Pelicula „Libertate”, în regia lui Tudor Giurgiu, a fost premiată la cea de-a 29 ediție a Festivalului de Film de la Sarajevo

Pelicula „Libertate”, în regia lui Tudor Giurgiu, a fost premiată la cea de-a 29 ediție a Festivalului de Film de la Sarajevo. Inspirat din fapte reale, „Libertate” spune o poveste mai puțin cunoscută, întâmplată la Sibiu, în timpul Revoluției din 1989. Filmul surprinde esența unui moment istoric semnificativ și explorează complexitatea naturii umane în vremuri dificile, oferind în plus o imagine fascinantă a istoriei Europei de Est, este motivația juriului care a oferit distincția. Premiul constă în sprijin pentru distribuția filmului în peste 3.000 de cinematografe din toată lumea. Filmul va intra în cinematografele din țară pe 6 octombrie, iar începând cu 25 august echipa filmului va fi prezentă la o serie de avanpremiere în peste 40 de orașe din țară, la Alba Iulia, Odorheiu Secuiesc, Sibiu, Buzău sau Brăila./rpatulea/ilapadat

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 19 august)