Bulgaria se va alătura eforturilor exprimate într-o declaraţie comună de ţările G-7 de a oferi Ucrainei sprijin pe termen lung în domeniul securităţii. Consiliul de Miniştri de la Sofia a luat o hotărâre în acest sens şi a atribuit Ministerului Afacerilor Externe sarcina de a notifica decizia Bulgariei în conformitate cu procedura adecvată. Declaraţia comună de susţinere a Ucrainei a fost adoptată pe 12 iulie 2023, în cadrul Summitului NATO de la Vilnius, de către ţările G7 – Canada, Franţa, Germania, Italia, Japonia, Regatul Unit şi Statele Unite ale Americii, precum şi de preşedinţii Consiliului European şi Comisiei Europene. Ulterior, s-au alăturat Belgia, Republica Cehă, Grecia, Danemarca, Finlanda, Islanda, Irlanda, Letonia, Ţările de Jos, Norvegia, Portugalia, România, Spania şi Suedia, iar lista continuă să se extindă. Bulgaria oferă sprijin politic şi practic Ucrainei, opunându-se agresiunii ruse şi contribuind direct la protecţia libertăţii, securităţii şi suveranităţii tuturor statelor membre europene. În conformitate cu politica sa consecventă, Bulgaria se alătură Declaraţiei comune a ţărilor G-7 în sprijinul Ucrainei./ddaniela/csimion
www.dariknews.bg – 16 august