„Radiojurnal” – Realizator: Ciprian Sasu – În Israel situația rămâne tensionată și sunt anunțate manifestații ample în toate marile orașe înaintea votului asupra reformei judiciare, care a dezbinat profund țara. Peste 1.000 de rezerviști ai Forțelor Aeriene Israeliene au amenințat că își vor suspenda serviciul voluntar dacă Knessetul va adopta proiectul de lege, iar anunțul lor vine într-un moment în care conflictul israeliano-palestinian cunoaște o intensificare a tensiunilor. De la Ierusalim, Ion Ştiubea:
Reporter: Knessetul israelian a început să dezbată deja proiectul de lege care prevede anularea principiului rezonabilităţii din activitatea Tribunalului Suprem, ca prim pas pe care actuala coaliție guvernamentală îl face în direcția reformării întregului sistem de justiție. Premierul Netanyahu, care a suferit o intervenție de montare a unui stimulator cardiac, a rămas la spital pe durata întregii zile, timp în care a avut ultimele consultări cu factori din coaliţie și din opoziție, în tentativa găsirii unei soluții miraculoase. În afara eventualei soluții de compromis, Israelul va cunoaște zile și săptămâni extrem de convulsive, care pentru mulți comentatori ar fi preludiul unui război civil, ceea ce pare de domeniul ficțiunii. Date fiind pericolele de la granița de nord a țării sau din Fâşia Gaza, această stare de lucruri și-a găsit expresia paradigmatică în afirmația șefului Statului Major al Armatei, care a accentuat că, fără o armată puternică și unită, Israelul nu va mai exista ca stat. Aproape 100.000 de persoane au mărăşluit în ultimele zile spre Ierusalim din toate regiunile țării, într-o uriașă mișcare de protest care va placa clădirea parlamentului israelian./lcoman/asalar
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (24 iulie)