Ion Vova: “Încă de la început Teatrul la microfon a fost viu.”
Pentru actori, Teatrul la microfon a fost o adevărată școală. La început, când nu existau magnetofoane care să înregistreze piesele de teatru, actorii trebuiau să cunoască foarte bine textul, piesa era transmisă în direct, deci o greșeală nu putea fi corectată. În al doilea rând, unele efectele sonore erau realizate în direct de unii actori care puteau să imite diferite zgomote. Această perioadă “romantică” a Teatrului Radio a luat sfârșit la mijlocul anilor ’50, când au fost achiziționate primele magnetofoane care înregistrau la început pe bandă cerată, apoi pe bandă magnetică. Unul dintre veteranii Teatrului la microfon a fost Ion Vova. Angajat regizor în 1952, Ion Vova a cunoscut toate etapele pe care le-a avut Teatrul la microfon:
„Teatrul la microfon în primul rând era pe viu. Nu existau aceste mijloace tehnice pe care le avem acum de înregistrare. Se juca în direct, pe emisie. Din cauza bombardamentului [german], studiourile au fost bombardate şi s-a improvizat la Liceul „Sfîntul Sava” un studio provizoriu şi de acolo se făceau transmisiile. Cam prin 1953 s-a terminat clădirea nouă şi ne-am mutat.
Emisiunile pe viu erau foarte riscante chiar pentru actor, trebuia să fie foarte atent, să fie stăpîn pe text, să nu scape greşeli. Astăzi e mult mai uşor: se reia liniştit, se corectează o greşeală, se corectează o interpretare. Atunci lucrul când era spus, era scăpat şi era bun-zis… Și de ordin tehnic lucrurile erau destul de dificile. Eu la început am făcut o perioadă regie de studio. Regia de studio în emisiunile pe viu era mult mai dificilă. Aveam multe răspunderi şi cerea o prezenţă promptă şi soluţii imediate, pentru că în timpul emisiei se întâmplau anumite lucruri: nu se găsea un text sau un actor nu era prompt la replica care trebuia spusă. Toate intervențiile sonore se făceau în studio. Nu erau discuri cu astfel de înregistrări. Se făceau din studio. Chiar şi pentru [a sugera] o furtună era un lighean cu apă…. și [tunetele] se făceau cu tablă. Actorii participau și ei la sonorizări. De exemplu, erau unii actori care ştiau să imite trapul de cal. Pentru zborul de pasăre, se fâlfâia o batistă…. După aia sigur că au început să apară sonorizări făcute special şi înregistrate pentru Radio. Despre efectele sonore….la început au fost discuri şi după aceea s-a trecut la înregistrări pe bandă, unele chiar s-au prelucrat datorită acestui mod tehnic. S-au prelucrat sonorizările, s-au combinat, s-au înregistrat pe teren anumite sonorizări de ambianţă, de oraş…. S-a îmbogăţit foarte mult toată această… în loc de „fonotecă” noi îi spunem în glumă „zgomoteca”. S-au întâmplat accidente… Îmi aduc aminte de un accident interesant: inginerul George Puicanu era într-o transmisie în direct şi la un moment dat în cabina lui nu mai auzea studioul. Se întâmplase o defecţiune. Actorii jucau, el nu mai auzea. Trebuia să urmărească emisia. Și atunci, a avut o idee grozavă: prin telefon a luat legătură cu Prezentarea şi i-a rugat să-i pună lângă telefon aparatul de radio care-l avea Prezentarea. Și a ascultat prin telefon emisia, aşa a putut să urmărească piesa.
În privinţa actorilor, teatrul pe viu a fost o şcoală… Radioul a fost benefic pentru actori din multe puncte de vedere. Din punct de vedere profesional, Radioul a solicitat actorilor probleme de interpretare, de fineţe, de nuanţe, de sensibilitate. Actorii au înţeles şi au căutat să-şi perfecţioneze această tehnică a interpretării. Unii dintre ei recunosc că Radioul le-a dat posibilitatea să-şi contureze mai bine glasul, să-l aibă mai bine sub control, să ştie să îl mânuiască cu mai multă dibăcie.
Trecerea de la regia de studio la regia artistică a avut loc tot prin anii 1953- 1954. Pe vremea aceea eu am lucrat mai mult la emisiuni de copii. Și, la un moment, s-a înființat Serviciul Teatral care deservea toate emisiunile, inclusive cele de la alte redacţii. Atunci eu am trecut la Serviciul Teatral. Sigur că era o diferenţă între regia de studio și regia artistică: regizorul de studio conduce toată repetiţia din punct de vedere organizatoric şi tehnic a emisiunii. Pe când regia artistică este cea care în primul rând hotărăşte distribuţia. Ăsta este lucrul cel mai important. Cheia rezolvării este reuşita unei distribuţii. Și bineînţeles că în momentul când treci la lucru, regizor artistic trebuie să urmărească ca actorii sa fie conduşi în spiritul textului pe care vrei să-l valorifici.
În general actorii au o intuiţie a lor profesională. Știu să-şi găsească locul. Dar mai sunt şi problemele astea de radiofonie, de efecte sonore. Regizorul artistic e cel care trebui să le împlinească şi trebuie să le realizeze. Prin interpretarea actorilor”.
[Interviu realizat de Virginia Călin, 1998]
