„Radiojurnal” – Realizator: Cristina Grecu – Compania de Căi Ferate a anunțat măsuri speciale de circulație a trenurilor de călători la nivel național din cauza temperaturilor ridicate. În județul Mureș, din cauza caniculei, pe anumite distanțe viteza a fost redusă chiar și cu 20 de kilometri, a declarat șeful stației CFR Târgu Mureș, Vasile Porumb.
Vasile Porumb: Nu sunt întârzieri atât de mari, pentru că nu sunt pe relații lungi de călătorie. Toate trenurile, de exemplu de la Reghin la Dumbrăvioara, nu circulă cu 80 de kilometri la oră, circulă cu 60, din cauza căldurii, că sunt temperaturile foarte ridicate. Vă dați seama că, dacă în aer sunt 30 de grade, 32 de grade, în șină, în partea infrastructurii deja sunt 40, poate 50.
Reporter: Potrivit Radio România Târgu Mureș, CFR SA recomandă publicului ca înainte de efectuarea călătoriei să solicite informații despre orele de sosire și de plecare ale trenurilor./abranescu/asalar
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (21 iulie)