În 1925 fiul cel mare al regelui Ferdinand I renunţa la drepturile sale de moştenitor al tronului României şi pleca în străinătate cu iubita sa, Elena Lupescu. Doi ani mai târziu, moartea lui Ferdinand şi a unuia dintre stâlpii politici ai ţării, liberalul Ion I.C. Brătianu, generau o criză politică. Micul rege Mihai, în vârstă de 6 ani, nu putea conduce singur, aşa încât a fost formată o regenţă din care au făcut parte principele Nicolae, patriarhul Miron Cristea şi Gheorghe Buzdugan, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie. Lipsită de autoritate, regenţa nu a fost susţinută de Iuliu Maniu, devenit în 1928 prim-ministru. Astfel s-a pus problema revenirii lui Carol la tron. Maniu a susţinut ideea, cu condiţia ca Elena Lupescu să nu se întoarcă în ţară. Un apropiat al lui Carol comenta mai târziu: „Dacă Maniu îşi închipuia că o să-l poată controla pe Prinţ odată întors în România, înseamnă că nu ştia cu cine are de-a face”. Într-adevăr, bazându-se pe popularitatea sa şi pe faptul că o criză dinastică nu era de dorit, Carol a făcut presiuni pentru a grăbi Restauraţia, fără a promite că va renunţa la Elena Lupescu. Ca urmare, la 7 iunie 1930 Iuliu Maniu a demisionat, iar Gheorghe Mironescu a venit în fruntea unui nou guvern naţional ţărănesc. A doua zi, Parlamentul României (în absenţa liberalilor) l-a primit pe Carol al II-lea ca rege, iar la scurt timp după aceea Elena Lupescu a sosit în ţară. Prin Gheorghe Mironescu, din nou Iuliu Maniu (pentru scurt timp) şi apoi Alexandru Vaida, PNŢ avea să mai guverneze (cu o întrerupere de un an) până la sfârşitul lui 1933.
Preotul Virgil Ţărmure s-a născut în 1909, în Sărăţel, jud. Bistriţa Năsăud, într-o familie de ţărani. A făcut mai multe şcoli şi a practicat câteva meserii: învăţător, profesor, ofiţer, preot greco-catolic. În timpul războiului şi în vremea comuniştilor a lucrat în diferite sate ale judeţelor Cluj şi Bistriţa. Până în 1947 „a făcut politică” în partidul lui Iuliu Maniu, în care se înscrisese de la 14 ani. Însă după desfiinţarea PNŢ şi distrugerea elitelor sale părintele Ţărmure nu a mai păstrat legătura membrii risipiţi care încotro sau ieşiţi din închisori. Şi-a păstrat însă cu mare plăcere amintirile din vremea tinereţii, atunci când activa politic şi îl admira pe deputatul naţional-ţărănist de Bistriţa Victor Moldovan.
„Şedinţele cu poporul”
„Când aţi intrat în Partidul Naţional?
Apăi, de la 14 ani, de copil am intrat în partid, […] 1923.
V-aţi înscris în Sărăţel în Partidul Naţional. Existau şedinţe lunare, pe judeţ? Aţi participat la astfel de întâlniri?
Eu eram chemat la şedinţele judeţene în calitate de consilier al partidului, [pe judeţ]. Dar venea din când în când dr. Victor Moldovan care era preşedintele partidului şi stătea de vorbă cu oamenii, mereu, mereu… […]
Dar la alegerile din 1937 cum a fost?
N-am fost în comisia electorală, că eram [simplu] membru al Partidului Naţional Ţărănesc şi venea mereu domnul ministru [deputat de Bistriţa] Victor Moldovan, de făcea şedinţă cu poporul. Şi aşa că am sprijinit acest partid cu toată autoritatea pe care am avut-o. […]
Partidul făcea propagandă, de exemplu când eraţi în Şieu Mare?
Sigur! Făcea mereu-mereu propagandă, veneau liderii partidului şi comitetul din centru şi aşa mai departe, pe sate şi localităţi, de făcea propaganda în favoarea Partidului Naţional Ţărănesc.
Afişe aveaţi?
Erau afişe pe care şi din maşină le da pe străzi, în mersul lor. Plus, la şedinţă, la fiecare cetăţean [se dădeau afişe].”
„Legătura cu poporul”
„Orice doleanţă aveau oamenii, o îndreptau la Partidul Naţional Ţărănesc, prin preşedintele Victor Moldovan. Şi ăsta se făcea luntre şi punte şi îndeplinea toate doleanţele. […]
Dumneavoastră, la organizaţia judeţeană vă duceaţi?
Când mă chemau, când eram convocat, în şedinţe locale sau generale.
Şi ce se discuta în aceste şedinţe?
Probleme ale ţărănimii dornice de bine şi dreptate şi despre starea situaţiei materiale. Acolo se duceau toate doleanţele şi toate necazurile şi suferinţele şi, pe măsura posibilităţilor, acest Victor Moldovan, patriot înalt, împreună cu alţi patrioţi, prefectul Vasile Bota, erau oamenii judeţului, oamenii aleşi de sufletul lor.
Legături cu organizaţiile, de exemplu pe toată Transilvania, sau cu centrul din Bucureşti aveaţi?
Erau conducătorii, lideri ai partidului, deputaţii şi senatorii şi prefecţii.
Şi ei veneau în Şieu, de exemplu?
Din când în când, mai ales în zile de sărbătoare, când prindeau poporul [acasă], când [oamenii] nu erau prin muncile agricole duşi… […] Veneau la judeţ şi luau legătură şi-apoi liderii judeţeni veneau şi luau legătură cu poporul.”
Carol „o fost bine primit”
„În 1938 Carol al II-lea a instituit un regim de autoritate personală…Cum au reacţionat membrii Partidului Naţional Ţărănesc?
Într-o singură idee: să vină să ne scape de sărăcie şi de necazuri. O fost bine primit şi când o aterizat pe Criş…
Asta în 1930… Aţi fost martor când a aterizat pe Criş?
N-am fost martor, dar am cunoscut din presă, din presă am cunoscut şi de la radio [despre] venirea lui. Şi o fost bine primită…
Dar în 1938, deci mai târziu, el a înfiinţat un regim de autoritate personală… Atunci lumea cum a reacţionat?
N-a reacţionat, că el o făcut ordine şi disciplină, deşi prin zonă se auzea că din punct de vedere moral cam lasă de dorit…Aşa, dar era foarte mult iubit de popor… Poporul îl iubea, că aşa era şi el, om ca oamenii…
Părinte, în ceastă perioadă, până la război, citeaţi ziare?
Dar cum de nu, presa…[…] Citeam Patria, din Cluj, a Partidului Naţional Ţărănesc. Ş-apoi şi altele, de ocazie, că mă duceam la oraş şi îmi luam. Dar ăsta era ziarul meu de preferinţă.”
[Interviu de Octavian Silivestru, 2000]
