Republica Moldova denunță alte trei acorduri în cadrul CSI

Republica Moldova denunță alte trei acorduri în cadrul CSI. După cum transmite Interfax, la ședința sa de astăzi guvernul republicii a dat aviz pozitiv proiectelor de lege respective.

Cabinetul a aprobat proiectul de lege privind denunțarea Acordului privind sprijinirea și dezvoltarea micului antreprenoriat în statele membre CSI de la 17 ianuarie 1997. S-a precizat că motivul reezilierii acordului constă în aceea că Republica Moldova, în cadrul implementării Acordului de asociere cu UE și obținerii statutului de candidat, se ocupă de armonizarea legislației naționale cu legislația europeană, iar câteva prevederi ale acordului cu CSI pot servi drept obstacol pe această cale.

De asemenea, a fost aprobat proiectul de lege privind denunțarea Acordului de cooperare privind formarea unui spațiu educațional unic (comun) al CSI din 17 ianuarie 1997. Ministrul Educației, Anatolie Topală, a declarat că Republica Moldova are acorduri bilaterale cu statele membre ale CSI în domeniul educației, de aceea sectorul educației nu va avea de suferit din cauza rezilierii acordului.

Mai mult decât atât, guvernul a aprobat denunțarea Acordului privind schimbul gratuit de informaţii în problemele pazei frontierelor dintre trupele de grăniceri ale statelor CSI. „Având în vedere faptul că Republica Moldova nu se învecinează cu alte țări CSI, participarea autorităților competente ale Republicii Moldova la activități sub egida CSI în domeniul asigurării securității frontierelor a avut un caracter limitat”, se arată în nota explicativă la proiectul de denunțare./snicolau/schelaru

www.rosbalt.ru – 12 iulie