Duminică, 6 august, se împlinesc 90 de ani de la naşterea Sandei Manu, regizor de teatru şi profesor universitar.
* * * * *
Alexandra-Ioana Manu, s-a născut la 6 august 1933, la Bucureşti, fiind fiica actorului Ion Manu, societar al Teatrului Național din București.
În 1956, a absolvit cursurile Facultăţii de Regie a Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti, la clasa profesorilor George Dem. Loghin și Dina Cocea, în care i-a avut colegi pe Lucian Pintilie, Radu Penciulescu, Valeriu Moisescu, Mihai Dimiu ș.a., iar după absolvire a lucrat ca regizor de teatru şi de televiziune şi a fost profesor universitar la IATC, devenit după 1989, ATF, iar ulterior UNATC.
A creat a zeci de spectacole valoroase cu piese importante din dramaturgia naţională şi universală şi a contribuit cu farmec, severitate şi corectitudine la formarea profesională a zeci de tineri actori şi actriţe printre care Simona Măicănescu, Vlad Ivanov, Richard Bovnoczki, Tamara Creţulescu, George Mihăiţă, Oana Pellea, Mihai Constantin, Dorina Lazăr, Dorina Chiriac şi Mircea Diaconu.
După 1995 a fost, pe durata unui mandat de 4 ani, vicepreședinte al UNITER şi şi-a încheiat cariera pedagogică la Facultatea de Teatru a Universităţii Spiru Haret, unde a fost colegă de catedră cu Lucia Mureșan, Constantin Codrescu, Margareta Pogonat, Adriana Piteșteanu, Vlad Rădescu.
A regizat aproximativ 120 de spectacole de teatru şi de televiziune.
A lucrat enorm, cu răbdare, perseverenţă şi tenacitate, montând stagiune de stagiune noi spectacole, pe scene profesioniste bucureştene, la Teatrul Nottara, la Teatrul Naţional, la Teatrul de Comedie, la Teatrul Bulandra dar şi pe scena Studioului „Cassandra”, unde fiecare nouă realizare era un adevărat regal de profesionalism, măiestrie şi inventivitate.
Chiar în anul absolvirii, a fost invitată mai întâi la Teatrul Naţional din Iaşi, unde a montat „Tăunul” de Voynich, după care se angajează la Teatrul Armatei, ulterior Nottara din Bucureşti. Aici, regizoarea găseşte imagini scenice sugestive şi convingătoare şi pentru drame cum ar fi „Ecaterina Teodoroiu” de N. Tăutu în 1957, şi pentru „Ultima etapă” de Erich Maria Remarque, în 1958, dar şi pline de umor şi ironie pentru „Pygmalion” în 1959.
Sanda Manu este aceea care va monta, în premieră pe ţară, „Prima zi de libertate” de polonezul L. Kruczkowski la Teatrul Nottara. În acelaşi an, la Teatrul Tineretului, realizează cu impresionantă inventivitate şi ritm dinamic, „Chiriţa în provincie” de Vasile Alecsandri, în 1963.
La Oradea, în 1964, pune în scenă „Vizita bătrânei doamne” de Durrenmatt.
În teatru, Sanda Manu se defineşte şi prin cultivarea cu migală şi bune cunoştinţe de specialitate a musicalului, fiind autoarea celor mai bune spectacole de gen.
La Teatrul Nottara a montat astfel „Cele două orfeline” după D’Ennery, în 1966, iar mai târziu, la Teatrul de Comedie va monta „Alcor şi Mona” după „Steaua fără nume”, de Eugen Mirea, muzica H. Mălineanu, în 1970.
La Studioul Cassandra, împreună cu absolvenţii ei, realizează în stagiunea 1983-1984, spectacolul „Bună seara domnule Wilde”, după „Ce-nseamnă să fii onest” de Oscar Wilde, dar şi opereta „Hatmanul Baltag” cu libretul de I.L. Caragiale.
În „Năpasta” de I.L. Caragiale, pusă în scenă tot cu studenţii ei, la Studioul Cassandra, în 1966, regizoarea şi profesoara, mergând pe un joc firesc dar interiorizat, găseşte accente noi faţă de montările anterioare, îndeosebi în relaţia încordată dintre Dragomir şi Anca.
În fapt, opera lui I.L. Caragiale o interesează foarte mult, nu numai piesele, cu toate că a lucrat şi asupra acestora, de pildă „D’ale Carnavalului”, la Naţionalul bucureştean, ci mai ales schiţele, nuvelele, momentele. Dramatizând proza lui I.L. Caragiale, Manu a reuşit o montare de excepţie tot la Studioul Cassandra, în 1970, cu titlul simplu „Caragiale, dar nu teatru”.
La Naţionalul bucureştean, unde lucrează foarte mult, Manu este realizatoarea unor spectacole remarcabile: „Să nu-ţi faci prăvălie cu scară” de Eugen Barbu, avându-i în centru pe Eugenia Popovici, şi Dem Rădulescu, un cuplu comic minunat, în 1971, „Romulus cel mare” de Durrenmatt cu Radu Beligan şi „A treia ţeapă” de Marin Sorescu cu Amza Pellea în rolul Vlad Ţepeş.
La Teatrul Bulandra, au fost remarcabile montările cu „Anunţ la mica publicitate” de N. Ginsburg, 1972 şi „Ferma” de David Storey, 1978.
A regizat un alt spectacol longeviv și de mare succes, cu premiera în 18 octombrie 2003, „Cum iubește cealaltă jumătate”, la Teatrul Mic din București.
De asemenea, în 2011, a montat pentru Teatrul Metropolis din București textul lui Jean Cocteau, „Vocea umană” cu Oana Pellea ca protagonistă.
Printre spectacolele de teatru TV pentru care a semnat regia, enumerăm Michelangelo” (1968), „Petiția” (1971), „Apallon de Bellac” (1972), „Mincinosul” (1972), „Pădurea” (1973), „Prețioasele ridicole” (1973), „Ca o pasăre în colivie” (1974), „Moartea unui comis voiajor” (1977) sau „Valiza cu fluturi” (1978).
A fost invitată să monteze spectacole în teatre din Germania şi SUA şi a realizat turnee la Belgrad, Varşovia, Moscova, Riga şi Berlin.
În 1972 a fost într-o călătorie de studii, ca visiting teacher, în Cuba.
A făcut parte din numeroase jurii de specialitate, precum juriul Festivalului Internaţional de Teatru Independent – ediţia a VIII-a (2015), juriul celei de-a 13-a ediţii a Festivalului Comediei Româneşti – festCO (2015), sau juriul Galei Tânărului Actor – HOP de la Costineşti (2016).
Între anii 1979 – 1981, a fost vicepreşedinte al Comitetului pentru Formare teatrală (Învăţământ teatral) al Institutului Internaţional de Teatru (ITI), în 1981, a predat cursuri pe teme de Cehov la Schidmore College, SUA, în 1983 a predat cursuri de specialitate pentru actori, la Havana, Cuba. În 1987 – a predat cursuri de Commedia dell’Arte, la Schidmore College, SUA, în perioada 1997 – 2000, a fost membru al Comitetului executiv al ITI, iar în anul 2000, a predat cursuri pe teme de Shakespeare, la Malmö, Suedia.
A primit numeroase premii şi distincţii: 1961 – Premiul Ministerului Învăţământului pentru spectacolul „Alecsandri”, 1967 – Premiul Ministerului Învăţământului pentru spectacolul „Năpasta”, 1971 – Premiul Ministerului Învăţământului pentru spectacolul
„Caragiale… dar nu teatru”, 1971 – Premiul pentru cel mai bun spectacol pentru copii – „Inimă rece”, 1976 – Premiul de comedie pentru spectacolul „Romulus cel Mare”, 1981 – Premiu pentru spectacolul „A treia ţeapă”.
Sanda Manu a fost distinsă cu Premiul de Excelenţă al UNITER în 1993 (pentru pedagogie artistică) iar în 1995 a primit Premiul UNITER pentru cea mai bună producţie a şcolilor de teatru – „Hatmanul Baltag”.
În 2001, a primit Premiul APTR (Asociaţia Profesioniştilor de Televiziune din România) pentru emisiuni de varietăţi, în 2003 – Premiul pentru regia spectacolului „Bolnavul închipuit” – Festivalul de Comedie de la Galaţi, în 2008 i-a fost decernat Premiul UNITER pentru întreaga activitate (regizor), iar în 2009 a devenit Doctor Honoris Causa al UNATC.
A fost distinsă, de asemenea, cu Ordinul național „Pentru Merit” în grad de Cavaler (1 decembrie 2000) „pentru realizări artistice remarcabile și pentru promovarea culturii, de Ziua Națională a României”.
În 2018, Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române, i-a acordat Decoraţia Regală „Nihil Sine Deo” „pentru excepţionalele sale realizări în arta dramatică şi în educaţia universitară”.
A fost căsătorită cu regretatul actor Ştefan Tapalagă, rodul iubirii celor doi fiind o fată, Irina Tapalagă, artist plastic.
Sanda Manu a murit la 19 aprilie 2023, la vârsta de 89 de ani, la Bucureşti.
