Dinu Săraru: “Cronică teatrală am început să fac la un an după ce am fost angajat în Radio.”
Angajat la Radio în 1950, Dinu Săraru a manifestat încă de la început o dorință fierbinte de a se documenta, de a citi literatură, de a merge la spectacole de teatru. Activitatea lui nu a rămas neobservată, așa că Alexandru Balaci, redactorul- șef adjunct al Direcției Emisiunilor Culturale, l-a însărcinat să facă și emisiunile de cronică teatrală. A fost un moment deosebit, a fost momentul când Dinu Săraru a pătruns în lumea fascinantă a teatrului, când i-a cunosct pe marii actori ai Teatrului National, când a aflat “secrete” din culisele primei scene a Țării:
“Cronică teatrală am început să fac la 19 ani. Adică la un an după ce am fost angajat în Radio… [Alexandru] Balaci m-a trimis la cronică teatrală. Adică m-a luat cu el la spectacole… Întâi am scris cronică literară la Radio, recenzii cu titlu de Cronică literară. Şi mi le citea doamna Ana Mihăescu. Se anunṭa la radio, pe stâlp, pe Calea Victoriei, după masa la ora 6, Cronica literară de Dinu Săraru ṣi eu eram ăla care umblam pe Calea Victoriei ṣi mă duceam la Capṣa. Eram un puṣti. De mine era vorba. Erau difuzoare pe Calea Victoriei, ascultai postul [Radio București]… Oraṣul era mic, erau… noi ṣi ai noṣtri în oraṣul ăla. [La Capșa] mai apăreau ṣoferii cu taxiurile vechi când am venit eu în Bucureṣti. Scriitori în maṣină n-aveau…. în afară de Sadoveanu care avea mașină de la stat. Maṣina lui personală avea numai Cezar Petrescu. Şi înainte [de război avea mașină] Rebreanu care ṣi-o cumpărase din premiul “Udriṣte Năsturel”. (…) Fanny [Rebreanu] era rea. Păi, Fanny se ducea ṣi mai bătea actriṭe când simṭea că Rebreanu ar fi dat peste una prin teatru, când era director de teatru. Și le lua de păr prin teatru fără nici o grijă! Rebreanu are o angajare istorică, unică în istoria angajărilor în teatru ṣi nu numai în teatru. Dom’le, un avocat, deputat de pe la Lugoj, nu mai ṭiu minte cum îl chema, s-a dus la Rebreanu ṣi i-a spus: “Domnule director general, am ṣi eu o fată pe care o cunosc foarte bine, prietenă cu mine, o fată foarte reuṣită, frumoasă, aṣ recomanda-o pentru Teatrul Naṭional”. Rebreanu era scârbos, nu angaja oricum …ṣi nu suporta asemenea insistenṭe. Şi ăsta era un personaj obscur, deputat de Lugoj. Aṣa, ṣi [zice]: “Să vină la mine!” Şi i-a trimis-o pe Elvira Godeanu. Despre ea era vorba. Era frumoasă rău. Era o fată de croitoreasă amărâtă. Şi s-a dus Elvira ṣi-a stat vreun ceas în audienṭă ṣi a ieṣti nu numai angajată – ṣi cu concediu plătit înainte, o lună de zile! Nici nu o angajase ṣi a intrat în concediu! Concediu plătit, ca să-i dea leafa… să-i dea niṣte bani. Aṣa a fost angajată Elvira Godeanu. Rebreanu a avut cancer [la plămâni]. Nu se mai ducea la teatru, actul de la 23 August l-a prins la Valea Mare [pe lângă Pitești]. A murit în chinuri grele de tot. La înmormântarea lui Rebreanu n-a fost nimeni de la Teatrul Naṭional, nici un actor, nici un regizor, nici un om de cultură. Absolut nimeni! Şi era încă directorul Teatrului Naṭional. Un ofiṭer tânăr, locotenent, care trecea cu o unitate militară dinspre Bucureṣti spre front a ajuns în comuna Ştefăneṣti [satul Valea Mare] unde Rebreanu avea casă. Și a aflat că a murit Rebreanu ṣi că-l înmormântează. Şi s-a dus acolo. El era în civil profesor de limba română. Și el a vorbit [la înmormântare]. Îl chema Ion Ceauṣescu – n-avea nici o legătură cu familia Ceauṣescu! Îl citise [pe Rebreanu]. S-a dus să-l vadă mort ṣi pentru că nu era nimeni la înmormântare, a vorbit acest ofiṭer. Şi după ce ele [Puica și Fanny Rebreanu] au plecat la Bucureṣti, a urmat “recompensa” ṭărănească: au intrat ṭăranii ṣi au jefuit toată casa! Tot! [Au luat] lucruri din casă, perdelele de la ferestre ṣi cărṭile pe care le-au aruncat. Ţăranii din satul lui, de peste drum de casa lui. Aṣa s-a terminat…”
[Interviu realizat de Octavian Silivestru, 2012]
