Ion Vova: “Oameni pe care i-am cunoscut.”
Una dintre cele mai apreciate emisiuni difuzate la Radio de-a lungul timpului a fost Teatrul radiofonic. La sucesul acestui program a contribuit repertoriul ales cu grijă, prestația unor actori talentați și viziunea unor regizori iscusiți. Printre cei mai buni regizori pe care Radioul i-a avut s-au numărat Constantin Moruzan, Mihai Zirra, Ion Vova. De-a lungul anilor regizorii din Radio au trebuit să păstreze un echilibru în alcătuirea repertoriului și să facă față cenzurii. Ion Vova – actor de comedie – a fost unul dintre cei mai buni regizori pe care i-a avut Radioul. Timp de 17 ani (1952 – 1969) a cunoscut atât greutățile aduse de regimul comunist, cât și pe acei regizori și actori care au contribuit la prestigiul Tearului la microfon. Despre regizori și actori, despre piese de teatru și proiecte Ion Vova a povestit într-o înregitstrare de istorie orală realizată în 1998.
„Eu am făcut îndeosebi teatru de comedie. Și m-a ajutat faptul că anterior am fost actor de comedie. La Teatrul Radiofonic au fost și alți regizori care au trecut prin experienţă actoricească. A fost [Constantin] Moruzan, care a studiat Conservatorul la Iaşi, unde a fost elevul unui redutabil profesor acolo, Mihai Codreanu. El a jucat un timp teatru şi, când a venit în Bucureşti, un timp a jucat la Teatrul Bulandra. Pe urmă, Paul Stratilat a făcut Conservatorul. Și a jucat [teatru] un timp. Pe urmă a fost maestrul Mihai Zirra care a avut o activitate lungă în teatru. Și a şi pus în scenă teatru, spectacole. Chiar eu am avut la un moment dat şansa asta să joc în regia dânsului. La începuturile mele, înainte de a veni în Radio. Pentru mine Mihai Zirra a fost un protector. El a fost cel care m-a adus în Radio, m-a îndrumat. Și bineînţeles că datorită dânsului m-am bucurat de apreciere şi de sprijin. Mihai Zirra, datorită experientei lui şi a cunoştinţelor pe care le avea în materie de teatru, a abordat un repertoriu valoros. A montat foarte multe piese din repertoriul clasic… Și a montat piese din dramaturgia originală, piese de valoare.
Moruzan… tot aşa… La un moment dat s-a căutat să se valorifice repertoriul clasic. Distribuţiile erau foarte… bine gândite şi alcătuite, cu actorii vremii, care erau nişte “Actori”… A fost o pleiadă de mari actori: [George] Vraca, [Ion] Manolescu, Aura Buzescu, Maria Filotti, [Lucia] Sturdza Bulandra, [George] Calboreanu, Pop Marţian, Fory Etterle… Toţi actorii ăştia au fost foarte bine valorificaţi, datorită repertoriului. S-a organizat repertoriu foarte bine şi s-a profitat de nişte interpretări care erau atât de valoroase, încât ele sunt considerate la ora actuală Fonoteca de Aur a Radiodifuziunii. La Radio au fost invitați să colaboreze o serie de regizori: Sică Alexandrescu, Moni Ghelerter… George Teodorescu… Toţi au montat, au realizat piese de valoare din repertoriul clasic. George Teodorescu „Învierea” lui Tolstoi, Schiller a existat cu „Intrigă şi iubire” care a avut o distribuţie extraordinară la vremea respectivă. Pe urmă a mai fost invitată Marieta Sadova.
Mi-a plăcu să pun în scenă îndeosebi comedii, m-a ajutat şi temperamentul meu. Datorită acestui fapt, eu am montat foarte multe piese de Molière, Cehov, Caragiale… nu mai spun de Caragiale!…. Nu – mi aduc aminte… nu i-am notat.
În anii ’50, la Teatrul Radiofonic s-au impus piese care erau de conjunctură, care aveau ca subiecte… Dar, instituţia noastră a valorificat lucrurile cu măsură. Piesele de conţinut politic s-au făcut cu multă grijă ca să se menţină în limita unei creaţii bune, bine echilibrate. Lucrurile nu erau făcute distorsionat… A fost un climat în general de echilibru în privinţa asta, în compartimentul ăsta. Se întrebuinţau, bineînţeles valori artistice, lucrurile făcute cu măsura bunului simţ. Aceste piese cu conţinut politic erau atât de bine echilibrate, că în contextul repertoriului, pe lângă celelalte piese cu autori clasici, nu distonau, erau foarte bine [plasate si echilibrate]. Nu ieşeau în evidență, nu făceau un dezechilibru repertoriului. Deci, în anii 50 accentul a fost pus foarte mult pe piese clasice ruseşti.. S-a jucat foarte mult teatru clasic rusesc: Cehov, [Aleksandr] Ostrovski… Și pot să spun că regizorii noştri, mai ales Moruzan, avea o înclinare foarte reuşită în privinţa acestor piese. A avut realizări de bună calitate, de înaltă ţinută artistică. Din repertoriul rusesc mai ales. Și din repertoriul românesc s-au făcut piese. La Teatrul Radiofonic s-a montat o piesă dedicată vieţii lui Lenin – „Viaţa lui Lenin”, în care era o distribuţie foarte valoroasă: Marieta Sadova, Băltăţeanu, Emil Botta, /Mihu/ Toma Dimitriu. Și respectivul Lenin era un actor mai tânar, Lenin la începuturile lui. Și înregistrarea a fost făcută cu foarte multă atenţie, cu multă dăruire artistică din partea actorilor. Eu eram asistent la această emisiune, iar regizorul principal era Moni Ghelerter. După ce s-a terminat toată înregistrarea şi s-au făcut toate asamblarile, a venit o comisie – că aşa se obişnuia atunci. De la Secţia CC-ului a venit Strihan, întâmplător la ora aceea era şi o artistă sovietică, artistă a poporului. Mai erau şi alte persone – „cap limpede”. Au ascultat piesa și i-au găsit nişte momente care nu prea erau satisfăcător făcute, li s-a parut lor, şi că ar fi bine să… le reînregistreze. A fost penibil, pentru că nu prea se întâmpla acest lucru, adică să înregistrzi o piesă şi după aia să o refaci, să chemi actorii. A fost destul de neplăcut. Totuşi am făcut efortul ăsta, am chemat actorii la reînregistrare, pe unii i-am minţit şi le-am spus miniciuni că a fost o defecţiune tehnică. Li se părea curioasă treaba asta. În fine, am reuşit să înregistrăm din nou fragmentele respective. După ce s-a terminat înregistrarea, inginerul George Puican, care era cu partea tehnică, mi-a spus mie: „Te rog, eu nu mai pot să stau, sunt obosit, ocupă-te dumneata de reasamblarea momentelor”. Și bineînţeles că am stat şi am căutat să iau toate fragmentele, să le înlocuiesc pe cele care nu erau bine realizate după părerea lor. Și, căutînd să le reasamblez, nu se prea potriveau cu vechea înregistrare. Și eram foarte tulburat, la gîndul că a doua zi sau a treia zi trebuia să vină să se asculte din nou piesa, să vadă dacă s-au făcut corecturile care trebuiau. Părțile care au fost refăcute au fost altfel înregistrate. Și am încercat cu echipa de operatori să le mai atenuez. Se cunoștea nada. Piesa nu se putea difuza. Și-atunci, în disperare, am luat o iniţiativă pe răspunderea mea, fără să ştie însă nimeni. Nu le-am mai înlocuit. Am lăsat înregistrarea aşa cum a fost prima oară şi fragmentele refăcute care erau imposibil de băgat, nu le-am băgat. Au venit din nou să asculte emisiunea. Au ascultat emisiunea de la cap la coadă. După care îmi spun: „E, e cu totul altceva!” Lucru care m-a făcut, în sinea mea, să trag o concluzie destul de usturătoare!”
[Interviu realizat de Virginia Călin, 1998]
