Curtea UE respinge verdictele din România care au blocat mii de dosare de fraudă

Curtea de Justiție a UE a hotărât luni că justiția din România ar trebui să ignore deciziile celei mai înalte instanțe a țării care au dus la clasarea a mii de cazuri de corupție începând de anul trecut.
O decizie a Curții Constituționale a României din 2018 a eliminat excepțiile privind termenul de prescriere al mai multor infracțiuni, între care și frauda. Din cauză că în decurs de patru ani guvernul nu a adus la zi legislația, curtea a decis anul trecut că dosarele pot fi închise retroactiv.
Curtea UE a decis că respectivele hotărâri contravin legislației europene, întrucât creează un „risc sistemic de impunitate” în privința cazurilor grave de fraudă.
„Curtea amintește că instanțele naționale nu trebuie să aplice jurisprudența națională atunci când acest fapt duce la prescrierea răspunderii penale într-un număr atât de mare de cazuri grave de fraudă care afectează interesele financiare ale Uniunii Europene”, a afirmat ea.
România e considerată una dintre cele mai corupte țări din UE, conform Transparency International, iar Bruxelles-ul îi menține sistemul de justiție sub monitorizare specială încă de la aderarea la bloc în 2007. Comisia a recomandat la finalul anului trecut ridicarea mecanismului de monitorizare.
Investigațiile procurorilor anticorupție au expus conflicte de interes, abuzuri de putere, fraude și acordări de contracte cu statul în schimbul mitelor la toate partidele. Mii de personaje publice, inclusiv miniștri, primari, parlamentari și directori de companii, au fost condamnați pentru corupție.
Articol de Luiza Ilie și Peter Graff
https://www.reuters.com/world/europe/eu-court-rejects-romania-rulings-that-halted-thousands-fraud-cases-2023-07-25/

REUTERS (Marea Britanie), 25 iulie 2023
Traducere: Andrei Suba