Previziunile săptămânii 7 – 13 august 2023

Luni, 7 august

* Secretarul de stat pentru afaceri globale şi strategii diplomatice Traian Hristea, îl primeşte pe ambasadorul Republicii Peru la Bucureşti, Felix Ricardo Americo Antonio Denegri Boza, pentru prezentarea copiilor scrisorilor de acreditare – la sediul MAE

* Ministerul Finanţelor organizează licitaţie pentru o emisiune de obligaţiuni în sumă de 500 milioane lei

* Constanța: Cea de-a 121-a aniversare a Zilei Marinei Române este sărbătorită printr-o serie de evenimente organizate de Statul Major al Forțelor Navale, în perioada 4 – 15 august, la Constanța, Mangalia, Brăila, Galați, Tulcea și București. Din program:

  • Evenimentul „Săptămâna mării și a spiritualității marinărești”, circumscris obiectivelor de Dezvoltare Durabilă, se va desfășura în perioada 7 – 11 august, la Constanța
  • ora 19:00 – Muzica Militară a Forțelor Navale va susține un recital de piese din repertoriul marinăresc – pe faleza din fața Comandamentului Flotei
  • ora 19:00 – Expoziție interactivă pregătită de Academia Navală „Mircea cel Bătrân”, Școala Militară de Maiștri Militari a Forțelor Navale, Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza”, Direcția Hidrografică Maritimă și Centrul 39 Scafandri (7 – 10 aug.)

* Jud Vâlcea: Arhiepiscopia Râmnicului organizează, în perioada 7 – 16 august, la Mănăstirea Sărăcinești, o tabără de vară, în memoria Cuviosului Gherontie cel nebun pentru Hristos. În programul acesteia vor fi cuprinse conferinţe susţinute de unii dintre cei care l-au cunoscut pe Cuviosul Gherontie: Pr. Prof. Univ. Dr. Habil. Dorin și Prof. Dr. Monica Opriș; Pr. Lect. Dr. Mihail Dan (Alba Iulia); Protos. Dionisie Ignat (Mănăstirea Albac) şi Protos. Dr. Sava Vintilă (Medic, Arhiepiscopia Râmnicului). Vârsta acceptată a participanților este de 17 – 30 ani, iar cazarea și masa sunt gratuite, fiind oferite de organizatori

* Şedinţa Consiliul Local Sector 2 – ora 16:00, online

* Buzău: Conferinţă de presă susţinută de primarul Municipiului Buzău, Constantin Toma – ora 11:00, la Primăria Buzău, Sala „Nicu Constantinescu”

* Banca Naţională a României lansează în circuitul numismatic o monedă din argint cu tema „150 de ani de la naşterea lui Gheorghe Ţiţeica”, prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Constanţa, Dolj, Iaşi şi Timiş

* Banca Națională: Şedinţa Consiliului de administraţie pe probleme de politică monetară

* Oficiul Naţional al Registrului Comerţului publică numărul firmelor suspendate în primul semestru al anului

* În perioada 7 – 9 august este programată înscrierea candidaţilor pentru etapa a doua de admitere în învăţământul liceal

* Tulcea: Deschiderea expoziţiei itinerante „Jandarmeria Română 1850 – 2020”, organizată de Muzeul Naţional de Istorie a României, în parteneriat cu Complexul Naţional Muzeal ASTRA din Sibiu, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române şi Consiliul Judeţean Tulcea – ora 11:00, la Muzeul de Istorie şi Arheologie din cadrul Institutului de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion” (7 aug. – 29 sep.)

* Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” organizează, între 7 şi 11 august, cea de-a patra ediţie a Taberei medievale, pentru copii cu vârsta între 7 şi 14 ani. Participanţii vor fi implicaţi în mai multe activităţi: atelier de muzică medievală cu instrumente muzicale de suflat (cimpoi medieval, schalmei, caval, fluiere ciobăneşti, blockflote, ocarină, tilincă), atelier de muzică medievală cu instrumente membranofone şi de percuţie (ibo, djembe, darbuka, chimes, toacă, bongos, tobă/dobă ţărănească), atelier de tir cu arcul, atelier de lupte cavalereşti (cu arme pentru copii, fără risc de accidentare), parade medievale în incinta muzeului. Coordonatorii evenimentului sunt Andrei Moţ şi Marcel Sâpcu, membri ai Asociaţiei pentru Promovarea Istoriei şi Artei Medievale – Lupus Dacus

* Vernisajul expoziţiei „Hot Summer Squad”, în care expun 40 de membri ai Uniunii Artiştilor Plastici – ora 19:00, la Căminul Artei, Str. Biserica Enei nr. 16. Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio România București (7 – 17 aug.)

* La Muzeul Național al Literaturii Române are loc episodului 256 al mini-Cafenelei critice on-line. Invitați: cercetătoarea Elena-Irina Macovei, poetul, jurnalistul și cercetătorul William Totok și poetul, prozatorul, traducătorul Ernest Wichner, fost director al Literaturhaus Berlin – ora 19:00. Printre partenerii media: Radio România Cultural

* Constanţa: Filiala Târgu Mureş a Uniunii Artiştilor Plastici organizează vernisajul expoziţiei „Am adus cerul mai aproape de voi”, cu lucrări ale pictorului Csatlos Levente – ora 12:00, la Muzeul Naţional al Marinei Române, Str. Traian nr. 53A (7 – 20 aug.)

* Comuna Peștișani, jud. Gorj: Deschiderea festivă a Simpozionul internațional de sculptură din cadrul proiectului „Atelierele Constantin Brâncuși”, ediția 2023, organizat de Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși” Târgu Jiu. Participa artiștii: Eugen Florin Bârzu (România), Valentin Vârtosu (Republica Moldova), Francesco Panceri (Italia), Dumitru Ioan Șerban (Italia), Oscar Aguirre Comendador (Spania), Mircea Lăcătuș (SUA), Ovidiu Nicolae Popa (curator, România) (7 – 31 aug.)

* Pitești: Centrul Cultural Pitești organizează, în perioada 7-12 august, noi evenimente cultural-educative și de dezvoltare personală, care pot fi urmărite online, pe pagina oficială de Facebook a instituției, și pe site-ul oficial (www.centrul-cultural-pitesti.ro), acțiuni la care publicul are acces în limita locurilor disponibile. Din programul zilei:

  • Cenaclul „Armonii Argeșene”, coordonat de președintele Ligii Scriitorilor Români – Filiala Argeș, scriitorul dr. Adrian Mitroi – ora 13:00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții
  • Dialogul cu tema „Muzica, dincolo de ceruri… Erata Cosmică”, în cadrul proiectului „La Vama Vremii”, coordonat de publicistul și scriitorul Nicolae Badiu, avându-l invitat pe Mihai Căpeț, manager artistic rock, folk – ora 15:00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții
  • Prelegerea cu tema „Iubirea ca legendă personală, ca echilibru interior și lumină”, în cadrul proiectului „Mari Iubiri ale Literaturii Universale”, susținut de poeta și profesoara de limba și literatura română/engleză Raluca Hana Sandu – ora 16:00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții
  • Prelegerea cu tema „Lemnul și instrumentele muzicale: o istorie culturală”, în cadrul proiectului cultural-educativ „Istorie și istorii cu Marin Toma” – ora 20:00, pe pagina oficială de Facebook a Centrului Cultural Pitești

* Slobozia: Vernisajul expoziției „Instantanee cromatice”, a pictorului Gheorghe Petre, președintele Filialei Slobozia a Uniunii Artiștilor Plastici din România – ora 10:00, la Muzeul Național al Agriculturii din Slobozia, Bd. Matei Basarab nr. 10

* Au loc două meciuri din etapa a patra a Superligii de fotbal:

  • ACS Sepsi OSK Sfântu Gheorghe – SC Oţelul Galaţi – ora 18:30, la Arena Sepsi OSK, Sfântu Gheorghe
  • FC Voluntari – FC Rapid Bucureşti – ora 21:30, pe Stadionul „Anghel Iordănescu”, Voluntari

* Are loc un turneu masculin de tenis la Curtea de Argeş (7 – 13 aug.)

* Arad: Între 7 și 13 august, la Vechiul Cazinou, are loc Festivalul Internațional de Șah „Arad Grand Prix Classic”. Primăria Municipiului Arad prin Centrul Municipal de Cultură este partener al evenimentului, care va reuni peste 420 de jucători din 32 de țări, dintre care 180 de jucători sunt străini, recorduri absolute pentru turneele de gen organizate în țara noastră. Cele mai numeroase delegații care și-au anunțat participarea la cea de-a XVI-a ediție a Festivalului Internațional de Șah sunt: Ungaria (35 de jucători), India (26 jucători), Israel (18 jucători) și Germania (13 jucători). Între participanți sunt 121 jucători cu titluri internaționale printre care și 69 de mari maeștri și maeștri internaționali

* Vama Veche, jud. Constanța: În perioada 7 – 13 august are loc cea de-a 17-a ediție „Salsa Week România”, ce va oferi 34 de ateliere, 143 de ore de petrecere, 4 concursuri, 42 de spectacole cu peste 76 de artiști naționali și internaționali – între orele 9:00 – 21:00, la Club D’or, Str. Ion Creangă nr. 15. Organizator: Wilmark Dance Academy

*****

– SUA: Președintele american, Joe Biden, călătorește în Arizona, New Mexico și Utah pentru a-și promova Legea de reducere a inflației (7 – 10 aug.)

– Brasilia: Vizita preşedintelui statului Peru, Dina Boluarte (7 – 8 aug.)

– Washington: Conferință de presă NASA și Boeing privind primul zbor spațial cu echipaj al capsulei Starliner către ISS

– Phnom Penh, Cambogia: Hun Manet va fi desemnat noul prim-ministru de către rege

– Jakarta, Indonezia: Sunt publicate date privind PIB-ul din al doilea trimest

– Tokyo, Japonia: Toshiba – rezultate din primul trimestru 2023/24

– Riad, Arabia Saudită: Aramco – rezultate din trimestrul al doilea

– Wiesbaden, Germania: Publicarea datelor privind producţia industrială în luna iunie

– Nairobi, Kenya: Sunt marcați 25 de ani de la cele două atacuri cu bombă care au vizat ambasadele Statelor Unite la Nairobi (213 morți, inclusiv 12 americani, peste 5.000 răniți) și Dar-es-Salam din Tanzania (11 morți)

– Bangui, Republica Centrafricană: Anunțarea rezultatelor referendumului constituțional

– Toronto, Canada: Tenis – Turneul ATP Toronto Masters 1000 (7 – 13 aug.)

– Montréal, Canada: Tenis – Turneul WTA 1000 de la Montréal (7 – 13 aug.)

– Nyon: Au loc tragerile la sorţi ale meciurilor din fazele play-off ale cupelor europene la fotbal

  • Liga Campionilor – ora 13:00
  • Europa League – ora 14:00
  • Europa Conference League – ora 15:00

– Are loc Cupa Mondială de fotbal feminin, găzduită de Australia şi Noua Zeelandă (20 iul. – 20 aug.)

  • Anglia – Nigeria – ora 10:30
  • Australia – Danemarca – ora 13:30

Marți, 8 august

* Brăila: Cea de-a 121-a aniversare a Zilei Marinei Române este sărbătorită printr-o serie de evenimente organizate de Statul Major al Forțelor Navale, în perioada 4 – 15 august, la Constanța, Mangalia, Brăila, Galați, Tulcea și București. Din program:

  • ora 19:00 – Spectacol susținut de Muzica Militară a Forțelor Navale – în Parcul Monument

* Serbia: Episcopia Daciei Felix organizează un concert de cântări religioase închinate Maicii Domnului, la care participă artiști din Serbia și România – ora 19:00, la Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Vârșeț. Spectacolul va fi prezentat de Părintele Bogdan Florin Chiriluță, parohul Bisericii „Izvorul Tămăduirii – Izvorul Alb” din Câmpulung Moldovenesc, jud. Suceava. Vor cânta Grupul psaltic al Parohiei „Izvorul Tămăduirii” din Câmpulung Moldovenesc și interpreții de muzică populară Gabriel Dumitru, Letiția Vișoiu Boroi, Alexandra Dan și Anisia Liviana Băbuț

* Brăila: Ședinţa Comisiei de Dialog Social a judeţului Brăila – ora 9:00, la Sala Rondă a Palatului Administrativ

* Piatra Neamț: Ședință extraordinară a Consiliului Județean Neamţ – ora 14:00, online, în sistem video-conferință

* Jud. Cluj: Centrul Regional de Transfuzie Cluj și Spitalul Municipal Dej organizează o acțiune de donare de sânge – între orele: 8:30 – 13:00, la sediul Spitalului Municipal Dej, Policlinică, etaj I, Sala de sedințe

* Fundaţia Ana pentru Cultură şi Artă şi Grup@ organizează, cu sprijinul Uniunii Artiștilor Plastici din România, vernisajul expoziţiei de pictură şi sculptură „Fenomenul Cișmigiu” – ora 18:00, la Galeria Calea Victoriei 91-93. Artişti: Sofia Ovejan, Dragoş Bojin, Elena Andrei, Diana Roman, Sergiu Roman, Mihai Glodeanu, Cătălin Geană, Răzvan Stanciu, Andrei Vlădeanu, Andronicuss. Curator: Diana Roman. Printre partenerii media: Radio România Bucureşti FM (8 – 18 aug.)

* Focșani: Consiliul Judeţean Vrancea, prin Biblioteca Judeţeană „Duiliu Zamfirescu” Vrancea, în parteneriat cu Centrul Judeţean de Excelenţă Vrancea, organizează evenimentul expoziţional „Bibliovacanţa în imagini – Expoziţie de obiecte lucrate manual de copii”, care va marca finalul programului „Bibliovacanţa”, ediţia a XIV-a, desfăşurat în luna iulie 2023. În cadrul evenimentului, vor fi invitaţi elevii premianţi ai Centrului Judeţean de Excelenţă Vrancea, la Concursul Naţional „CDIdei în Cărţi”, cu lucrări inspirate din cărţile citite şi va fi vernisată expoziţia „de CE (să)citim?” – ora 11:00, la Galeriile de Artă din Focşani (8 – 11 aug.)

* Pitești: Centrul Cultural Pitești organizează, în perioada 7-12 august, noi evenimente cultural-educative și de dezvoltare personală, care pot fi urmărite online, pe pagina oficială de Facebook a instituției, și pe site-ul oficial (www.centrul-cultural-pitesti.ro), acțiuni la care publicul are acces în limita locurilor disponibile. Din program:

  • Prelegerea cu tema „Arbori deosebiți ai Piteștiului”, în cadrul proiectului „Armonie și stil de viață”, coordonat de dr. ing. Adina Perianu, promotor cultural – ora 14:00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții

* Sibiu: Are loc „Transylvania Tales” din seria „Concerte pe Acoperiș 2023”, cu Koszorus Krisztina & Szász Csaba Duo – muzică eclectică, etno indie pop transilvănean, funk & soul balcanic – ora 21:00, pe acoperișul Filarmonicii de Stat Sibiu, Str. Cetății nr. 3-5

* Sinaia: Între 8 şi 31 august Festivalul Internațional „Enescu și muzica lumii” revine la Sinaia cu ediția a 24-a, în care concertele în aer liber vor alterna cu cele în interior, principala sală fiind Casino-ul Sinaia, fără a renunţa la evoluţiile în spaţiile neconvenţionale puse la dispoziţie de Primăria Sinaia, precum Muzeul Sinaia, Parcul „Dimitrie Ghica”, Casa Memorială „George Enescu”, Biserica Catolică. Din program:

  • ora 19:00 – Concertul de deschidere al Festivalului: Seară Enescu – Brahms, cu Cvartetul Vocalise: Steluța Radu – pian, Mircea Călin – vioară, Tudor Viorel – violă, Marin Cazacu – violoncel – în Sala Casino

* Târgu Mureş: Artişti din 16 ţări şi-au anunţat participarea la ediţia a XVIII-a a Festivalului Internaţional de Chitară „Harmonia Cordis”, cel mai mare festival de chitară din Europa, programat în perioada 8 – 13 august. Pe scena Palatului Culturii şi în Curtea Cetăţii vor avea loc concerte extraordinare cu intrare liberă, iar invitaţii principali ai acestei ediţii vor fi Mozes Rosenberg & Jelle van Tongeren Quartet (Olanda), Antonio Forcione Trio (Italia/Brazilia) şi Jeronimo Maya Trio (Spania), alături de Cenk Erdogan (Turcia), Antal Pusztai (Austria), Duo Melis (Spania/Grecia), Łukasz Kuropaczewski (Polonia), Marco Tamayo (Cuba/Austria), Anton Baranov (Rusia) și Andras Csaki (Ungaria). Pe lângă aceste concerte participanţii vor putea participa la cursuri individuale de măiestrie, workshopuri, expoziţii, iar tot în cadrul festivalului va fi susţinută finala Concursului Internaţional de Chitară „Harmonia Cordis”, cu premii în valoare de peste 10.000 de euro

* Conferința de presă a celei de-a doua ediții „L’Étape Romania by Tour de France”, în cadrul căreia vor fi comunicate aspecte organizatorice precum traseele cursei, străzile și bulevardele care vor fi închise cu ocazia evenimentului, dar și noutățile ediției din 2023 – ora 11:00, la Hotel Marriott, Sala Timișoara, Calea 13 Septembrie nr. 90. Vor vorbi Elisabeta Lipă – Președinte Agenția Națională pentru Sport,  Cătălin Sprânceană – Președinte Federația Română de Ciclism, Tiberiu Dănețiu – Director Marketing AUCHAN, Cătălin Ștefan Mocuța – Președinte MPG România, organizatorul evenimentului

* Programul primei etape a Ligii a 2-a de fotbal 2023 – 2024:

  • ora 18:30 – CS Mioveni – Gloria Buzău – pe Stadionul Orășenesc Mioveni
  • Chindia Târgoviște – CSA Steaua București – ora 21:00, pe Stadionul „Eugen Popescu”, Târgoviște

*****

– Belém, Brazilia: Reprezentanții a opt țări vor participa la Summit-ul Amazoniei, pe 8 și 9 august. Președintele Ecuadorului, Guillermo Lasso (care va trimite un reprezentant, întrucât se confruntă cu o criză în țara sa) și cel al Surinamului, Chan Santokhi, nu vor fi prezenți, liderii celorlalte ţări – Brazilia, Bolivia, Venezuela, Peru, Columbia și Guyana – urmând a participa la summit. Au fost invitați și reprezentanți ai celor două state Congo, ai Indoneziei, Germaniei, Norvegiei și Franței. Summit-ul Amazoniei va consolida dialogul regional, înaintea altor evenimente, precum Conferința Națiunilor Unite privind schimbările climatice, care va fi găzduită, spre finalul anului, de Emiratele Arabe Unite

– Glasgow, Regatul Unit: Sunt marcați 60 de ani de la atacul asupra trenului Glasgow-Londra, ai cărui autori au prădat 2,5 milioane de lire sterline

– Centrul spațial Kennedy, SUA: Conferință de presă NASA privind misiunea cu echipaj personal Artemis II pe Lună

– Brooklyn, SUA: Condamnarea traficantului columbian Dairo Antonio Usuga „Otoniel” de către tribunalul din Brooklyn

– Melbourne/ Adelaide, Australia: Fotbal – Cupa Mondială feminină 2023, optimile de finală:

  • Melbourne: Columbia – Jamaica
  • Franța – Maroc

Miercuri, 9 august

* Romanian Business Council in UAE – UAEROBC.com, înființat în 2022, sub patronajul Șeicului Hamdan bin Khalifa bin Hamdan Al Nahyan, al Ambasadei României în Emiratele Arabe Unite și al Consulatului General al României la Dubai, beneficiind de sprijinul Camerei de Comerț Abu Dhabi, anunță lansarea biroului din Emiratele Arabe Unite, precum și prezentarea raportului de activitate al primului an de funcționare – ora 11:00, la Palatul Parlamentului, Sala „Dimitrie Cantemir”, nivel P1, intrarea A1 Senat. La conferința de presă vor participa: Nicoleta Teodorovici, Consul General al României în Dubai, Marius Marinoff, Președintele Consiliului Romanian Business Council UAE-RO-UE – UAEROBC.com, Genoveva Turcu, Vicepreședintele Consiliului Romanian Business Council UAE-RO-UE – UAEROBC.com, senatorul Viorel Badea, Președintele Comisiei pentru Cultură și Media din Senatul României, primii membri ai Romanian Business Council UAE-RO – UAEROBC.com

* Institutul Naţional de Statistică publică date privind comerţul internaţional cu bunuri al României în iunie 2023 (date estimate)

* Sub egida Festivalului Internaţional Vara Magică – ediţia 2023, Centrul Naţional de Artă Tinerimea Română organizează concertul „Marea Simfonie”, cu Orchestra Română de Tineret, dirijată de Cristian Mandeal. Solişti: pianiştii Oxana Corjos şi Cristian Niculescu – ora 19:30 la Ateneul Român. Concertul se va relua la Kultur Sommer Nordhessen de la Kassel (11 aug.) şi Festivalul Internaţional „Young EuroClassic” de la Berlin (13 aug.), cu sprijinul ICR. Producător: Asociaţia Culturală Lanto Magia Muzicii. Coproducători: Primăria Municipiului București prin Centrul pentru Tineret al Municipiului București, TVR Cultural. Printre partenerii media: Radio România Muzical, Radio România Cultural

* Iaşi: Pentru al 14-lea an consecutiv, Iașiul devine Capitala Filmului Românesc, organizatorii festivalului „Serile Filmului Românesc” anunţând o agendă completă de evenimente culturale în perioada 9 – 13 august. Printre partenerii media: Radio Iaşi, Radio România Cultural. Din program:

  • ora 19:30 – Gala de deschidere a festivalului în Piaţa Unirii. Artista Corina Chiriac va urca pe scena amplasată în aer liber pentru un concert extraordinar, moment în care va fi recompensată cu Premiul de excelenţă SFR 14. În continuare, pe marele ecran va rula filmul „Cursa” (regia Mircea Daneliuc), în onoarea actriţei Tora Vasilescu, căreia îi va fi dedicată ediţia de anul acesta, și care va primi Premiul Serile Filmului Românesc. Invitaţi: Tora Vasilescu, Irina-Margareta Nistor

* Helsinki: Vernisajul expoziției retrospective „Horia Bernea: Pictor al demodernității”, în prezența curatorului și criticului de artă Mihnea Mircan, invitat de ICR Stockholm – ora 18:00, la Galeria de artă Kohta (10 aug. – 1 oct.)

* Miercurea-Ciuc: Peste 100 de ciclişti din 9 ţări vor participa la Turul Ţinutului Secuiesc, competiţie care se va desfăşura în perioada 9 – 12 august. În acest an s-au înscris la cursă 108 ciclişti din România, Ungaria, Austria, Bulgaria, Germania, Italia, Lituania, Norvegia, Polonia, care vor parcurge 423,5 kilometri. Din program:

  • Prezentarea oficială a echipelor, urmată de startul prologului de 4,5 km
  • În data de 10 august cicliştii vor parcurge etapa de 115 km între localităţile Sfântu Gheorghe – Covasna – Târgu Secuiesc – Tuşnad – Miercurea-Ciuc
  • În data de 11 august etapa de 158,6 km se va desfăşura pe traseul Miercurea-Ciuc – Gheorgheni – Praid – Miercurea-Nirajului – Târgu Mureş
  • În data de 12 august urmează etapa de 145,1 km între Târgu Mureş – Sovata – Odorheiu Secuiesc – Miercurea-Ciuc

*****

– Nagasaki, Japonia: Comemorarea a 78 de ani a atacurilor nucleare din 1945 de la Nagasaki

– Hong Kong, China: Cathay Pacific – rezultate semestriale

– Beijing: Publicarea cifrelor privind inflația și prețurile de producător pentru iulie

– Tokyo, Japonia: Sony – rezultate pentru primul trimestru din 2023/24

– Moscova: Publicarea cifrelor privind inflația pentru luna iulie în Rusia

– Santa Fe, SUA: Examinare preliminară în cazul împușcăturii fatale de pe platourile de filmare ale peliculei „Rust”, cu Alec Baldwin (9 – 16 aug.)

– Islamabad, Pakistan: Apariția fostului prim-ministru Imran Khan în fața Curții Supreme în cazul uciderii unui avocat

Joi, 10 august

* Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene va deschide astăzi, 10 august, două apeluri de proiecte „Comunități de seniori”, finanțate în cadrul Programului Incluziune și Demnitate Socială. Apelurile vor avea un buget inițial de 80 milioane de euro, din care 62 milioane de euro fonduri europene, buget care poate ajunge la peste 104 milioane euro în baza condițiilor de supracontractare de minim 30%

* Hunedoara: Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Hunedoara  organizează o Bursă a locurilor de muncă doar în municipiul Hunedoara, ca parte a unui proiect în care are calitatea de partener – între orele 9:00 – 12:00, la Casa de cultură a municipiului Hunedoara

* Institutul Naţional de Statistică publică date referitoare la:

  • Sacrificările de animale şi păsări şi producţia de carne în iunie 2023
  • Mişcarea naturală a populaţiei în luna iunie 2023

* În zilele de 10 şi 11 august va avea loc Repartizarea candidaților din etapa a doua de admitere în învăţământul liceal, de către comisia de admitere județeană/a municipiului București

* Brașov: Între 10 și 15 august,  are loc cea de–a XI-a ediție „Brașov Jazz & Blues Festival” – ora 18:00. Cele cinci scene ale festivalului sunt amplasate în Piața Sf. Ioan, Piața Brassai, Parcul Central Nicolae Titulescu (2 scene) și Juno Wine Garden. Serile de jam session au loc la Deane’s Irish Pub & Grill, iar concertele de gospel la Bisericile Fortificate din Prejmer și Bod. Programul festivalului este completat cu filme muzicale, documentare biopics la Cinema Astra, dar și filme pentru întreaga familie în zona special amenajată în Parcul Titulescu. Printre invitați: Tommy Castro & The Painkillers (SUA), Sharrie Williams (SUA), Antonio Lizana (Spania), Rita Marcotulli (Italia), Johnny Rawls (SUA), The BluesBones (Belgia), Nicu Patoi, Florin Giuglea, JazzyBIT, Berti Barbera

* Ploiești: Vernisajul expoziție „Simbioze”, care cuprinde lucrări ale sculptoriței Carmen Chițan și ale pictorului George Păunescu – ora 13:00, la Muzeul Județean de Artă Prahova „Ion Ionescu-Quintus”, Bd. Independenței nr. 1. Printre partenerii media: Radio România Cultural

* Jud. Vâlcea: La Centrul de Informare Turistică din Căciulata Călimăneşti are loc expoziţia retrospectivă „Sentimente marine” a artistului Marian Răduc (10 aug. – 30 sep.)

*****

– Bangkok, Thailanda: Fostul premier Thaksin Shinawatra se întoarce din exil

– Mumbai, India: Decizia băncii centrale privind ratele dobânzilor

– Paris: Raportul lunar al OPEC – Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol

– München, Germania: Allianz – rezultate din al doilea trimestru

  • Munich Re – rezultate din al doilea trimestru
  • Siemens – rezultatele pentru trimestrul 3 al anului fiscal

– Londra: Deliveroo – rezultate semestriale

– Truth or Consequences, New Mexico, SUA: Lansarea zborului spațial Virgin Galactic „Galactic 02”

– Washington: Indicele prețurilor de consum (IPC) pentru iulie

Vineri, 11 august

* Institutul Naţional de Statistică prezintă date privind:

  • Indicele preţurilor de consum (IPC) în iulie 2023
  • Câştigul salarial mediu lunar în luna iunie 2023

* Concert „I for the first time at” cu Oana Radu & Band – ora 17:30, la Beraria H

* Alexandria: În perioada 11 – 18 august, are loc cea de-a 18-a ediție a Festivalului Ideo Ideis – Festivalul Național de Teatru Tânăr. 7 trupe de teatru de liceeni au fost selectate pentru participarea la ediția din 2023 a festivalului, în urma apelului de înscrieri lansat de Ideo Ideis: Brightside Drama (București), Mircea Albulescu (Câmpina), Praf de Stele (Constanța), Drama Club (Botoșani), Gong (Roman), Nobody’s Group (Bacău), A.C.T. (Bacău). Lor li se vor alătura 20 de adolescenți selectați din 8 orașe din țară în proiectul #experiențaIdeoIdeis, care unește toți pilonii fenomenului Ideo Ideis într-un proces de învățare. Parteneri de tradiție: Primăria Municipiului Alexandria și Consiliul Județean Teleorman prin Centrul Județean de Conservare și Promovare a Culturii Tradiționale Teleorman. Printre partenerii media: Radio România Cultural

* Buftea: Cea de-a 12-a ediție a festivalului „Summer Well” va avea loc în perioada 11 – 13 august, pe Domeniul Știrbey. Printre participanți: Florence and the Machine, Yungblud, Tom Grennan, 070 Shake, Lime Cordiale, Cassia și Kis Francescoli

* Constanţa: În perioada 11 – 16 august, Corul Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, Programul Naţional Cantus Mundi şi Primăria Municipiului Constanţa prezintă o serie de evenimente desfăşurate sub egida „Ave Maria”, pe Faleza Cazinoului din Constanţa. Din program:

  • ora 19:00 – Concert Cantus Mundi Fest Constanţa, susţinut de copiii din corurile Programului Naţional Cantus Mundi, alături de: Vunk, Lora, Andrei Zamfir & Doru Traşcău (trupa The Mono Jacks), Ducu Bertzi, Mircea Baniciu şi Emeric Imre (11 şi 14 aug.)

* Bosnia și Herțegovina: Noul film regizat de Tudor Giurgiu, „Libertate”, a fost selectat în Competiția Oficială a Festivalului de Film de la Sarajevo (11 – 18 aug.), unde va intra în cursa pentru marele trofeu „The Heart of Sarajevo”

*****

– Kabul, Afganistan: Sunt marcați 20 de ani de la preluarea de către NATO la comanda Forței Internaționale de Asistență pentru Securitate (ISAF) în Afganistan

– Londra: Greve ale medicilor interni din Anglia pentru salarii mai bune (11 – 15 aug.)

– Taipei, Taiwan: Foxconn – rezultate din al doilea trimestru

– Paris: Agenția Internațională pentru Energie (AIE) publică raportul lunar privind petrolul

– New York: Concert desfășurat la Yankee Stadium pentru a sărbători 50 de ani de la nașterea hip hop-ului, cu Run DMC cap de afiș

– Anglia: Fotbal – Premier League, sezonul 2023 – 2024 (11 aug. 2023 – 19 mai 2024)

– Wellington/ Auckland, Noua Zeelandă: Fotbal – Cupa Mondială feminină 2023, sferturi de finală

– Bedminster, SUA: LIV Golf – Turneul Bedminster (11 – 13 aug.)

Sâmbătă, 12 august

* Craiova: Are loc Festivalul Voluntariatului, ediţia a VI-a – între orele 17:00 – 22:00, în Centrul Vechi, pe Esplanada „Fraţii Buzeşti”. Evenimentul se află sub egida Erasmus + şi Corpul European de Solidaritate, și reuneşte peste 20 de ONG-uri locale şi instituţii publice de tineret, parteneri în proiectele cu şi pentru TINEri

* Biblioteca Metropolitană Bucureşti organizează „Biblioteca la firul ierbii”, un proiect dedicat copiilor care îşi petrec vacanţa de vară în Capitală. Proiectul reunește o serie de evenimente cultural-educative, interactive, care au ca scop încurajarea creativității și dezvoltarea imaginației, în rândul acestora, prin intermediul cărora să descopere lumea cărților și a bibliotecii – în intervalul orar 17:00 – 20:00, în parcul Lumea Copiilor din Sectorul 4. Activitățile din cadrul acestui proiect sunt organizate în parteneriat cu Centrul Cultural European Sector 6 și Centrul European Cultural și de Tineret pentru UNESCO „NICOLAE BĂLCESCU” Sector 4 și cu sprijinul Direcţiei Cultură, Învăţământ, Turism a Primăriei Municipiului Bucureşti (12 – 19 aug.)

* Brăila: Vernisajul expoziției „Concept și expresivitate”, cu lucrări ale pictorului John Pîrva și ale artistului sticlar Ioan Tămâian – ora 12:30, la Galeria de Artă a Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Brăila, Piața Traian nr. 2). Prezintă: scenograful Gheorghe Mosorescu, președintele Filialei Brăila a Uniunii Artiștilor Plastici din România și artistul plastic Hugo Mărăcineanu (12 aug. – 7 sep.)

* Constanţa: Are loc spectacolul extraordinar „Ave Maria” susținut de Corul Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, dirijori: Anna Ungureanu şi Cezar Verlan. Invitat special: Marius Manole – ora 21:00, pe Faleza Cazinoului din Constanţa (12 – 13 şi 15 – 16 aug.)

* Jud. Sibiu: Concert Ada Milea și Alexandru Andrieș împreună cu Sorin Romanescu și Ioana Mîntulescu, la Zilele Cetății Alma Vii – ora 20:00, la Biserica Fortificată Alma Vii (12 și 13 aug.)

* Sinaia: În cadrul Festivalului Internațional „Enescu și muzica lumii”, ediția a 24-a (8 – 31 aug.), are loc un „One man show” cu Adrian Petrescu – saxofon, oboi și alte instrumente de suflat, care propune un program „de la clasic la …. divertisment” – ora 19:00, în parcul „Dimitrie Ghica”. Printre partenerii media: Radio România Cultural şi Radio România Muzical

* Ploieşti: Fundaţia Judeţeană pentru Tineret Prahova organizează „Marşul Bicicliştilor: Un oraş pentru oameni!” – ora 10:00, pe esplanada Palatului Culturii. Evenimentul are loc cu ocazia Zilei Internaţionale a Tineretului şi în contextul Anului European al Competenţelor şi se desfăşoară sub tematica „Green Skills for Youth”

*****

– Edinburgh, Scoția: Festivalul Internațional de Carte de la Edinburgh (12 – 28 aug.)

– Londra: Meci de box, categoria grea, între Anthony Joshua și Dillian Whyte, ambii din Marea Britanie

– München: Fotbal – Supercupa Germaniei – Bayern Munchen – Leipzig

– Brisbane/ Sydney, Australia: Fotbal – Cupa Mondială feminină 2023, sferturi de finală

– Londra, Mare Britanie/ Saint-Étienne, Franţa: Rugby – Meciuri de testare pregătitoare pentru Cupa Mondială, meciuri amicale:

  • Anglia – Țara Galilor
  • Franţa – Scoţia

Duminică, 13 august

* Potlogi. jud. Dâmboviţa: Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscop al Târgoviștei și Exarh Patriarhal are loc Forumul Național Cultural „Brâncoveniana” ediția a IV-a – ora 11:00, la Palatul Brâncovenesc de la Potlogi

* Feldioara, jud. Brașov: În cadrul Festivalului „Musica Barcensis”, ediția a XIV-a, are loc un concert susținut de flautistul Matei Ioachimescu și The Romanian Flute Ensemble – ora 17:00, în Cetatea Feldioara

* Sinaia: Festivalul Internațional „Enescu și muzica lumii” revine în 2023 la Sinaia cu ediția a 24-a (8 – 31 aug.), în care concertele în aer liber vor alterna cu cele în interior, principala sală fiind Casino-ul Sinaia, fără a se renunţa la evoluţiile în spaţiile neconvenţionale puse la dispoziţie de Primăria Sinaia, precum Muzeul Sinaia, Parcul „Dimitrie Ghica” sau Casa Memorială „George Enescu”. Printre partenerii media: Radio România Cultural şi Radio România Muzical. Din programul zilei:

  • ora 13:00 – „Muzica munților” în interpretarea saxofonistului Adrian Petrescu – la Cota 2000
  • ora 19:00 – Concert susținut de Athenaeum String Quintet și Rafael Butaru – vioară

*****

– Argentina: Alegeri prezidențiale

– Cincinnati, SUA: Tenis – turneul ATP, Cincinnati Masters 1000 (13 – 20 aug.)