Inflaţia a crescut exponenţial în Turcia, rata anuală fiind în iulie de peste 47%, comparativ cu 38% înregistraţi în iunie. Preţurile au crescut radical din cauza creşterii taxelor şi impozitelor şi deprecierea lirei turceşti. Banca centrală turcă preconizează că inflaţia ar putea ajunge chiar şi la 58% până la finalul anului şi a luat o serie de măsuri menite să stopeze creşterea. În iunie, banca centrală aproape a dublat rata dobânzii de referinţă, care a ajuns la 15%, ceea ce marchează o schimbare majoră a politicilor preşedintelui Recep Tayyip Erdoğan, care anterior s-a opus creşterii ratei dobânzii. (BBC SERVICIUL MONDIAL – 3 august, ora 14:00)/mbaciu/atataru