Când Rusia a invadat Ucraina, Statele Unite și Uniunea Europeană și-au accentuat atenţia către Serbia. În loc să jongleze cu cererile contradictorii ale unor state balcanice pluraliste și fracţionate, capitalele occidentale și-au concentrat cea mai mare parte a eforturilor asupra unei ținte singulare. Politicile lor au avut două obiective. În primul rând, aducerea Serbiei în rândul occidentalilor, departe de Rusia. În al doilea rând, pentru a permite administrațiilor lor respective să se concentreze mai mult pe sprijinirea Ucrainei. Fiind în mod tradițional unul dintre cei mai apropiați aliați ai Moscovei în Europa, Belgradul a încercat mult timp să meargă pe linia de demarcație între legăturile sale istorice cu Rusia și un viitor potențial de integrare europeană mai strânsă. Diplomații occidentali au încercat să îl scoată pe președintele sârb, Aleksandar Vucic, din orbita omologului său rus, președintele Vladimir Putin, promițând o cale mai rapidă de aderare la UE, avertizând în același timp asupra izolării în cazul în care vor rupe rândurile. După 18 luni, însă, unii observatori spun că abordarea actuală a fost una de tipul „morcov, și nu băț” și, prin urmare, nu reușește să își atingă ambele obiective. Serbia a refuzat să participe la toate rundele de sancțiuni ale UE împotriva lui Vladimir Putin. Iar Serbia a continuat să își urmărească propriile interese în regiune cu o responsabilitate din ce în ce mai redusă, provocând conflicte în străinătate pentru a distrage atenția de la nemulțumirea de acasă, știind că nu va fi mustrată în Occident./mbaciu/asalar
(CNN INTERNATIONAL – 14 august)
