Numărul victimelor după un atac de vineri al militanţilor ISIS împotriva unui autobuz militar, în estul Siriei, a crescut până la 33. A fost cel mai letal atac al jihadiştilor de anul acesta. Atacul a avut loc în apropierea oraşului al-Mayadeen, din provincia deşertică Deir Az Zor. Soldaţii au murit după ce jihadiştii au înconjurat autobuzul în care se aflau şi au deschis focul. Ambuscada de vineri a fost a treia într-o săptămână. În urmă cu câteva zile, zece luptători pro-guverrnamentali au fost împuşcaţi mortal în cursul unui atac al ISIS, la Raqqa, iar săptămâna trecută şapte oameni au murit după ce jihadiştii au atacat un convoi de camioane cisternă. (BBC SERVICIUL MONDIAL – 12 august)/opopescu/ctuluc