Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, afirmă că ziua de 10 august 2018 rămâne o pată întunecată în istoria recentă a României

Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, afirmă că ziua de 10 august 2018, când jandarmii au intervenit în forţă pentru a dispersa mitingul diasporei, rămâne o pată întunecată în istoria recentă a României. Liderul PNL transmite că instituţiile şi clasa politică au datoria să nu mai permită ca un astfel de moment să se repete. ‘Violenţa împotriva unor manifestanţi paşnici, ca şi agresiunea asupra celor care apără legea sunt inacceptabile într-o democraţie liberală autentică’- a mai scris Nicolae Ciucă pe Facebook, în această dimineaţă. Acum două zile, după 5 ani de anchetă, Parchetul Militar a anunţat că i-a trimis în judecată pe foştii şefi ai Jandarmeriei, Gheorghe Cucoş, Ionuţ Sindile şi Laurenţiu Cazan, în dosarul 10 August. Cei trei sunt acuzaţi de abuz în serviciu sau de purtare abuzivă, pentru că ar fi ordonat, cu încălcarea legii, intervenţia în forţă. Jandarmii au folosit atunci peste 60 de grenade acustice, aproape 500 de grenade cu efect lacrimogen şi sute de cartuşe cu efect iritant. Peste 300 de manifestanţi sunt părţi civile în cauză, şi cer depăgubiri morale şi materiale./geftene/schelaru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 10 august