei nr. 3-5, Sectorul 1, București, în perioada 12-14 iulie, iar activitățile non-formale din cadrul acestuia vor fi derulate în parteneriat cu Federația Română de Oină, Complexul Sportiv Național “Arcul de Triumf” și Asociația FM
* Echipa de fotbal FCSB îşi lansează echipamentul pentru sezonul 2023-2024 – ora 16:00, pe terenul sintetic de la ultimul etaj al Mega Mall – lângă parcare
- Vor fi prezenţi 11 jucători de la FCSB, ultimele achiziţii şi cei mai de top jucători – ora 18:30
* Bacău: Are loc un turneu de tenis feminin (ITF) – Trofeul Ion Ţiriac (10 – 16 iul.)
* Iași: Se desfăşoară turneul masculin de tenis Concord Iaşi Open – ATP Challenger 100 (10 – 16 iul.)
* Ovidiu, jud. Constanța: Farul Constanţa o întâlneşte pe Sheriff Tiraspol, în primul tur preliminar al Ligii Campionilor la fotbal – ora 20:30, la Academia Hagi – Stadion Central
* Piteşti/ Mioveni: Are loc Campionatul European de handbal feminin Under-19 – W19 EHF EURO 2023 (6 – 16 iul.)
- România – Elveţia, în Grupa principală I – ora 19:45, la Piteşti Arena
– S-a întâmplat într-o zi de 12 iulie
* Acum 548 de ani (1475), în faţa iminentului atac turcesc, Ştefan cel Mare recunoştea, printr-un tratat militar, suzeranitatea regelui Ungariei, Matei Corvin, care se obliga să-l sprijine pe domnul Moldovei în lupta împotriva turcilor (printr-un act care a fost emis, la Buda, la 15 august)
* Acum 164 de ani (1859) domnitorul Alexandru Ioan Cuza semna Ordonanţa Domnească nr. 276 de înfiinţare a Oficiului Central de Statistică Administrativă, actul de naştere a statisticii oficiale în România. De acest moment îşi leagă numele şi doi eminenţi economişti români ai secolului al XIX-lea, Dionisie Pop Marţian şi Ion Ionescu de la Brad
* Cu 61 de ani în urmă (1962) avea loc primul concert susținut de trupa britanică The Rolling Stones, la Marquee Jazz Club, aflat la numărul 165 pe Oxford Street, din Londra. Grupul era format din Mick Jagger (voce), Keith Richards (chitară solo), Ian Stewart (pian), Brian Jones (chitară ritmică), Dick Taylor (bass) și Tony Chapman (tobe). Tot atunci a trebuit ca băieții să își aleagă un nume de trupă. Aceștia și-a luat numele The Rolling Stones, inspirându-se din titlul piesei ”Rollina’ Stones Blues”, interpretată de Muddy Waters. În 1963, casa de discuri Decca și directorul ei artistic Dick Row, a înregistrat primul lor single. În anul 1964, lansează primul album, ”Rolling Stones”, după care au efectuat un turneu în SUA și au lansat single-ul ”Tell Me (You’re Coming Back)”, care ajunge pe primul loc în topurile americane. Doi ani mai târziu, în 1966, lansează albumul ”Aftermath”. La data de 17 iulie 2007, trupa britanică a susținut un concert la București, pe stadionul ”Lia Manoliu”, pentru care s-au vândut mai mult de 56.000 de bilete. Concertul s-a înscris în turneul european ”A Bigger Bang” care a trecut prin numeroase orașe din întreaga lume
* Cu 22 de ani în urmă (2001) Partidul Social Democrat, rezultat în urma fuziunii dintre PDSR şi PSDR, a fost înregistrat la Tribunalul Municipiului Bucureşti
* Criza din Orientul Mijlociu a fost declanșată în urmă cu 17 ani (2006), când Hezbollahul şiit libanez (organizație politică și paramilitară islamică) a capturat doi soldaţi israelieni la frontiera israeliano-libaneză. Războiul din Liban din 2006, denumit şi „Războiul dintre Israel şi Hezbollah” (cunoscut în Liban ca „Războiul din iulie” şi în Israel ca „Al doilea război libanez”), a fost un conflict militar care a avut loc în Liban şi în nordul Israelului. Principalii participanţi au fost grupările paramilitare Hezbollah şi armata israeliană. Conflictul a început pe 12 iulie 2006 şi a continuat până când o încetare a focului ordonată de Organizaţia Naţiunilor Unite a intrat în vigoare la 14 august 2006, deşi în mod oficial s-a încheiat la 8 septembrie 2006, când Israelul a ridicat blocada navală impusă asupra Libanului
Aniversări – Comemorări
– Cinstirea Sfintei Icoane a Maicii Domnului „Prodromiţa” de la Muntele Athos (Calendarul Creştin-Ortodox 2023)
– 1797: A murit Ienăchiţă Văcărescu, istoric, filolog şi poet; în 1787 a tipărit „Observaţii sau băgări de seamă asupra regulelor şi orânduielilor gramaticii rumâneşti”, prima gramatică în limba română; autor, între altele, de dicţionare bilingve (român-german, german-român şi român-turc, turc-român) (n. 1740)
– 1848: A murit Ioan Barac (nume la naştere: Ioan Popovici), traducător (din limbile latină, maghiară şi germană) şi poet; a întemeiat (1837) primul periodic românesc din Braşov, Foaia duminicii (n. 1776) – 175 de ani
– 1882, 12/24: S-a născut matematicianul Traian Lalescu, unul dintre fondatorii teoriei ecuaţiilor integrale, autorul primei lucrări sintetice importante în acest domeniu din literatura ştiinţifică; din iniţiativa sa a luat fiinţă Şcoala Politehnică din Timişoara, fiind primul ei rector (1920-1921); membru post-mortem al Academiei Române (1991) (m. 1929)
– 1885: A murit generalul Mihail Christodulo Cerchez, comandant al trupelor române la Plevna, în timpul Războiului de independenţă; la 28.XI.1878, când Osman Paşa a încercat să iasă din încercuirea Plevnei, i-a predat sabia generalului Cerchez, declarându-se prizonier; generalul s-a remarcat şi în luptele de la Smârdan şi Vidin; membru al Societăţii „Junimea” din Iaşi (n. 1839)
– 1887: A murit Florian Aaron, istoric şi publicist; precursor al lui Mihail Kogălniceanu şi Nicolae Bălcescu, a făcut în istoriografia română trecerea de la iluminism la romantism; propagator al ideilor Şcolii Ardelene în Ţara Românească; participant la Revoluţia de la 1848 din Ţara Românească şi din Transilvania (n. 1805)
– 1905: A murit istoricul Gheorghe Popovici; a abordat o serie de probleme de mare interes din istoria organizării judiciare româneşti; membru corespondent al Academiei Române din 1905 (n. 1863)
– 1909, 12/25: S-a născut Constantin Noica, filosof şi eseist; unul dintre cei mai erudiți gânditori români, „parcurgând aproape tot registrul filosofiei” (A. Dumitriu), de la gnoseologie, filosofia culturii, axiologie și antropologie filosofică la ontologie și logică; o contribuție capitală a adus în domeniul ontologiei și metafizicii; mentor spiritual în cadrul aşa-numitei „Şcoli de la Păltiniş”; deţinut politic între anii 1958 şi 1964; membru post-mortem al Academiei Române din 1990 (m. 1987)
– 1922: S-a născut Petre C. Baciu, legionar, participant la luptele de eliberare a Ardealului de Nord şi la rezistența anticomunistă; a efectuat 13 ani de detenţie, trecând prin multe închisori comuniste; a scris câteva volume de versuri și memorialistică (m. 2017)
– 1925: S-a născut Radu Enescu, eseist, critic literar, filozof şi publicist (m. 1994)
– 1927: S-a născut matematicianul George Ciucu; preocupări în domenii ca teoria probabilităţilor, statistica matematică sau teoria jocurilor şi a aşteptării; membru corespondent al Academiei Române din 1974, secretar general al acestui for (1974-1990) (m. 1990)
– 1930: S-a născut Janina Ianoşi (în acte: Jeanina-Maria Jánosi), traducătoare, eseistă şi profesoară; a tradus din limba rusă lucrări de estetică (Herzen, Bielinski, Cernîşevski, Dobroliubov, Pisarev ş.a.) şi literatură (Lev Tolstoi, Paustovski, Marina Ţvetaeva, Daniil Granin); soţia esteticianului Ion Ianoşi (m. 2017)
– 1933: S-a născut Alexandru Ivasiuc, prozator şi eseist (m. 1977) – 90 de ani
– 1934: S-a născut (la Cahul, azi în Republica Moldova) interpreta de muzică uşoară și moderatoarea de televiziune Lucky (Lucreţia) Marinescu (m. 2018)
– 1938: S-a născut actorul Jorj Voicu (m. 1991) – 85 de ani
– 1943: S-a născut Radu F. Alexandru (numele la naştere: Radu Alexandru Feldman), prozator, dramaturg, scenarist, publicist, profesor şi om politic – 80 de ani
– 1945: S-a născut Paula Ionescu, actriţă a Teatrului „Sică Alexandrescu” din Braşov (m. 2018)
– 1956: S-a născut Paul Ciuci, vocalist, chitarist şi compozitor, membru al trupei „Compact”
EVENIMENTE EXTERNE
– Strasbourg: Parlamentul European a dezbătut luni, 10 iulie și a votat marți, 11 iulie, cu privire la normele de protecție a jurnaliștilor, activiștilor, cadrelor universitare, artiștilor și cercetătorilor împotriva acțiunilor legale abuzive. Proiectul de directivă prevede standarde minime de protecție față de acțiunile strategice în justiție împotriva mobilizării publice (SLAPP) în UE prin respingerea anticipată a acestor cazuri, obligând reclamantul să acopere costurile procedurilor și nerecunoașterea hotărârilor pronunțate de țări terțe. Normele ar trebui să se aplice în cazurile transfrontaliere în care reclamantul și pârâtul nu sunt stabiliți în aceeași țară cu instanța sau atunci când cauza este relevantă pentru mai multe state membre, iar activitatea în litigiu poate fi accesată electronic. O conferință de presă cu președintele Roberta Metsola și raportorul Tiemo Wölken (S&D, Germania) este programată pentru miercuri, 12 iulie, la ora locală 10:00 (11:00, ora României)
– Strasbourg: Parlamentul European va vota miercuri cu privire la recomandările sale finale de îmbunătățire a gestionării crizelor în UE și a pregătirii pentru viitoarele urgențe sanitare. Raportul, elaborat de Comisia specială privind pandemia de COVID-19 (COVI), analizează impactul crizei, evaluează eficacitatea măsurilor de la nivelul UE și de la nivel național și face propuneri specifice pentru a aborda lacunele și deficiențele în răspunsul la pandemie. Recomandările se axează pe patru domenii: sănătatea, democrația și drepturile fundamentale, impactul social și economic și aspectele globale legate de pandemie
– Vilnius: Preşedintele american Joe Biden şi omologul său ucrainean Volodimir Zelenski vor avea miercuri o întâlnire bilaterală în capitala Lituaniei, Vilnius, unde se desfăşoară summitul NATO
– Vilnius: Președintele SUA Joe Biden va avea o întâlnire bilaterală cu președintele turc Tayyip Erdogan
– Vilnius: Prim-ministrul grec Kyriakos Mitsotakis se va întâlni cu Recep Tayyip Erdogan, președintele Turciei, în marja Summitului NATO de la Vilnius
– Damasc: V. Muraleedharan, ministrul de stat pentru afaceri externe și afaceri parlamentare al Indiei, va efectua o vizită oficială în Republica Arabă Siriană (12 – 13 iul.)
– Varșovia: Președintele Republicii Coreea de Sud Yoon Suk Yeol se va afla în vizită în Polonia (12 – 14 iul.)
– Bruxelles: Conferință de presă susținută de șeful misiunii ONU în Sudan, Volker Perthes
– Tabăra Jenin (Teritoriile palestiniene): Vizita președintelui palestinian Mahmoud Abbas în tabăra de refugiați Jenin
– Kampala, Uganda: Vizita președintelui iranian Ebrahim Raïsi (12 – 13 iul.)
– Nairobi, Kenya: Conferință de presă susținută de președintele kenyan William Ruto și președintele iranian Ebrahim Raïssi
– Nairobi: Reuniunea miniștrilor africani ai comerțului sub auspiciile Zonei de liber schimb continental african (AfCFTA) (12 – 13 iul.)
– Valparaíso, Chile: Camera Deputaților votează deschiderea procedurii de demitere împotriva ministrului Educației, Marco Antonio Avila
– Rabat: Reuniunea ministerială a Procesului Statelor Atlantice Africane (PEAA)
– Cambridge, SUA: Economistul-șef al BCE, Philip Lane, participă la o dezbatere la Biroul Național de Cercetare Economică (NBER)
– Washington: Raport lunar WASDE privind cererea și oferta agricolă mondială, publicat de Departamentul de Agricultură al Statelor Unite (USDA)
– Caracas, Venezuela: Dezbatere publică între candidații opoziției înaintea alegerilor primare
– Strasbourg: Curtea Europeană a Drepturilor Omului va organiza o ședință la Marea Cameră în cauza Fabbri și alții împotriva San Marino. Cazul se referă la presupusele întârzieri ale anchetelor penale separate care au ca rezultat prescrierea presupuselor infracțiuni.
– Moscova: Cifrele privind inflația pentru iunie – Rosstat
– Belfast, Regatul Unit: Marșuri ale Ordinului Orange
– Paris: Agenția Internațională pentru Energie (IEA) își publică raportul pentru 2023 privind metalele rare
– Paris: Publicarea raportului ONU din 2023 privind starea securităţii alimentare şi a nutriţiei în lume
– Beveren, Belgia: Evaluarea de către autoritățile vamale belgiene a capturilor de cocaină în portul Anvers în prima jumătate a anului 2023
– Ottawa: Anunțul ratei cheie a Băncii Canadei
– Washington: Cartea Beige a Fed (Sistemul Federal de Rezerve al Statelor Unite ale Americii)
– Rabat, Maroc: Curtea de Casație examinează dosarele jurnaliștilor Omar Radi și Soulaimane Raissouni
– Agadir, Maroc: Deschiderea procesului în apel al unui nou caz de viol în grup asupra unei tinere
– Washington: NASA dezvăluie o nouă imagine de la telescopul spațial James Webb
– Los Angeles: Anunțarea nominalizărilor la Premiile Emmy
– Hollywood, SUA: Cântăreața Sheila E. își dezvăluie a stea pe Hollywood Walk of Fame
– Franța: Are loc Turul ciclist al Franţei (1 – 23 iul.)
- Etapa a 12-a: Clermont-Ferrand – Moulins (180 km)
Aniversări – Comemorări
– „Ziua Malala” („Ziua Internaţională de Acţiune pentru Malala Yousafzai”), stabilită de ONU la 10.XI.2012, este o zi dedicată susţinerii dreptului la educaţie pentru toții copiii. Malala Yousafzai (născută la 12 iulie 1997) este o tânără pakistaneză care, datorită activismului ei privind dreptul fetelor la educație, în 9 octombrie 2012 a fost victima unei tentative de asasinat pus la cale de talibani, în momentul când fata se întorcea de la şcoală; ea a supravieţuit miraculos, devenind un simbol incontestabil pentru dreptul la educaţie, în special în societatea islamică în care femeia este discriminată. La 10 octombrie 2014 Malalei Yousafzai i s-a decernat Premiul Nobel pentru Pace (pe care îl primeşte împreună cu Kailash Satyarthi) „pentru lupta împotriva asupririi copiilor şi tinerilor şi pentru dreptul tuturor copiilor la educaţie”, iar în aprilie 2017, secretarul general al Naţiunilor Unite, Antonio Guterres, a numit-o pe Yousafzai Mesager ONU al Păcii pentru a promova educaţia fetelor
– Ziua naţională a Republicii Kiribati (fostele Insule Gilbert); aniversarea proclamării independenţei – 1979
– Ziua naţională a Republicii Democratice São Tomé şi Principe; aniversarea proclamării independenţei – 1975
– 1536: A murit preotul catolic Erasmus din Rotterdam (Erasmus Desiderius), umanist renascentist olandez; primul editor al „Noului Testament” în greacă/latină; unul din cei mai însemnați umaniști din perioada Renașterii și Reformei din secolele al XV-lea și al XVI-lea (n. 1466 sau 1469)
– 1675: S-a născut Evaristo Felice Dall’Abaco, compozitor, violonist și violoncelist italian (m. 1742)
– 1682: A murit Jean Picard, preot şi astronom francez; a pus bazele astronomiei moderne în Franţa; a construit instrumente de observaţie necesare studiilor astronomice, realizând prima măsurătoare exactă a gradelor meridianului (n. 1620)