Introducere
Simón Bolívar reprezintă unul dintre cele mai cunoscute personaje din istoria Americii latine, portretizat alături de Che Guevara, Fidel Castro, Emiliano Zapata și Augusto César Sandino. Bolivar a militat pentru independența prin luptă a Venezuelei, Columbiei și Ecuadorului de sub stăpânirea spaniolă. Pe durata vieții sale a fost președintele Republicii Columbia (1819–30) și a deținut puterea absolută în Peru (1823–26). A trecut la cele veșnice pe 17 decembrie 1830, aproape de Santa Marta, în Columbia de astăzi.
Începutul vieții lui Bolivar
S-a născut într-o familie cu posibilități financiare ridicate, fiind fiul unui aristocrat Venezuelan de origine spaniolă. Juan Vicente Bolívar y Ponte, tatăl lui Bolivar, a decedat când el avea vârsta de trei ani, iar mama lui, María de la Concepción Palacios y Blanco l-a părăsit după ce a împlinit vârsta de șașe ani. A fost crescut de unchiul său, Carlos Palacios y Blanco, care a administrat averea familiei și s-a îngrijit de educația copilului. Bolivar a luat lecții de filosofie de la Simón Rodríguez, care i-a influențat puternic gândirea spre liberalism. Un lucru mai puțin știut despre Rodríguez este că a fost discipolul lui Jean-Jacques Rousseau.
La vârsta de 16 ani, Bolivar a fost trimis în Europa pentru a-și finaliza studiile, motiv pentru care a trăit trei ani în Spania. În 1801, acesta s-a căsătorit cu fiica unui nobil spaniol, cu care s-a întors la Caracas. La scurtă vreme însă acesta decedat din pricina febrei galbene, boală care făcea ravagii în America Latină. În 1804, moment în care Napoleon se apropia de apogeul puterii sale, Bolivar s-a întors în Franța pentru a aprofunda filosofia, sub supravegherea profesorului său, Simón Rodríguez. Cu ajutor lui Rodríguez, viitorul lider a studiat intelectuali, precum: John Locke, Thomas Hobbes, Georges-Louis Leclerc, Contele de Buffon, Jean le Rond d’Alembert, Claude-Adrien Helvétius, Voltaire, Montesquieu și Rousseau. Dintre toți acești filosofi însă, Montesquieu și Rousseau i-au format gândirea lui Bolivar. În timpul pregătirii sale, la începutul secolului al XIX-lea, el l-a întâlnit la Paris pe Alexander von Humboldt, care tocmai se întorsese din voiajul său în coloniile spaniole din America latină.
Humboldt i-a spus lui Bolivar că, coloniile doresc îndependența și vor să scape de sub stăpânirea spaniolă. Ulterior, Rodríguez și Bolivar au vizitat Roma, însă în mintea lui Bolivar, ideea revoluției a început să prindă rădăcini iar Rodríguez l-a sprijinit. Cei doi fost martori la încoronarea lui Napoleon, ca împărat al Franței, lucru care l-a dezamăgit pe Bolivar, care a considerat că prin însușirea acestui titlu, Napoleon a trădat principiile revoluției franceze. În 1807, el s-a întors în Venezuela, prin Statele Unite, unde a vizitat coasta de Est.
Începutul revoluției Americii Latine
Mișcările de „eliberare” au fost pornite la un an după ce Bolivar s-a întors în America Latină, cu ocazia invaziei lui Napoleon în Spania. Împăratul Franței nu a reușit să obțină sprijinul coloniilor spaniole, dar incidentele din Spania au determinat mediul politic spaniol să nu mai acorde o atenție ridicată coloniilor. Bolivar s-a alăturat unor mișcări conspiraționiste, care au determinat în 1810, alungarea guvernatorului spaniol din Venezuela. Un regim de tranziție a fost instituit iar Bolivar a plecat la Londra pentru a obține ajutor. El nu a reușit să atragă interesul mediului politic britanic pentru Venezuela.
Totuși, pentru a atrage sprijin pentru cauza revoluționară, acesta poartă convorbiri cu Francisco de Miranda, personaj care a încercat în 1806 să elibereze Venezeula de unul singur, să revină și să acorde sprijin mișcării de eliberare. Pe măsură ce tipul trecea, Venezuela fierbea iar în martie 1811, Congresul national a fost stabilit la Caracas, unde au început lucrările pentru elaborarea unei constituții. Bolivar nu a participat la consultări, însă a derulat un turneu prin țară, unde a militat pentru un declararea independenței rapid. După lungi deliberări, Congresul a proclamat independența Venezuelei pe 5 iulie 1811.
Luptele pentru putere
La scurtă vreme, Bolivar s-a înrolat în armata republicană, condusă de Miranda. În armata republicană, el a condus Puerto Cabello, un port din vestul Caracas. Cu toate că Miranda și Bolivar urmăreau același lucru, cei doi au intrat în conflict. Bolivar a ajutat armata spaniolă să cucerească o fortăreață strategică pentru armata republicană, lucru care l-a obligat pe Miranda să încheie un armistițiu care a lăsat Venezuela la dispoziția spaniolilor. Miranda încearcă să fugă dar este oprit de Bolivar, care ajuta armata spaniolă să-l aresteze și să-l întemnițeze pe viață.
Cu toate acestea, Bolivar a fost determinat să continue revoluția din altă țară. A intrat în posesia unui pașaport pentru a fugi în Noua Granada. Acolo a fost aprovizionat și a primit un corp de expediție cu care s-a întors în Venezeula. Pe 6 august 1813, el a intrat în Caracas, unde a primit titlul „El Libertador” și și-a asumat un regim autoritar. Războiul de Independență nu a fost singurul lucru de care a fost nevoit să se ocupe Bolivar, întrucât nemulțumirea populației față de regimul trupelor de eliberare a pornit un război civil, care l-a determinat pe Bolivar să recurgă la măsuri sângerose, caracterizate prin execuția prizonierilor și arestarea opoziției.
În 1814, el a fost învins de armata spaniolă care și-a fixat obiectivul de a-l prinde viu pe dictator. Acesta abia a scăpat din mâinile armatei spaniole și a fugit în exil, în Noua Granada, Cartagena (Columbia). Foarte aproape de a avea aceeaşi soartă ca Miranda, Bolívar a fugit în Noua Granada, apoi în Jamaica. În exil, Bolívar a scris cel mai important document al carierei sale: „La Carta de Jamaica” în care a schiţat o panoramă grandioasă, din Chile şi Argentina până în Mexic.A propus înfiinţarea unor republici constituţionale în toată America hispanică, iar pentru fostul viceregat al Noii Granade şi-a imaginat un guvern construit după modelul celui din Marea Britanie, cu o Cameră superioară ereditară, o Cameră inferioară aleasă şi un preşedinte pe viaţă.
Ultima prevedere, asupra căreia Bolívar a insistat de-a lungul întregii cariere, reprezenta cea mai îndoielnică idee a gândirii sale politice. În 1817, Bolivar a decis să-și pună sediul aproape de fluviul Orinoco. Cu ajutorul unor mercenari britanici și irlandezi, acesta a început operațiunile militare și și-a stabilit capitala la Angostura (Ciudad Bolívar). În 1819, acesta începe operațiunile militare. În fruntea unor armate de 2,500 de oameni, îi surprinde pe spanioli în bătălia de la Boyacá, unde restul trupelor s-au predat lui Bolivar. La trei zile diferență, el a intrat în Boyaca.
După înfrângerea armatei spaniole, acesta s-a proclamat președinte și a preluat controlul direct al armatei, în timp ce politicile legislative i-au fost atribuite vice-președintelui Francisco de Paula Santander. Bolivar îi silește pe legislatori să proclame o nouă constituție, sub amenințarea represalilor militare. În decembrie 1819 a apărut Gran Colombia, formată din Panama, Venezuela și Ecuador și ulterior Peru. Cu toate acestea, restul teritoriului a fost sub controlul spaniolilor însă, în 1820 începe o revoluție în Spania iar Bolivar încearcă să profite de acest eveniment pentru a cere armistițiul militar. În noiembrie 1820, la Santa Ana, armistițiul între armatele sprijinite de spanioli și Bolivar a fost semnat, pe durata a șase luni. În iunie 1821, luptele s-au reluat iar la Carabob, Bolivar înfrânge armatele spanioli și intră în Caracas, Venezuela fiind eliberată. Ulterior, acesta începe campania în Ecuador,care este eliberat de armata spaniolă pe 25 mai 1822.
Statul lui Bolivar a rezistat până în 1831, întrucât Bolivar moare cu un an înainte veșnice iar țările incluse s-au deprins din componența Gran Colombia.
Bibliografie
https://www.britannica.com/biography/Simon-Bolivar/Liberation-of-New-Granada
https://historia.ro/sectiune/general/viata-lui-simon-bolivar-580386.html
https://education.nationalgeographic.org/resource/simon-bolivar-day/
https://www.unesco.or https://daily.jstor.org/bolivar-haiti/ g/en/prizes/simon-bolivar
https://daily.jstor.org/bolivar-haiti/
https://www.thecollector.com/who-was-simon-bolivar-el-liberator/
