Context
Războiul din Coreea (Coreea) a reprezentat o un prin exemplu de conflict specific Războiului Rece, desfășurat între 1950 și 1953. Conflictul a antrenat un război civil pentru supremația politică și teritorială în peninsula Coreea, între partea de nord, sprijinită de Republica Populară Chineză și Uniunea Sovietică, pe de-o parte, și partea de sud, sprijinită de Statele Unite ale Americii și Națiunile Unite, pe de altă parte. Implicarea în conflictul regional din Coreea a presupus și aplicarea doctrinei de politică externă a administrației Truman, care presupunea prevenirea expansiunii comunismului la nivel internațional.
Începutul negocierilor
Între 1951-1953 au fost încercate diverse modalități pentru a ajunge la un armistițiu între cele două tabere, doar că ambițiile celor două părți pentru impunerea punctului de vedere a fost mai mare decât dorința de încetare a focului. Negocierile dintre cele două părți au rămas în istorie ca fiind cele mai lungi tratative pentru încetarea unui conflict. Din 1951, regimul comunist din nord suferise 500.000 de pierderi, însă a primit întăriri în număr de 1.200.000 de soldați, declarați „voluntari”. Trupele americane numărau 256.000 de soldați, armata Republicii Coreea 500.000 de mii de soldați, iar țările care au trimis sprijin 28.000. Pe 17 mai 1951, Consiliul Național de Securitate a Statelor Unite a adoptat un nou mandat de negocieri, îndreptat către unificarea peninsulei Coreea, fără a specifica totuși dacă această unificare să fie făcută politic, militar sau prin înlăturarea dictatorului Kim Il-Sung. Strategia părții comuniste pentru negociere prevedea ca armata populară trebuie să respingă forțele din sud, prin intermediul războiului de gherilă, pentru a proteja linia logistică și aeriană. În acest timp, statul chinez se va ocupa de negocieri, ca un partener egal Statelor Unite și împotriva implicării Japoniei.
Primele discuții au avut loc la nivel diplomatic, între reprezentații Uniunii Sovietice și Statelor Unite iar sovieticii au declarat că nu vor încerca să blocheze procesul negociere. În acest sens, demersuri pentru aducerea părților la masa negocierilor au avut loc, însă partea comunistă a anunțat pe 2 iulie că negocierile vor fi desfășurate în orașul Kaesŏng. Pe 8 iulie, ofițerii de legătură ai ambelor regimuri au început discuțiile până la semnarea armistițiului pe 27 iulie 1953. Între timp, luptele dintre cele două părți au continuat, iar atrocitățile dintre cele două părți au continuat. Problema refugiaților a reprezentat un punct important, întrucât nordul a fost dispus să asimileze toți refugiații războiului pentru a organiza o forță de muncă ulterioară. Deși mulți soldați care au luptat pentru partea de sud au fost luați prizonieri, regimul din Sud a fost susceptibil la negocieri și repatriere, de frica infiltrării spionilor în sud. Între timp, cele două tabere au fost de acord să trimită liste cu persoane aflate în captivitate sau dispărute. Din partea Statelor Unite au fost raportate 11.500 de persoane dispărute, iar comuniștii au raportat doar 3.198 de persoane. Estimările pentru armata Republicii Coreea au fost 7.142 de persoane dispărute, deși nici regimul democratic nu a raportat toate pierderile.
Din 1951, partea de nord a trimis ofițeri care să se infiltreze în taberele de refugiați pentru a destabiliza calmul și a produce proteste. Refugiații au inițiat astfel lupte de gherilă cu partea americană, alături de răfuielile locale. Acest lucru a determinat o reacție din partea armatei Republicii Coreea, care a executat locuitorii satului Kŏch’ang, în februarie 1951. Ulterior, armata a motivat că a fost vorba de operațiuni împotriva războiului de gherilă.
Ultima încercare
În noiembrie 1952, armata chineză a început o ofensivă pe șase părți pentru a trimite armatele din sud dincolo de paralela de 38 de grade. Soldații chinezi s-au infiltrat în punctele strategice pe timp de noapte și au produs sabotaje majore. Pierderile au fost mari de ambele părți, în timp ce armata aliată a pierdut 10.000 de soldați, armata comunistă a pierdut 15.000 de soldați. În acest timp, comuniștii sperau că vor putea trata cu președintele Dwight D.Eisenhower, proaspăt ales în funcție, renunțarea la operațiunile militare. Acest lucru s-a adeverit, fără să fie vorba însă despre negocieri directe, întrucât Eisenhower și Secretarul de Stat Dulles au ajuns la concluzia că războiul din Coreea nu reprezintă interesul direct al Statelor Unite și trebuie identificată o soluție de încheiere a luptelor. În urma negocierilor dintre cele două părți, problema refugiaților a reapărut, iar negociatorii au convenit că repatrierile să fie supervizate de un organism internațional. Cele două organizații au fost Națiunile Unite și Crucea Roșie.
Din 5 martie 1953, moartea lui Stalin a determinat biroul politic să ajungă la concluzia că războiul din Coreea trebuie încheiat, însă Mao Zedong a dorit continuarea acestuia. Cu toate acestea, Mao a fost conștient că, fără sprijinul sovietic, nu putea continua și, astfel, a fost de acord cu sovieticii. Negocierile au intrat în linie dreaptă, iar ambele părți au fost de acord repatrierea voluntară a refugiaților și răniților între 20 aprilie și 3 mai. Pe 25 mai, în localitatea P’anmunjŏm, cele două părți convenit că vor exista două țări independente și nu o unificare a peninsulei. Pe 27 iulie, Mark W. Clark, Peng Dehuai și Kim Il-sung au semnat armistițiul care a declanșat procesul de retragere al ambelor părți, prin stabilirea unei zone demilitarizate existente și astăzi.
Repatrierea supravegheată durat până în februarie 1954, iar restul persoanelor care nu s-au prezentat, au fost stabilite în Coreea de Sud sau Taiwan. Dintre acestea, 628 au plecat în partea de nord și 21,839 s-au întors în sud.
Bibliografie
https://www.britannica.com/event/Coreean-War/Battling-over-POWs
https://www.unc.mil/History/1951-1953-Armistice-Negotiations/
https://www.wilsoncenter.org/blog-post/revisiting-stalins-and-maos-motivations-Coreean-war
Documente
https://history.state.gov/historicaldocuments/frus1951v07p1/d860
https://www.archives.gov/education/lessons/Coreean-conflict
https://peacemaker.un.org/sites/peacemaker.un.org/files/KP%2BKR_530727_AgreementConcerningMilitaryArmistice.pdf – Textul Amistițiului
RADOR – Alexandru Balaci
