Conducerea TVR a dispus un control intern cu privire la achiziţiile unor evenimente sportive

 

  • Decizia vine în urma unor suspiciuni legate de modul în care au fost contractate drepturile de televizare pentru unele competiții sportive.

 

Managementul Televiziunii Române a dispus demararea unei proceduri de control intern prin care va fi verificat modul de achiziție de către Societatea Română de Televiziune (SRTv) a tuturor evenimentelor sportive din ultimii 9 ani.

 

Demersul a fost inițiat în urma semnalării mai multor situaţii în care reprezentanții SRTv din cadrul Departamentului Sport, responsabili cu negocierea şi achiziţionarea drepturilor tv, ar fi refuzat contractarea unor competiții sportive ofertate de European Broadcasting Union (EBU), pentru ca, ulterior, să le cumpere de la operatori privaţi din România cu sume mult mai mari decât cele iniţiale.

 

Concret, un raport de audit realizat de Compartimentul Audit Intern a relevat o serie de  probleme privind achiziţiile sportive realizate de vechile conduceri ale Departamentului Sport al SRTv. Astfel, managementul SRTv a aprobat demararea unui control legat de derularea tuturor proceselor, negocierilor şi încheierii/neîncheierii contractelor de achiziţii de drepturi sportive, interne şi externe, din perioada 2014 – 2023.