Traian Stoica: “Apariția benzii de magnetofon a produs panică în sânul actorilor.”
Începutul anilor ’50 a însemnat o dezvoltare a dotării tehnice a Radioului. S-au îmbunătățit emițătoarele de la Băneasa și de la Bod astfel încât programele radio au putut fi ascultate în toate colțurile țării. Redacțiile, inclusiv Teatrul Radiofonic, au primit un buget pe care trebuia să-l respecte. Studiourile, inclusiv cele unde se înregistra Teatrul Radiofonic, au fost dotate cu aparatură nouă de ultimă generație. Un impact puternic asupra actorilor l-a avut achiziționarea primelor magnetofoane care la început înregistrau pe hârtie cerată, apoi pe bandă magnetică. Pentru actori posibilitatea de se asculta a reprezentat o provocare pe care, după unele ezitări, au reușit s-o treacă. Traian Stoica – redactor șef la Redacția Teatrul Radiofonic între 1947 – 1956 – a fost martor la aceste schimbări care au marcat evoluția radioului.
„Am început activitatea mea la “ Teatrul Radiofonic” sub directoratul general a lui Matei Socor (1949 – 1954). Din partea următorilor diriguitori ai Radioului, nu am avut impedimente față de această emisiune, datorită faptului că Teatrul Radiofonic își crease un făgaș de succes. Am avut o singură dată o neînțelegere cu Melita Apostol [născută Schraf], care era soția [fruntașului comunist] Gheorghe Apostol. Melita Apostol [care a fost director general al Radiodifuziunii între 1954 – 1958)] a trebuit să aprobe fondurile pentru o piesă cu o distribuție numeroasă și i s-a părut că se cheltuie prea mult. Am avut o discuție lămuritoare: mă încadram în bugetul Teatrului Radiofonic pentru că după această piesă cu o distribuție numeroasă, voi da imediat o altă piesă cu personaje puține, deci ne va costa puțin. Și ne-am lămurit. Încolo n-am avut dificultăți din partea conducerii Radioului.
Înainte de a trece la bandă, care a venit puțin mai târziu, am făcut emisiuni “pe viu”. Apariția benzii a produs în sânul actorilor o panică. Pentru ei era un examen destul de serios de verificare a interpretării. Se ascultau pe bandă și dacă intervenea sentimentul autocritic, nu le plăcea. Și atunci, chiar ei spuneau: “Mai imprimăm o dată!” Introducerea benzii a fost în avantajul evoluției Teatrului radiofonic, a contribuit la dezvoltarea Teatrului radiofonic. A contribuit din mai multe puncte de vedere. Actorii s-au adaptat tehnicii, căutau să fie cât mai expresivi, cât mai clari ca să convingă prin cuvânt, prin glas ascultătorul. Din punct de vedere artistic, noi am putut să facem imprimările cele mai complexe, mai pretențioase, mai exigente pentru că puteam să aplicăm imediat o ilustrație muzicală adecvată. Prin regia tehnică puteam să imităm de la murmurul izvoarelor până la glasul de tunet al cerului, cu mijloace tehnice să imităm natura pentru a da culoarea locală piesei”.
[Înregistrare realizată de Virginia Călin, 1998]
