Președintele Rusiei a dispus ca Serviciul Rus de Informații Externe să monitorizeze acțiunile întreprinse de Polonia în Ucraina, anunţă Serviciul de presă al președintelui Federației Ruse. Președintele rus a ordonat ca Serviciul Rus de Informații Externe să monitorizeze îndeaproape acțiunile Poloniei în Ucraina, în mod special în legătură cu planurile de creare a unei formaţiuni militare polono-lituaniano-ucrainene.
‘Serghei Evghenievici, sper că serviciul dumneavoastră, precum și celelalte servicii speciale ale noastre, vor urmări îndeaproape evoluția evenimentelor’, a susţinut Putin, vineri, la o întâlnire cu membrii Consiliului de Securitate al Rusiei, adresându-i-se directorului Serviciului Rus de Informații Externe, Serghei Narîşkin. Șeful Serviciului Rus de Informații Externe a declarat anterior că, în legătură cu situația din Ucraina, Polonia intenționează să desfășoare trupe în teritoriile sale de vest. Putin a mai adăugat vineri că planurile de creare a unei unităţi, formațiuni militare polono-lituaniano-ucrainene vizează ocuparea ulterioară a Ucrainei de Vest. La întâlnirea cu membrii permanenți ai Consiliului de Securitate al Federației Ruse, șeful statului rus a remarcat că ‘nu este vorba despre o adunătură de mercenari pentru că ei sunt destui acolo şi mor, ci despre o unitate militară obișnuită, bine dotată, unită, care se preconizează să fie folosită pentru operațiuni pe teritoriul Ucrainei’. ‘Inclusiv pentru a fi folosită pentru o presupusă asigurare a securității Ucrainei de Vest moderne, dar, de fapt, dacă e să spunem lucrurilor pe nume, atunci ea va fi folosită pentru ocuparea ulterioară a acestor teritorii. Perspectiva este una evidentă – dacă subunitățile poloneze vor intra, de exemplu, în Lviv sau în alte teritorii ale Ucrainei, atunci acestea vor rămâne acolo şi vor rămâne acolo pentru totdeauna’, a continuat Putin./vdraguta/ctuluc
www.interfax.ru – 21 iulie