Clody Bertola s-a născut cu 110 ani în urmă, la 12 august 1913, la Bucureşti.
A fost descendentă dintr-o familie nobilă italiană şi şi-a petrecut copilăria la moșia familiei de la Chițorani, un loc despre care va spune toată viața că fost cel mai îndrăgit de pe pământ, având în permanență nostalgia acelei lumi care a dispărut odată cu copilăria.
A vizionat spectacolul de teatru “Fedra”, iar tânăra va fi fascinată de lumea artei, mai ales că în spectacol a admirat rolul realizat de marea actriţă Maria Ventura.
A studiat la școala particulară a Floriei Capsali, încă din liceu, însă cu toată atracţia ei pentru lumea artei, va decide să urmeze studii de filosofie. Nu va apuca, însă, să dea examenul de admitere la Universitate, pentru că nu s-a prezentat la timp la înscriere.
Maria Sadova va descoperi talentul tinerei și o îndeamnă să se înscrie la Conservatorul de Teatru, la clasa Mariei Filotti.
Va absolvi Conservatorul de Artă Dramatică din Bucureşti la clasa lui Ion Manolescu, în 1936, cu piesa „Sfânta Ioana”.
Deşi a fost remarcată încă din studenție şi ar fi avut perspectiva unui succes imediat în carieră, în primii șase ani după absolvire, nu primeşte niciun rol important.
A primit rolul Katerina din Frații Karamazov, jucat alături de Tony Bulandra, apoi s-a produs întâlnirea lui Clody cu Liviu Ciulei, pe atunci student la Arhitectură și la Conservator, la clasa Marioarei Voiculescu.
Cei doi vor înfiinţa Teatrul Odeon, în 1947, devenit în scurt timp celebru datorită artiștilor care li s-au alăturat: George Calboreanu, Nicolae Tomazoglu, Corina Constantinescu, Dan Nasta, Jeni Arnotă, lucrând toți sub coordonarea Mariettei Sadova.
Pentru Clody Bertola va urma o carieră fabuloasă, a jucat pe scenele Teatrului Bulandra, la Comedie, la Teatrul Naţional şi la Teatrul Mic din Bucureşti, în piese remarcabile ale unor clasici, printre care Anton Pavlovici Cehov, Lev Tolstoi, John Grisham, George Bernard Shaw, Tennessee Williams, Bertolt Brecht, Friedrich Dürrenmatt, Paul Foster, Eugene O’Neill.
Clody a excelat în „montările-capodoperă” ale celor doi soţi ai săi, Rosalinda din „Cum vă place” de William Shakespeare, regia Liviu Ciulei (1961) şi Ranevskaia din „Livada cu vişini” de A. P. Cehov, regia Lucian Pintilie (1967), două montări care au revoluţionat teatrul românesc.
În fapt, povestea de viaţă a actriţei este cel puţin la fel de palpitantă ca profesia ei: Clody Bertola s-a căsătorit inițial cu Ștefan Constantinescu, un pictor cu 15 ani mai vârstnic, pe care l-a considerat soț, prieten și tată. Deși cuplul s-a despărțit, iar artista s-a recăsătorit cu Liviu Ciulei, care avea cu zece ani mai puțin decât ea, cei doi au locuit în același imobil cu artistul.
Relația cu Ciulei s-a încheiat după ce doamna Bertola a descoperit o aventură a regizorului cu o colegă, apoi s-a îndrăgostit de mult mai tânărul Lucian Pintilie. Regizorul avea cu 20 de ani mai puțin decât ea, iar povestea de iubire a început pe platourile de filmare, în perioada ecranizării piesei “Omul care aduce ploaia”, în care Clody avea rolul principal.
A fost protagonista unor „spectacole-locomotivă”, cum le numea Liviu Ciulei, care trag mişcarea teatrală înainte: „Cei din urmă”, „Azilul de noapte”, „Pescăruşul”, „Omul care aduce ploaia”, „Un tramvai numit dorinţă”, „Opera de trei parale”.
Printre altele, a mai fost, Elisabeta din „Elisabeta I” de Paul Foster, regia Liviu Ciulei (1974) sau Fonsia Dorsay din „Gin Rummy” de Donald Coburn, regia Liviu Ciulei (1980) – ultimul rol interpretat pe scena Teatrului „Lucia Sturdza Bulandra”.
Cei mai dragi parteneri ai actriței au fost Victor Rebengiuc, Petre Gheorghiu și Florian Pittiş, caracterizaţi de artistă ca „actori care nu urmăresc cu orice preţ succesul la public” şi a avut un mare respect şi o mare admiraţie pentru Toma Caragiu.
A avut şi câteva roluri episodice în filme: Ciulinii Bărăganului (1957), Facerea lumii (1971), Felix şi Otilia (1971), Ciprian Porumbescu (1972), Profetul, aurul şi ardelenii (1977).
Actriţa a avut o colaborare remarcabilă cu Teatrul Naţional Radiofoinic, printre spectacolele înregistrate aici aflându-se „Angelo, tiranul Padovei” de Victor Hugo, regia artistică Paul Stratilat (1954), „Antigona” de Sofocle, regia artistică Constantin Moruzan (1955), „Vrăjitoarele din Salem” de Arthur Miller, regia artistică Mihai Zirra (1956), „Stâlpii societăţii” de Henric Ibsen, regia artistică Constantin Moruzan (1956), „Cum vă place” de William Shakespeare, regia artistică Liviu Ciulei şi Elena Negreanu (1962), „Pădurea spânzuraților” de Liviu Rebreanu, regia artistică Constantin Moruzan (1971), „Mama” de Dumitru Radu Popescu, regia artistică Paul Stratilat (1971), „Biografia unui personaj. Antigona”, regia artistică Constantin Dinischiotu (1981).
În 1967, a fost distinsă cu Ordinul Meritul Cultural clasa a II-a „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”, iar în 1993, a fost câştigătoare a Premiului UNITER pentru întreaga activitate.
În anul 1997, apare cartea Ludmilei Patlanjoglu „La vie en rose cu Clody Bertola”.
Clody Bertola s-a retras de pe scenă în urma unei afecțiuni care i-a provocat orbirea progresivă, fiind îngrijită în ultimii 10 ani ai vieții cu mult devotament de ultimul ei soț, regretatul regizor Lucian Pintilie.
Clody Bertola a murit la 28 decembrie 2007, la Bucureşti, la vârsta de 94 de ani. Presa vremii o caracteriza astfel: „Inegalabila”, „Unica”, „Prinţesa inefabilului”, „Actriţa cu majuscule”, „Doamna Teatrului”, „Regina contrastelor”.
A fost incinerată la Crematoriul Vitan-Bârzeşti. Scrisese în testament ca trupul său să nu fie dat pământului, iar cenuşa sa să fie împrăştiată peste dealurile din Assisi, Italia.
Clody Bertola rămâne în memoria celor care au avut şansa de a o vedea pe scenă drept o actriţă cu totul specială, una dintre cele mai frumoase femei ale Belle Epoque din România, dar şi cea care de-a lungul prestigioasei sale cariere a interpretat roluri de neuitat.
Liviu Ciulei a descris-o ca fiind „cea mai mare actriţă” cu care a lucrat vreodată, iar Lucian Pintilie a apreciat-o ca fiind „fecioara exemplară, întruchipare şcolăresc-exemplară de cuminţenie, spiritualitate şi puritate”. De asemenea, Emil Cioran a scris, referindu-se la Clody Bertola: „Fata asta e ca o cruce pe care să o porţi pe piept”…
de Răzvan Moceanu
