Autoritățile române le-au mulțumit celor marocane pentru ajutorul acordat la eliberarea lui Iulian Gherguț

Autoritățile române le-au mulțumit celor marocane pentru ajutorul acordat la eliberarea lui Iulian Gherguț, românul care a fost răpit acum opt ani de o grupare islamistă din Burkina Faso. Premierul Marcel Ciolacu și ministrul de Externe, Luminița Odobescu, le-au telefonat omologilor din Maroc. Cei doi demnitari au subliniat rolul fundamental pe care l-au avut serviciile marocane de informații pentru colaborarea în eliberarea lui Iulian Gherguț. Acum două zile, Ministerul de Externe de la București a anunțat că Ghercuț a fost eliberat și se află în siguranță pe teritoriul României./lalexandrescu/schelaru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 11 august