Consiliul Atlantic al Bulgariei solicită înlăturarea monumentelor Armatei Roşii

Consiliul Atlantic al Bulgariei solicită prefecţilor regionali din Plovdiv şi Sofia, într-o scrisoare deschisă, să ia măsuri pentru înlăturarea „monumentelor care glorifică Armata Roşie eliberatoare”. Demontarea acestora ar trebui să aibă loc înainte de alegerile locale, „pentru ca problemele legate de trecut să nu pună în umbră campania electorală”, iar aceasta să se concentreze pe probleme şi soluţii pentru oraşe. Monumentele care elogiază Armata Roşie sunt instrumente de propagandă ale regimului comunist declarat criminal, amintesc membrii Consiliului Atlantic. Scrisoarea a fost trimisă prefecţilor regionali din Sofia şi Plovdiv, prim-ministrului şi ministrului de externe./ddaniela/denisse

(www.bnr.bg – 15 iulie)