Trei nave de marfă aparținând unor companii străine au ajuns, pe 30 iulie, la unul dintre terminalele de cereale ucrainene din Delta Dunării – potrivit redacţiei ucrainene Forbes. Publicaţia noatează că aceasta este prima intrare a navelor străine în porturile ucrainene după refuzul Rusiei de a prelungi „acordul cerealelor”, care permitea exportul de hrană ucraineană prin Marea Neagră. Forbes notează că o navă greacă și una israeliană s-au îndreptat spre portului „Ismail” traversând Bosforul, iar o navă turco-georgiană a venit din nordul Turciei. Navele aveau transponderele pornite, fără a-și ascunde poziţia. Trecerea navelor a fost monitorizată de patru avioane de recunoaștere ale NATO: un avion de patrulare P-8 al Marinei SUA, un radar Challenger, o dronă RQ-4 a forțelor aeriene americane și o aeronavă E-3 de avertizare timpurie. Niciuna dintre aceste aeronave nu avea arme la bord, dar avioane NATO, inclusiv un Eurofighter italian și un F-16 românesc, erau oricum de serviciu în România. „Raportul potrivit căruia trei nave civile au ajuns fără obstacole în Ucraina poate indica faptul că Rusia fie nu dorește, fie nu poate efectua verificări în cazul navelor în acest moment” – a remarcat Forbes, citatând un comentariu al Institutului pentru Studiul Războiului (ISW). Ukrinform aminteşte că pe 17 iulie, Rusia a anunțat încetarea acordului cu Turcia și ONU privind inițiativa referitoare la exportul de cereale pe cale maritimă. Ulterior, Ministerul Apărării al Federației Ruse a anunțat că va considera navele care merg în porturile ucrainene drept ținte militare. După ce s-a retras din „acordul cerealelor”, Rusia a comis o serie de crime de război, bombardând orașele portuare ucrainene și depozitele de cereale. Potrivit Ministerului Afacerilor Externe al Ucrainei, în primele nouă zile de la retragerea din acord, armata rusă a distrus în Ucraina 180.000 de tone de cereale, 26 de obiective de infrastructură portuară și cinci nave civile. Organizația Maritimă Internațională (IMO) a cerut Rusiei să respecte convențiile internaționale și să oprească amenințările la adresa navelor comerciale din Marea Neagră. ONU subliniază că din cauza încetării participării Federației Ruse la inițiativa cerealelor și a amenințărilor la adresa transporturilor maritime, prețurile alimentelor din întreaga lume sunt în creștere, exacerbând crizele energetice și financiare.(Agenția de presă UKRINFORM – 1 august)/sdan/dsirbu