Parlamentul Ucrainei urmează să prelungească, din nou, termenul de aplicare a Legii marţiale şi mobilizarea armatei. Cel mai probabil, acest lucru se va întampla în cursul săptămânii curente – a anunţat, miercuri, deputatul Iaroslav Jelezniak.
Potrivit acestuia, Legea marțială și mobilizarea se vor prelungi cu încă 90 de zile, adică până pe 15 noiembrie 2023. Aceasta ar fi a opta prelungire, de la începutul războiului la scară largă, declanşat de Rusia în februarie 2022.
Ultima dată, Legea marţială şi mobilizarea au fost prelungite în mai, până la 18 august 2023. Jelezniak a amintit că, pentru a prelungi Legea marțială și mobilizarea generală, președintele Ucrainei trebuie să semneze două decrete, care sunt supuse apoi aprobării legislativului. Ulterior, Comisia de Apărare a Radei Supreme trebuie să aprobe decretele, iar următorul pas este votul în sala de plen./sdan/lalexandrescu
Agenția de presă RBC – 26 iulie