Un grup de femei din India au atacat casa unui suspect într-un caz de hărţuire sexuală

Poliţia din India a comunicat că un grup de femei din statul Manipur a atacat casa principalului suspect într-un caz de hărţuire sexuală care a provocat furie. Autorităţile au arestat patru bărbaţi după ce au fost publicate imagini video care înfăţişează cum două femei răpite sunt obligate să defileze dezbrăcate şi cum acestea sunt atacate de mai mulţi bărbaţi. Poliţia a transmis că suspecţii au fost identificaţi din clipul video. Incidentul a avut loc în luna mai, într-o perioadă de conflicte etnice. Imaginile video au fost făcute publice recent. Numeroase voci întreabă de ce a durat atât până ca autorităţile să acţioneze, dat fiind faptul ca feţele unora dintre bărbaţi sunt foarte vizibile, iar plângerea a fost adresată Poliţiei la momentul desfăşurării incidentului. Un oficial superior a declarat pentru BBC că amânarea a fost cauzată de numărul mic de poliţişti din Manipur./aionita/dstanesc

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 21 iulie)