Războiul din Ucraina cu implicațiile lui globale și pericolul mai degrabă regional reprezentat de Iran sunt chestiunile care au suscitat în cea mai mare măsură atenția presei internaționale.
NATO și-a reiterat poziţia conform căreia „numai Ucraina poate decide când va începe negocierile de pace cu Rusia”, după ce un consilier al șefului alianței înfuriase Kievul sugerând ca acesta să-i cedeze Moscovei teritoriile deja ocupate în schimbul unei „aderări rapide” la NATO, ceea ce ar echivala cu încheierea războiului – transmite BBC. „Dunărea devine țintă: continuă atacurile rusești vizând grâul ucrainean”, titrează Euronews, referindu-se la „atacurile rusești din noaptea de marți spre miercuri [care] au lovit șase porturi din sudul Ucrainei utilizate pentru exportul de cereale”. La rândul său, Le Monde observă că „Kievul sfidează Moscova trimițând un cargou de marfă în Marea Neagră”, explicând că „Rusia a amenințat că va considera orice navă care navighează către sau dinspre porturile ucrainene o potențială țintă militară după expirarea acordului privind cerealele”. E „prima navă de marfă care părăsește principalul port din sudul Ucrainei, Odesa,” și „navighează de-a lungul coridorului provizoriu pentru nave civile”. Și cum blocada Rusiei afectează indirect Africa, Ucraina a început un efort „sistematic” de „a-și revigora relaţiile” cu Africa şi a reduce influenţa rusă pe continent, reține La Libre Belgique. Deşi „majoritatea ţărilor africane” îşi afişează în continuare „neutralitatea” faţă de conflict, „o erodare lentă a poziţiilor ruseşti în Africa e în curs”, a asigurat ministrul ucrainean de externe, menţionând Liberia, Kenya, Ghana, Coasta de Fildeș, Mozambic, Rwanda şi Guineea Ecuatorială printre noii parteneri ai Kievului. The Washington Post remarcă faptul că ucrainenii încep din nou să discute politică, mânați de un „eșec strategic catastrofal”. E vorba de eșecul detonării podului Ciongar în primele zile ale invaziei, care le-a permis rușilor să ocupe rapid o mare parte din provincia Herson. Cauzele sunt necunoscute încă și fac obiectul unor dispute politice, inclusiv între precedentul și actualul președinte. Cotidianul american consideră că: „În Rusia vocile critice și întrebările neplăcute sunt suprimate necruțător. Ucraina ar trebui să demonstreze că se poate descurca mai bine – chiar și pe vreme de război”. Război în a cărui privință părerile sunt împărțite. Portalul european Politico apreciază că contraofensiva Ucrainei s-a „împotmolit” și strategii Kievului ar trebui să refacă planurile de la zero: „există senzația că am revenit la un război de uzură care riscă să testeze la maxim răbdarea aliaților nerăbdători – care nu se pot învinovăți decât pe ei înșiși pentru progresul lent”. Săptămânalul britanic The Economist consideră, din contră, că ofensiva Ucrainei progresează, numai că lent, „metru cu metru”. Totuși, de acum armata începe să realizeze care tactici funcționează, iar rețeta succesului pare a fi lovirea centrelor logistice ruse în spatele frontului cu artileria de precizie, cuplată cu asaltarea acelor poziții rusești rămase astfel fără sprijin. Plecând de la ostilitățile din Ucraina, editorialul ziarului nipon Asahi Shimbun lansează un avertisment universal cu privire la utilizarea inteligenței artificiale în războaie. Avertisment cu atât mai puternic cu cât provine din singura țară care a fost lovită cu arma nucleară. „Utilizarea inteligenței artificiale în război e considerată «a treia revoluție militară», după descoperirea prafului de pușcă (prima revoluție) și inventarea armelor nucleare (a doua revoluție).” Pericolul este acela că „inteligența artificială nu ezită să ucidă oameni și nici nu se teme că va fi ucisă”, iar el constituie „o problemă urgentă care poate amenința supraviețuirea omenirii”. În consecință, „cetățenii ar trebui să urmărească chestiunea și s-și facă auzite vocile, iar nu s-o lase în seama politicienilor și experților”.
Între timp, un pericol regional se resimte mai acut în paginile presei. „Şeful diplomaţiei iraniene în vizită la Riad, într-o nouă etapă a încălzirii relaţiilor”, titrează France 24. „Iranul, ţară majoritar şiită, şi Arabia Saudită sunnită au rupt legăturile în 2016” și anul acesta „au acceptat prin medierea Chinei să-şi reia relaţiile diplomatice”. Și, o „altă premieră de la dezgheţul iraniano-saudit, oficiali militari ai celor două ţări s-au întâlnit la Moscova cu ocazia unei conferinţe de securitate”. De altfel relații și mai strânse are Teheranul cu Moscova, după cum informează agenția Reuters: „președintele rus Vladimir Putin și omologul său iranian Ebrahim Raisi au discutat joi telefonic despre posibila aderare a Iranului la grupul BRICS. Grupul de economii emergente – care include Brazilia, Rusia, India, China și Africa de Sud – urmează să ia în considerare o posibilă extindere la o reuniune din Africa de Sud de luna viitoare”. The Financial Times își intitulează editorialul „SUA și Iranul caută o detensionare”. Washingtonul e gata să dezghețe 6 miliarde de dolari dacă Iranul va accepta un schimb de prizonieri și-și va limita programul nuclear. Un alt punct de interes poate fi sistarea vânzării de drone iraniene către Rusia în schimbul ridicării unor restricții impuse exportului de petrol al Teheranului. The Wall Street Journal sesizează că programul nuclear iranian e și „un ghimpe” în coasta normalizării relațiilor dintre Arabia Saudită și Israel. Riadul condiționează un acord de pace cu Israelul de un program comun saudito-american de îmbogățire a uraniului. Numai că, odată ce Riadul l-ar avea, „Turcia și Egiptul vor dori și ele unul”. Condiții în care WSJ propune pentru „îmbunarea” Riadului un „standard de zero îmbogățire” pentru Teheran, întrucât „o cursă a îmbogățirii pe tot cuprinsul uneia dintre cele mai periculoase și instabile regiuni ale planetei e o rețetă pentru un dezastru de securitate națională”. În fine, cotidianul britanic The Telegraph observă că SUA par să fi reușit să găsească o soluție măcar pentru una dintre problemele punctuale imputabile Teheranului. Acesta obișnuiește să hărțuiască și chiar să sechestreze nave comerciale în Strâmtoarea Hormuz, o cale vitală pentru transporturile maritime, făcând să explodeze costurile asigurărilor. Reacția uzuală a SUA e să trimită mari unități navale pentru descurajare. Însă acum, conform unor informații neconfirmate, Washingtonul intenționează să detașeze echipe a câte 15-19 pușcași marini pe vasele care traversează strâmtoarea. „Dacă e adevărat, e o soluție isteață și rapidă pentru o problemă tot mai mare și, măcar de data aceasta, nu mai aduce cu un baros care încearcă să spargă o nucă”, conchide The Telegraph.
Andrei Suba, RADOR
