Liderii africani fac presiuni asupra președintelui Putin pentru reluarea acordului privind cerealele

Liderii africani au făcut presiuni vineri asupra președintelui rus, Vladimir Putin, ca parte a eforturilor lor de a pune capăt conflictului din Ucraina și de a reînnoi un acord crucial pentru Africa privind exportul sigur de cereale ucrainene în timpul războiului, pe care Moscova l-a suspendat săptămâna trecută. Deși nu au criticat direct Rusia, intervențiile lor din a doua zi a unui summit au fost mai mai puternice decât cele exprimate până acum de țările africane. „Acest război trebuie să se termine. Și se poate termina doar pe baza dreptății și a rațiunii”, a spus președintele Comisiei Uniunii Africane, Moussa Faki Mahamat, lui Putin și liderilor africani la Sankt Petersburg. „Întreruperea aprovizionării cu energie și cereale trebuie să se încheie imediat. Acordul cu cereale trebuie extins în beneficiul tuturor popoarelor lumii, în special al africanilor”, a adăugat acesta.

(REUTERS – 29 iulie)/aboboc/asalar