Va fi o nouă zi caniculară în partea de sud-est a țării. Meteorologii au anunțat cod roșu în capitală și în județele Galați, Brăila, parțial Constanța, Călărași, Ilfov, Teleorman și Giurgiu, unde temperaturile vor depăși din nou 40 de grade, iar disconfortul termic va fi ridicat.
Valul de căldură va persista și în sudul Moldovei și al Olteniei, dar și în partea continentală a Dobrogei.
Raul Ilea, de la Administrația Națională de Meteorologie, spunea, într-o intervenție la postul nostru de radio, că vremea se va răcori începând de astăzi în vest, nord-vest și nord, zone în care temperaturile vor fi și cu 10 grade mai mici decât zilele trecute.
Raul Ilea: În a doua parte a zilei și până spre orele serii, la începutul nopții, ne așteptăm din nou la perioade cu instabilitate, mai ales în nordul, centrul, parțial în estul țării, dar spre seară pot fi vijelii local și în partea de sud a României, urmând ca joi să resimțim în sfârșit o răcorire și în partea de sud și sud-est, unde maximele nu vor mai trece de 27-29 de grade.
Însă de undeva în weekend, săptămâna viitoare, din nou vom asista la creșterea temperaturilor, dar nu la aceleași cote ca până acum. Însă cu siguranță, de sâmbătă, duminică încolo, săptămâna viitoare, din nou să vorbim de zile caniculare, cu valori undeva spre 35 de grade în partea de sud a teritoriului./lalexandrescu/schelaru
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 26 iulie