Confruntarea dintre bașcanul Autonomiei găgăuze a Republicii Moldova, Evghenia Guțul, și parlamentul local pe fondul încercărilor de aprobare a Comitetului Executiv, amenință să se transforme într-un serios conflict politic, care poate duce inclusiv la proteste, a declarat pentru RIA -Novosti analistul politic Anatoli Țăranu. După cum relatează agenția rusă de presă citată, Adunarea Populară a Autonomiei găgăuze a Republicii Moldova a refuzat pe 4 august să aprobe structura Comitetului Executiv și nu a examinat componența acestuia care a fost propusă de Guțul, calificând drept o încălcare a faptului că printre membrii comitetului executiv se aflau șefii a trei raioane din Găgăuzia. Inițiativa a fost blocată de președintele Adunării Populare, Dmitri Konstantinov, în ciuda faptului că membrii Comitetului Executiv au îndeplinit cerința anunțată anterior de a fi verificați de Comisia lingvistică. În cursul testării s-a stabilit că 13 candidați propuși de Guțul stăpânesc limba găgăuză, iar șapte nu, iar un candidat nu s-a prezentat pentru că se află peste hotare. Potrivit legislației locale, dacă Adunarea Populară respinge de două ori componența Comitetului Executiv, președintele Găgăuziei va avea dreptul să dizolve parlamentul. „Bașcanul poate dizolva Adunarea Populară a Găgăuziei, dacă ea a încălcat legea și nu a aprobat componența comitetului executiv care corespunde tuturor cerințelor, dar în acest caz hotărârea Adunării se bazează pe faptul că o serie de membrii ai Comitetului Executiv nu răspunde cerințelor legislației găgăuze, de aceea acum legea este de partea adunării. Dizolvarea Adunării Populare înseamnă că acesta este un conflict foarte serios în interiorul clasei politice din regiunea găgăuză, care poate conduce la urmări serioase. Nu este exclus să fie posibile și proteste, deși eu nu aș prezice consecințele conflictului, care tocmai se prefigurează„, a spus Țăranu. El este de părere că acesta este un conflict eminamente intern, și Ilan Șor – liderul partidului interzis în Republica Moldova „ȘOR”, în numele căruia a candidat Guțul – l-a acuzat pe președintele Adunării Populare, Dmitri Konstantinov, de faptul că reprezintă interesele partidului de guvernământ în Republica Moldova „Acțiune și Solidaritate” și ale președintelui Maia Sandu. Țăranu a remarcat că Konstantinov a vizitat Israelul pentru a se întâlni personal cu Șor și s-a întors de acolo „extrem de entuziasmat”. Analistul admite că politicienii locali sunt nemulțumiți că Guțul nu are o proprie poziție politică. întrucât ea, după părerea lor, nu face decât să transmită interesele lui Șor. „Înțelegerea acestui fapt a dus la faptul că elementara responsabilitate a politicienilor găgăuzi îi face să se gândească la soarta autonomiei. Problema este că Șor intenționează să gestioneze Găgăuzia strict mecanic, fără să țină cont de interesele politicienilor găgăuzi. Este o mare greșeală din partea lui Șor, daceasta este maniera lui„, a explicat Țăranu./snicolau/atataru
www.ria.ru – 7 august