Piscinele – O inovație cu istorie

Scurtă inscursiune în fascinanta istorie a piscinelor

Înotul ca activitate organizată este menţionat pentru prima dată în anul 2500 î.Hr. în Egiptul antic şi mai apoi în Roma, Grecia Antică şi în Assyria (nordul Irakului şi sud-estul Turciei de astăzi). În Roma şi Grecia înotul a devenit repede parte din educaţia băieţilor de şcoală elementară, romanii fiind cei care au construit primele piscine de sine stătătoare (separate de celebrele băi romane). Bazinele artificiale construite pentru odihnă, tratament sau chiar diferite ceremonii au apărut cam de pe la începuturile istoriei însăşi. Istoricii susţin că, acum mai bine de 5000 de ani, exista un loc comun cunoscut sub numele de “Marea Baie”, situat în vechea localitate pakistaneză Mohenjo-daro („Movila morților”), acesta fiind primul bazin construit de mâna omului. Avea aproximativ 12 metri lungime şi 7 metri lăţime, iar adâncimea maximă era de 2.4 metri. Deși utilizarea exactă a piscinei rămâne încă deschisă speculațiilor, cei mai mulţi cercetători cred că a fost construită pentru ceremonii religioase şi pentru purificarea şi bunăstarea celor îmbăiaţi. “Marea Baie” dispunea de o gamă complexă de bănci care înconjurau terasa, fiind asemănătoare în multe privinţe cu piscinele moderne. Bazinul a fost construit din cărămidă și finisat cu ipsos. Avea chiar şi o membrană impermeabilă de gudron care înconjura exteriorul structurii. Însă, probabil cea mai captivantă istorie a piscinelor vine de la greci şi romani. Odată cu schimbarea calităţii vieţii, datorită creşterii averilor şi a standardelor, au apărut şi diferite elemente de lux, precum piscinele. Grecii au contribuit decisiv la dezvoltarea piscinelor, întrucât au inventat primele locuri de baie publică, cunoscute sub numele Paleastras, şi apărute undeva între 800 și 600 î.Hr. Marele filosof grec, Platon, a pledat chiar ca înotul să devină o activitate de predare pentru copii, considerându-l la fel de important ca matematica, filosofia și astronomia. Mai târziu, romanii au adus aceste bazine la un nivel de sofisticare cu totul inedit. Prima piscină încălzită a fost construită de Gaius Maecenas al Romei în sec. I î.Hr., devenind rapid un standard în tot imperiul. Băile romane erau destul de elaborate pentru acea perioadă. Unele se compuneau din mai multe piscine menținute la temperaturi diferite, altele erau construite din plăci de argint, ba chiar se consideră că tot acum ar fi avut loc prima încercare de igienizare chimică. În anul 305 d.Hr., romanii au construit cea mai mare piscină din piatră a vremii. Aceasta avea incredibila dimensiune de peste 80.000 de mp şi era utilizată pentru scăldat. De asemenea, în subsolul ei se făceau nişte focuri uriaşe care încălzeau bazinul. Grecii şi romanii puneau mare preţ pe aspectul piscinelor. Acestea aveau în jurul lor cascade, grădini luxuriante, terase sau alte elemente decorative de lux. Evident, bazinele au avut o mare importanţă în viaţa cotidiană antică. Ruine ale băilor romane pot fi găsite încă în toată Europa, multe dezvăluind chiar şi în zilele noastre unele dintre cele mai rafinate materiale de construcţii.

Începuturi

Piscinile s-au făcut remarcate în Marea Britanie la jumătatea secolului al XIX-lea. În 1837 existau deja la Londra şase piscine prevăzute cu platforme de sărituri. Maidstone Swimming Club din Maidstone, Kent este considerat cel mai vechi club de înot din Marea Britanie care mai funcţionează şi astăzi. A fost înfiinţat în anul 1844, ca o soluţie pentru foarte desele cazuri de înec ce aveau loc în acea perioadă în râul Medway, accidente care se soldau adesea şi cu decesul eventualilor salvatori care nu reuşeau să înoate până la mal în siguranţă. Iniţial, membrii clubului înotau chiar în râul Medway, organizând competiţii de înot şi meciuri de polo pe apă. În 1839, la Oxford s-a construit prima piscină publică acoperită, la Temple Cowley, iar înotul a început astfel să crească în popularitate.

Epoca Modernă

Istoria piscinelor cunoaşte un regres considerabil după căderea Imperiului Roman. Deși Renașterea a însemnat o expansiune uimitoare în designul acvatic, marea majoritate a bazinelor erau exclusiv de decor. Este greu de stabilit, dar epoca modernă a piscinelor realizate pentru activităţi organizate de înot și scăldat pare să înceapă prin anul 1800, în Marea Britanie. Conform istoricului Jeff Wiltse, prima piscină pentru înot din SUA a fost pe Street Cabot şi s-a deschis în 1868. Piscina se afla într-un cartier dens populat, unde cea mai mare parte a caselor nu aveau băi. În ceea ce privește industria americană a piscinelor, numeroase progrese tehnice au avut loc în secolul al XX-lea, ducând la crearea primei generații de piscine cu adevărat moderne. Acum apar şi primele două tehnologii ale epocii moderne de tratare a apei publice –  filtrarea cu nisip  și clorinarea. Până în acel moment era folosit exclusiv sistemul de scurgere – umplere pentru a menține calitatea apei. Potrivit jurnalului american “Igiena”, prima încercare de sterilizare a unei piscine din SUA, folosindu-se clor, a fost la Brown University în 1910. În 1907, a apărut prima piscină construită deasupra solului la Philadelphia Racquet Club. Până la sfârșitul secolului al XX-lea, piscinele şi băile publice devin un lucru comun în marea majoritate a orașelor din SUA. Cele mai opulente piscine rezidenţiale din acea perioadă, fără îndoială, au fost cele în aer liber, Neptun Pool (construite în anul 1920) și cele de interior, Roman Pool (construite la începutul anilor ’30), ambele situate în Castelul Hearst din San Simeon, California. Acestea erau foarte elaborate şi includeau sisteme de circulație și de filtrare a apei, combinate cu un design clasic care imita băile grecești și romane. Modelele inovatoare au avut o puternică influenţă asupra designerilor de piscine moderne. În prezent, la nivel global, există aproximativ 13 milioane de piscine, dintre care aproximativ 4,4 milioane (29%) se găsesc în Europa. America de Nord reprezintă 59% din piața globală, în timp ce restul lumii are doar 1,65 milioane de piscine (12%). Potrivit Uniunii Europene a Asociațiilor de Piscine și Spa (EUSA), Franța are cele mai multe piscine din Europa (1,5 milioane, 34% din totalul european), urmată de Spania (27%), Germania (20%), Italia (6%) și Marea Britanie (5%). În SUA, unde clasa de mijloc are tendința de a locui în case cu grădini, piscinele rezidențiale reprezintă peste 95% din piață. În Europa însă, densitatea populației este mult mai mare și majoritatea oamenilor locuiesc în apartamente, astfel încât utilizarea piscinelor comunale (fie municipale sau private) este mai răspândită. În Germania, 250-300 de milioane de oameni vizitează bazinele publice în fiecare an. În Marea Britanie, 33% dintre copii și 36% dintre adulți vizitează piscinele cel puțin o dată pe săptămână, iar 55% dintre copii folosesc piscinele cel puțin o dată pe lună. Un oraș mare precum Paris poate avea până la 38 de piscine publice, iar o piscină publică poate avea până la 1400 de vizitatori într-o duminică plină de vară. Prin urmare, piscinele publice au un impact social extrem de mare, contribuind în mod semnificativ la sănătatea și bunăstarea populației europene, prin promovarea unei activități active.

Inovaţiile epocii moderne

Era post-război a dat naștere la o gamă largă de inovații care au revoluţionat industria de profil și, în multe cazuri, au definit piscinele rezidenţiale din secolul al XX-lea. De exemplu, inventatorul Ray Rude a creat, în anul 1946, prima placă de scufundări din aluminiu dintr-o aripă de avion. Alte inovații importante au inclus introducerea de ceasuri rezistente la apă la sfârșitul anilor ’50, luminile subacvatice pentru piscine, kituri de testare ușor de utilizat, încălzitoare naturale cu gaz pentru piscine și dispozitive de curățare automată. Modelele libere s-au extins, de asemenea, în această perioadă. Unul dintre primele exemple a fost apariția piscinelor cu margini infinite. Unul dintre primele modele de acest fel a fost utilizat la construirea unor fântâni ale Palatului de la Versailles, la începutul anului 1600. Opiniile despre originea și sursa de inspiraţie a piscinelor fără margini variază, unii istorici de artă susţinând chiar că plantaţiile de orez terasate din Asia de Sud ar fi fost sursa originală de inspiraţie. Piscina cu margini infinite e mai mult decât o mini-mare personală, ţintuită între pereţi de beton. Este o oglindă de apă fidelă, care topeşte graniţele dintre ceea ce e construit de om şi natură. Cunoscută sub diferite denumiri “negative edge pool, vanishing edge pool sau infinity edge pool”, această variantă constă într-o piscină săpată, fără una sau mai multe margini. Indiferent de originea lor, în 1956, arhitectul contemporan vizionar John Lautner și protejatul său Frank Lloyd Wright, au construit o casă în Los Angeles, cunoscută sub numele de Silvertop, care a inclus un bazin despre care mulți cred că ar fi prima piscină fără margini din SUA. Piscina fără margini a fost de ani de zile considerată exotică, scumpă și prea complicată pentru majoritatea constructorilor, şi nu a devenit populară decât la sfârşitul anilor ʹ80. De-a lungul anilor ’50 și ’60, aşa-numitele piscine moderne au devenit populare în zonele bogate, cum ar fi Palm Springs, California, unde piscinele de curte erau aproape inseparabile de planurile de proiectare a caselor. În această perioadă, designerii de pionierat, inclusiv Roberto Burle Marx, Ricardo Legoretta, Luis Barragan și Lawrence Halprin au continuat să depăşească limitele peisajelor creative și modelelor acvatice în întreaga lume. Influența lor directă trăiește şi astăzi în lucrările inventive ale multor arhitecţi.

După cel de-Al Doilea Război Mondial

Industria piscinelor de astăzi a început cu adevărat imediat după victoria Aliaților în al Doilea Război Mondial. În timpul războiului, construcţiile de piscine au stagnat, cea mai mare parte a resurselor din SUA fiind direcționate spre cheltuielile de război. Ulterior, un val de pionieri în construcţia producției în masă a început să satisfacă cererea tot mai mare pentru luxul la domiciliu, realizând piscinele de curte. Proliferarea pe scară largă a fost posibilă printr-o inovaţie care își are originea în secolul al XX-lea, şi anume betonul pneumatic sau Gunite. Datorită formulei sale speciale cu un conţinut mare de marmură, Gunite se prezenta ca un strat alb care acoperă pereţii piscinei. Imediat ce intră în contact cu apa capătă o incredibilă culoare turcoaz ce rămâne neştearsă, deoarece Gunite nu se decolorează la contactul cu soarele sau cu trecerea timpului. Gunite a fost inventat în anul 1910, în Allentown, Pennsylvania, de Carl E. Akeley. Prin 1915, Compania de ciment Gun a popularizat acest material, folosind procedeul într-o gamă largă de aplicații, inclusiv repararea clădirilor , baraje, poduri, rezervoare şi tuneluri de canalizare. Primele bazine de înot din gunite au început să apară chiar înainte de război în jurul anului 1940, şi permitea constructorilor să instaleze bazinele mai rapid și la costuri mai mici, comparativ cu cele construite prin metode tradiționale. După război, viteza cu care erau construite și economiile făcute cu piscinele din gunite a însemnat adevărata expansiune a acestei industrii. Pentru prima dată, oamenii din clasa de mijloc au putut să dețină piscine. Arhitectul peisagist Thomas Church a proiectat una dintre piscinele cele mai influente din acea perioadă. Cunoscută sub numele de Donnell Pool, situată în Sonoma, California, şi finalizată în 1948, piscina are un design de referinţă. Multe din caracteristicile pe care Church le-a inclus în proiectul Donnell au devenit pilonii designului peisagistic de curte. Arhitectul Thomas Church a dat naștere la o întreagă generație de piscine în formă de rinichi. Piscinele cu formă liberă erau destinate să fuzioneze cu natura și să se apropie ca aspect de iazurile naturale. Şi astfel o cultură nou-nouţă a piscinelor a început să se contureze. Tot atunci a intrat în scenă şi unul dintre produsele de consum asociat cu stilul de viață acvatic – costumul  de baie din două piese. În mod ironic, acestă modă scandaloasă pentru acea perioadă nu a apărut din dorința de a scoate în evidență formele femeilor, ci din nevoia de a face economii la materialele din care erau confecţionate, ca urmare a consecinţelor devastatoare ale  războiului.  Nu este, probabil, o coincidență faptul că în această perioadă de glorie în istoria piscinelor, starul de cinema și înotătoarea de performaţă, Esther Williams, prin filmele muzicale în care interpreta elaborate numere de balet acvatic, a dat naştere la sportul cunoscut mai târziu sub numele de înot sincron. De asemenea, în această perioadă, un alt tip de piscină şi-a făcut apariţia. În 1947, au început să se vândă kiturile pentru piscinele supraterane, extrem de accesibile, o inovație care este cel puțin parțial responsabilă pentru creșterea industriei de piscine la pachet. Un deceniu mai târziu, a fost creată prima piscină din fibră de sticlă, o altă inovație care a ajutat la proliferarea alternativelor accesibile pentru piscinele realizate din beton torcretat.

Farmecul special al anilor ʹ70

În 1972, piscinele au primit un impuls major de la campionul mondial la înot, Mark Spitz. Cele șapte medalii de aur și recordurile mondiale de la Olimpiada de vară de la Mϋnchen, i-au determinat pe proprietarii de case să-şi proiecteze piscine, iar pe designerii de piscine să creeze bazine pentru competiţii. În acel an, o altă piscină, una dintre cele mai influente din lume, a fost finalizată la Playboy Mansion, în Holmby Hills, California. Proiectat de arhitecții Suzanne și Ron Dirsmith, piscina dispune de o grotă simbolică de piatră și un design în stil lagună. Ea a devenit una dintre cele mai fotografiate piscine din lume şi a servit ca sursă de inspirație pentru nenumărate alte piscine. Una dintre cele mai mari evoluții din anii 70 a fost apariția spa-urilor din gunite, împreună cu căzi de hidromasaj din lemn, vase cu apă caldă care au adăugat o nouă dimensiune cu totul senzuală la conceptul de oază de curte. Mult mai puțin senzațional, dar nu mai puțin influent, în 1975, Peter Bajka, considerat părintele piscinelor automatizate și fondator al companiei Compool, a creat primul sistem de control electronic, o inovație care a inaugurat în epoca modernă piscinele electronice și tehnologia de control al spa-urilor. Totuși, un alt val de inovare asociat cu anii 70 a implicat utilizarea pietrei artificiale. De asemenea, cunoscut sub numele de “piatră falsă”, tehnicile pentru utilizarea betonului au fost dezvoltate iniţial pentru grădinile zoologice şi parcurile de distracţii. Piscinele personalizate au fost dotate cu formațiuni de pietre false, în mare parte din cauza costurilor mult mai mici în comparație cu piatra naturală. Anii ’70 au însemnat şi apariția așa-numitelor „alternative sanitare”.  În 1974, Jurnalul Asociaţiei Americane Waterworks a publicat o cercetare care indica faptul că procedeul de clorinare a dus la formarea de produse secundare potențial dăunătoare, inclusiv trihalometani, acizi haloacetici, nitrozamine și altele. Ca urmare, grupurile de ecologişti, cum ar fi Green Peace, au început răspândirea de informații anti-clorinare în rândul publicului.

Stilul anilor ’80

Anii ’80 au adus schimbarea socială condusă de tehnologie, inclusiv prin creșterea numărului de calculatoare personale, răspândirea televiziunii prin cablu și popularitatea meteorică a jocurilor video. În această perioadă de expansiune tehnică rapidă, consumatorii au avut niveluri din ce în ce mai mari de cereri. Această tendinţă a fost reflectată în apariţia parcurilor acvativce. Există încă dezbateri cu privire la ceea ce ar trebui să fie identificat ca primul par acvatic construit vreodată. Cu toate acestea, creditul este acordat lui George Millay care a stabilit în Orlando, Florida, în 1977, ideea de “lume a apelor” (seaworld). Deși, în general, considerată pur tangențială cu industria piscinelor și a spa-urilor, prezența parcurilor acvatice cu varietatea lor de caracteristici dinamice interactive au început să influențeze dorințele consumatorilor de piscine. Piscinele au primit, de asemenea, un “facelift” major în anii ’80 odată cu introducerea suprafeţelor cu pietriș sau agregatelor. În mod tradițional, marea majoritate a piscinelor din beton au fost finisate cu tencuială albă. Originare din Australia anilor ’60, suprafețele de prundiş au început să devină un finisaj foarte folosit  în interioarele piscinelor. O altă invenție australiană venită în America la mijlocul anilor ’80 a fost clorinarea apei sărate. În mod ironic, ideea a prins în mare parte deoarece consumatorii căutau o alternativă la folosirea clorului lichid sau a tabletelor cu clor. Similar cu modul în care unele produse sunt fabricate din clor, în piscinele cu apă sărată se utilizează un proces de electroliză prin care clorura de sodiu, adică sarea, este transformată în clor care apoi este distribuit în întreaga masă a bazinului. Cu ajutorul acestui proces se realizează o dezinfectare optimă a apei, fără marjă de eroare – nu există riscul de a greşi doza de clor sau de a uita de suplimentarea lui.

Accepţiunea contemporană

Industria piscinelor din anii ’90 a suferit un proces de asimilare de la conceptul general de piscină la o adevărată staţiune personală. Bazinele au devenit tot mai complexe, cu o popularitate în creștere a piscinei fără margini, a intrărilor de tip plajă, a grotelor şi a insulelor. Iluminatul cu fibră optică şi-a câștigat un renume ca o alternativă la iluminatul tradiţional al piscinelor şi a câştigat teren chiar şi în faţa mult mai sofisticatelor sisteme de control electronice, devenind un standard cu un procent tot mai mare de instalații. Deși siguranța a fost întotdeauna o preocupare pentru industria de profil, anii ’90 au cunoscut şi o creștere rapidă a cazurilor de înec la copii, care la rândul ei a condus la introducerea și popularizarea unei game de produse de securitate. Capacele de protecție, gardurile pentru piscină și alarmele au jucat roluri importante în abordarea problemelor de siguranță. Anii ’90 au cunoscut, de asemenea, introducerea unor sisteme de proiectare electronice special dezvoltate pentru construirea de piscine precum și ascensiunea fulminantă a programului AutoCAD, platformă de proiectare pe calculator a planurilor de construcţie în două dimensiuni (2D), sau mai rar în 3D, care a ajuns să domine piaţa de proiectare și inginerie în întregul spectru de arhitectură și în industria de producție. Prin trecerea în noul mileniu, industria piscinelor a trecut printr-o criză de imagine. Deși încă populară în rândul consumatorilor și a proprietarilor de spaţii comerciale, cererea pentru experienţele în aer liber, a cunoscut un regres din cauze din ce în ce mai evidente de siguranță, confort și comoditate. Conceptul de vacanţă cu ședere la domiciliu i-a determinat pe designeri să gândească dincolo de marginea apei. Bucătăriile în aer liber, noile zone de divertisment, sistemele de sunet și modelele mai complexe de peisaje au marcat o nouă eră a expansiunii de design creativ. Bazinele au continuat să evolueze în sofisticare și implicit în cheltuieli. Un prim exemplu a apărut la începutul anului 2000, sub formă de bazine pe bază de țiglă. Folosirea ţiglei ca finisaj pentru piscine nu era nimic nou, de fapt, plăcile de mozaic au reprezentat o semnătură a băilor romane. Încă din epoca modernă existau piscine construite în totalitate din țiglă, dar erau extrem de rare, fiind rezervate în special celor dedaţi luxului. Acest status quo s-a schimbat rapid la începutul secolului al XXI-lea odată cu introducerea unui spectru mai larg  de produse din ţiglă, inclusiv mozaicuri din ţiglă. Îmbunătățirile aduse în tehnicile de aplicare ale faianţei au facilitat creșterea în popularitate atât a ţiglei ceramice cât şi ţiglei din sticlă. Deși încă un produs de lux, piscinele din plăci de sticlă sunt acum mult mai frecvente.

Înapoi la natură

Ca urmare a acestui comentariu vom încheia cu o primă idee inovatoare, care este doar la început de drum, şi anume piscina naturală. Inventate în anul 1985 de austriacul Peter Pietrich, fondator al companiei Biotop şi, la scurt timp după aceea, al Bionova Germania, piscinele naturale înlocuiesc filtrarea tradițională și tratamentul chimic cu un set de procese naturale cunoscute sub numele de efectul „zonelor umede”. Conceptul se găseşte în natură, prin filtrarea apei prin „zonele de regenerare”, ca în cazul plantelor acvatice și microorganismelor care elimină agenții patogeni şi dăunătorii. Deși utilizat pe scară largă în bio-filtrare, acest concept este considerat încă străin în domeniul piscinelor, cel puțin în Statele Unite. De la introducerea lor, piscinele naturale au fost acceptate la scară largă în mare parte din Europa, inclusiv în cadrul centrelor comerciale mari.

Piscina viitorului

Conceptul de piscină dedicată în mare parte înotului ar putea deveni mai elaborat ca oricând. „Swimarium” este ideea vizionară a Grupului de Design al OVA Studios din Hong Kong, fiind o idee atât de îndrăzneață, atât de avansată din punct de vedere tehnic, încât rămâne de văzut dacă se va construi vreodată. Cu toate acestea, se poate defini ca un mediu subacvatic ultra-high-tech construit pentru înot și recreere. În esență, conceptul Swimarium implică proiectarea de imagini din medii marine printr-o structură translucidă, oferind astfel o experiență virtuală într-un mediu acvatic sălbatic în total confort, comoditate şi siguranţă. Potrivit site-ului OVA Studios, „cu toate marginile făcute din sticlă şi cu ecrane LED care transmit în direct (sau înregistrate) imagini din mediul subacvatic, vă puteți alege un recif numai al vostru sau puteţi face scufundările favorite printre spectaculoasele peisaje marine. Camerele live de luat vederi vă vor oferi prima experienţă subacvatică de divertisment.” Oricât de îndrăzneț ar suna până acum, designerii OVA Studios au dezvoltat nivelul de sofisticare de mai multe ori prin adăugarea unui număr şi mai mare de elemente creative. De exemplu, hidrofoanele și difuzoarele vor fi incluse în design pentru a difuza sunetul în întreaga piscină. Construită pe două etaje, piscina dispune de o platformă de vizualizare a subsolului de pe uscat pentru cei care doresc pur și simplu să se bucure de filmul submarin fără să se ude. Utilizatorii ar putea chiar să aleagă ce imagini doresc să experimenteze în timp ce înoată; unele dintre aceste locaţii ar putea include Marea Barieră de Corali, Bahamas sau Maldive. În plus, designerii au sugerat că Swimarium ar putea fi de asemenea utilizat pentru a experimenta alte tipuri de medii, cum ar fi spațiul. În acest sens, sistemul ar putea fi folosit pentru astronauții în  formare, personalul militar sau chiar oameni de știință care se pregătesc pentru misiuni în spațiu sau în adâncurile oceanului. Acesta ar putea fi, de asemenea, utilizat ca punct de atracție în parcurile de distracții. Designul propus pentru Swimarium folosește un dom icosaedru (poliedru cu douăzeci de feţe) modificat ca o incintă aeriană, o caracteristică arhitecturală uimitoare despre care firma proiectantă spune că ar da participanţilor la această experienţă un simţ organic, lăuntric. Designul piscinei, în desenele sale conceptuale, este de 25 m în diametru, cu zone generoase de vizualizare pe partea uscată. Incinta va fi în mod neobișnuit acoperită în întregime cu panouri solare. Directorul OVA Studios, Slimane Ouahes, explică: “În loc să proiectăm o piscină infinit mai mare (decât orice a existat până acum), am încercat să explorăm ape necunoscute implicând tehnologie și noutate care vor modifica pentru totdeauna experiența înotului.”

Cele mai spectaculoase piscine din lume

• Hotel Perivolas: Santorini, Grecia – Grecia are unele dintre cele mai frumoase piscine din lume, iar lanțul de stațiuni Perivolas găzduiește multe dintre cele mai luxoase. Această piscină din Santorini este considerată ca făcând parte din visele mediteraneene, cu priveliști uimitoare la oraș și la apă, ceea ce o face locul perfect pentru a vă începe ziua cu o sesiune de înot sau pentru a încheia cu un cocktail.
• Four Seasons Safari Lodge: Central Serengeti, Tanzania – Cabana de lux pentru safari Four Seasons se află în mijlocul Parcului Național Serengeti. În timp ce stațiunea este cunoscută pentru excursii și experiențe unice în viață, una dintre cele mai bune caracteristici se află chiar pe proprietate. Piscina infinită de formă liberă a cabanei oferă vederi minunate la parcul național și la fauna sălbatică.
• Băile Gellert: Budapesta, Ungaria – Băile Gellert sunt un complex uluitor, care cuprinde băi termale istorice, împreună cu piscine, valuri și bazine termale din Budapesta. Izvoarele termale care fac parte astăzi din Băile Gellert datează cel puțin din secolul al XV-lea. Hotelul Danubius și Băile Medicinale Gellért sunt un complex balnear medicinal din Budapesta. Este una din cele mai cunoscute băi de acest tip din Europa. Realizat între anii 1912–1918, în stil Art Nouveau, este unul din cele mai reprezentative edificii de acest stil din Ungaria. Băile Gellert sunt un loc grozav pentru a înota cu familia, pentru a vă bucura de liniște sau pentru a experimenta unul dintre cele peste zece servicii de wellness. Complexul oferă masaje, tratamente cu nămol și chiar aqua-fitness pentru o experiență de întinerire.
• San Alfonso Del Mar: Algarrobo, Chile – Cu o suprafață de 80.000 mp și o lungime de peste 1000 de m, piscina San Alfonso Del Mar Resort a fost cea mai mare din lume, ca suprafață, în 2006. Deși acum se află pe locul 2, această piscină cu apă sărată este încă o minune. În Algarrobo, Chile, se află cea mai mare piscină din lume, lungă cât douăzeci de bazine olimpice. Are o formă neregulată, care se întinde de-a lungul Oceanului Atlantic pe o distanţă de un kilometru. Apa provine chiar din ocean, însă este filtrată înainte să ajungă în piscină. Deținătoare a Cartei Recordurilor Guinness, piscina are o suprafață de 81.000 mp și poate conține 66 de milioane de galoane de apă.
• Queen’s Bath: Kauai, Hawaii – Hawaii este un tezaur pentru minunile naturale, iar Kauai este cel mai bun pariu pentru a experimenta Hawaii în gloria sa neatinsă. Queen’s Bath este un loc de top pentru cei care vizitează insula, cu ape cristaline înconjurate de rocă de lavă.
• Stațiunea Marina Bay Sands: Singapore – Marina Bay Sands Resort din Singapore se mândrește cu cea mai mare piscină de pe acoperiș din lume, sprijinită în vârful clădirii sale de 57 de etaje. Peisajele luxuriante și priveliștile uriașe ale orașului fac înotul în această piscină o experiență obligatorie într-o excursie pe insula din Asia de Sud-Est.
• Bazinul natural Havasu Falls: Supai, Arizona – Cascada Havasu se află în rezervația Havasupai, lângă Marele Canion. O vizită la această piscină nu este pentru cei slabi de inimă, deoarece necesită o drumeție de 16 km în fiecare sens, pentru a petrece ceva timp în cadrul acestei frumuseți, dar cu siguranță merită fiecare pas.
• One&Only Reethi Rah: Maldive – Această scenă exotică se află în mijlocul Oceanului Indian, la aproximativ 643 de km sud de Sri Lanka. One&Only Reethi Rah emană eleganță naturală la fiecare pas, iar această piscină este un motiv convingător pentru a ne ține departe de cele 12 plaje curate ale stațiunii pentru a admira această priveliște incredibilă.
• Bazine termale Pamukkale: provincia Denizli, Turcia – Pamukkale este un oraș mic din sud-vestul Turciei, care se mândrește cu 17 terase cu apă considerate a fi unele dintre cele mai bune din lume. Oamenii s-au înghesuit în aceste piscine termale de mii de ani pentru a fi martori la puterile sale vindecătoare și vederile uimitoare. În timp ce vizitatorii nu mai pot înota în apele sale turcoaz, pentru a păstra bazinele termale pentru următoarele câteva mii de ani, merită să vă aventurați în acest sit istoric UNESCO atunci când vizitați Turcia.
• Grand Hotel Tremezzo: Lacul Como, Italia – Grand Hotel Tremezzo este situat într-una dintre cele mai idilice scene din lume: malul Lacului Como. Această stațiune Art nouveau este imaculată din toate punctele de vedere, dar există un punct slab pentru piscina cu apă care plutește în mijlocul lacului. Nu veți dori să ratați celelalte două piscine ale hotelului: piscina infinită T și Garden Pool, care oferă și vederi uluitoare.
• Ik Kil Cave Pool: Chichén Itzá, Mexic – Ik Kil este o dolină naturală folosită anterior de vechii mayași pentru jertfe, care acum atrage vizitatori din întreaga lume să înoate și să petreacă o zi în parcul arheologic asociat cu acest reper. Nu vă faceți griji, nu este nevoie să săriți — Ik Kil are o scară sculptată care duce la o platformă de înot.
• Cambrian: Adelboden, Elveția – Dacă ești un schior pasionat, știi că sunt puține lucruri mai bune după o zi pe pârtie decât să aluneci într-un bazin de apă aburindă. Cambrian, o stațiune de schi și wellness de ultimă generație din Elveția, oferă tocmai asta oferă, dar și cu unele dintre cele mai bune vederi posibile ale Alpilor elvețieni.
• Hotel Grace: Santorini, Grecia – Hotelul Grace „găzduiește” câteva priveliști impecabile, dar această piscină are una dintre cele mai interesante vederi la apusul de soare deasupra Mării Egee.
• Clubul Bondi Icebergs: Sydney, Australia – Clubul de înot de iarnă Bondi Icebergs a fost fondat în 1929, iar moștenirea sa continuă să bucure pe toată lumea prin această piscină emblematică cu apă sărată de la marginea plajei Bondi. Piscina este deschisă pe tot parcursul anului pentru ca oamenii de toate vârstele să se bucure de priveliști uimitoare și de o baie „zguduitoare”, dacă îndrăzniți.
• Tierra Patagonia: Patagonia, Chile – Vederile la Lacul Sarmiento din Parcul Național Torres del Paine fac din această piscină un loc unic. Această stațiune balneară de aventură este plină de experiențe naturale incredibile în Patagonia chiliană, iar piscina sa interioară nu face excepție. În plus, vă puteți bucura de priveliști spectaculoase ale munților acoperiți de zăpadă când vremea se mai răcește.
• Piscina Neptune de la Castelul Hearst: San Simeone, California – Piscina Neptune a Castelului Hearst a fost un proiect pasional al lui William Randolph Hearst însuși, care a suferit două renovări pentru a deveni scena uimitoare care este astăzi. Piscina este potrivită pentru zeul roman omonim al apei dulci, cu marmură Vermont căptușind bazinul, jgheaburile și alcovul, și sculpturi italiene în relief adiacente colonadelor.
• To-Sua: Insula Upolu, Samona – Înconjurat de grădini tropicale luxuriante, To-Sua Ocean Trench este o priveliște de văzut, indiferent dacă decideți sau nu să faceți o baie în apele sale. Acest reper natural este, de asemenea, un loc popular pentru picnicuri și ceremonii intime de nuntă.
• Katikies Mykonos: Mykonos, Grecia – Lanțul hotelier de lux Katikies știe cu siguranță cum să construiască o piscină „cu istorie”. Mica sa colecție de stațiuni de lux edin insulele grecești oferă atât de multe „gropi” intime din care să alegeți, dar cea mai frumoasă este acest site.
• Cascada Erawan: provincia Kanchanaburi, Thailanda – Cascada Erawan este una dintre multele minuni naturale situate în Thailanda și este una dintre cele mai populare cascade din țară. Situate în Parcul Național Erawan, cascadele dramatice cu șapte niveluri și piscinele cu tonuri de bijuterii atrag vizitatori din întreaga lume.
• Amangiri: Canyon Point, Utah – Amangiri are vederi pitorești la fiecare pas, deoarece se odihnește într-un sanctuar din sudul Utah, dar piscina sa va fi cu siguranță favorită pentru a vă delecta în împrejurimile naturale. Nu va dura mult până să vă dați seama de ce cineva a muncit atât de mult pentru a se asigura că această stațiune incredibilă poate fi construită – a fost nevoie de un Act al Congresului!
• Laguna Albastră: Grindavík, Islanda – Laguna Albastră a plasat Islanda pe hartă ca destinație de top de vacanță în ultimii ani. Considerată una dintre cele 25 de minuni ale lumii de către National Geographic în 2012, site-ul găzduiește acum un centru spa de clasă mondială și a văzut multe chipuri celebre care au încercact apele sale turcoaz.
• Belmond Hotel Caruso: Ravello, Italia – Îndrăznim să spunem că am păstrat ce e mai bun pentru final. Această stațiune Belmond de pe Coasta Amalfi este un vis absolut, iar priveliștile sale de neegalat sunt cel mai bine savurate lângă piscină. Amplasată în cel mai înalt punct deasupra orașului Ravello, această piscină infinită este un fundal de vis pentru o după-amiază relaxantă la soare sau pentru un pahar de vin seara.
• Nemo 33 – Cea mai adâncă piscină interioară din lume se găseşte în Bruxelles, Belgia. Are 34,5 metri şi vreo două milioane de litri de apă caldă. Din loc în loc, în drum spre fundul piscinei, poţi să priveşti prin geamurile amplasate pentru a vedea la ce adâncime vă aflați.

Istoria piscinelor în România

Secolul al XIX-lea a fost una din cele mai importante și influente perioade din viața Bucureștiului, fiind denumit „Micul Paris”. Printre multele construcții, devenite adevărate bijuterii, în București se construiește și prima piscină din România. Premiera avea loc la 30 iunie 1930, iar locuitorii capitalei cunoșteau locul sub numele de „Bazinul cu valurile mării”. Piscina, în care Regele Mihai avea să se răcorească pe timpul verii, se află în interiorul Palatului Lido (rebotezat de comuniști „Hotelul Lido”) de pe Bulevardul Magheru, în inima cochetului oraș București, „Micul Paris”. De altfel, termenul „lido“ se referă la un bazin de înot în aer liber şi la serviciile asociate cu acesta. De asemenea, se referă şi la un loc unde oamenii pot înota, face plajă sau pot practica sporturi nautice. Numele de „lido“ îşi are rădăcinile în Italia, şi vine de la staţiunea Lido di Venezia, situată pe o plajă din zona Lagunei Veneţiei, unde a început moda băilor de soare, undeva prin secolul al XIX-lea. Deschiderea oficială din 1930, avea să devină un moment de fast pentru bucureștenii din înalta societate. Evenimentul a fost senzația acelei veri. Odată cu inaugurarea hotelului Lido, proiectat de arhitectul Ernst Doneaud, născut în București din părinți francezi, s-a deschis şi primul bazin cu valuri artificiale din Capitală, care a devenit locul cel mai frecventat de bucureşteni pe timpul verii. Bazinul de la Lido, primul din București și al doilea din Europa, nu a fost, însă, proiectat de Ernest Doneaud, ci de arhitectul maghiar Artur Sebestyen (Spitzer) (1868-1945), cel care a ridicat faimosul Hotel Gellert din Budapesta, cu piscina lui art-deco în anul 1927. „Lido, are cel mai frumos ornament din București”, erau titlurile din ziarele vremii. Presa vremii elogia momentul în articole ample: „Deși deschis numai de câteva zile, grandiosul Bazin cu valuri maritime a găsit cea mai entuziastă primire din partea publicului bucureștean și a străinilor veniți prin Capitală. Sforțările făcute de organizatori de a înzestra metropola României cu un institut de mare utilitate și un monument de o reală frumusețe arhitectonică au fost recompensate prin entuziasmul pe care publicul îl arată.”, scria „Realitatea Ilustrată”, în 1930. Pentru a păstra standardele de igienă, apa bazinului se schimba la fiecare două zile, iar în acest interval trecea printr-un circuit special care o încălzea, o filtra şi o dezinfecta, adăugându-i-se clor. Pe una dintre părţile ştrandului era instalat un ecran rulant, folosit pentru întreţinerea şi distracţia clienţilor. După ora 18.00, ştrandul şi terasa erau transformate în restaurant. Declanşarea periodică a valurilor şi a reflectoarele de sub apă pe contribuiau la realizerea unei atmosfere răcoroasă şi plăcută pe timpul verii. Toate aceste detalii erau prezentate în revista „Arhitectura“ în anul 1958, când hotelul şi bazinul cu valuri au fost reamenajate. În „Micul Paris” al anilor 1930, în piscina de 500 metri pătrați, „acoperită cu țiglă albastră și albă”, Regele Mihai a învățat să înoate la vârsta de 11 ani. Tot aici, în „Micul Paris”, înalta societate a vremii apărea în costume de baie. Și tot aici au avut loc celebre concursuri internaționale de Miss. Femei frumoase, însoțite de parteneri eleganți, participau la concursurile internaționale de Miss, cele mai cunoscute fiind „Miss Austria” și „Miss Serbia”. Inovația principală, de unde și numele „Bazinul cu valurile mării”, era mașina adusă special pentru a face valuri artificiale. Tot aici exista o trupă de jazz, care delecta și încânta vizitatorii de clasă, cântând hiturile momentului. Cu toate că hotelul Lido, monument emblematic al Bucureștiului de altădată, a fost redeschis în 2019, fiind supus unui amplu proces de recondiționare (8 ani), piscina hotelului, devenită atât de faimoasă, încât și scriitorii vremii o menționau în operele lor, este astăzi plină de crăpături și într-o stare avansată de degradare, însă investitorii vor să înceapă în curând și refacerea celebrei piscine cu valuri, Lido fiind printre cele mai faimoase hoteluri cu piscine din România.

Autor: Alina Andrei, RADOR

https://guardianpoolfence.com/history-of-swimming-pools/

https://www.swimmingpool.com/blog/history-of-swimming-pools/

https://www.quantuspools.com/post/history-of-swimming-pools

https://en.wikipedia.org/wiki/Swimming_pool

https://adevarul.ro/stiri-locale/bucuresti/povesti-de-bucuresti-bazinul-cu-valuri-de-la-lido-1369958.html

https://b365.ro/a-crapat-piscina-cu-valuri-in-care-inota-regele-mihai-e-in-centrul-bucurestiului-si-a-fost-prima-piscina-din-micul-paris-si-din-romania-427991/

https://www.jurnalul-bucurestiului.ro/ruina-istorica-din-centrul-bucurestiului-de-care-toti-romanii-au-uitat/

https://royallifesavingwa.com.au/news/community/history-of-the-swimming-pool

https://www.swimdeepblue.com/blog/2013/11/the-history-of-swimming-pools/

https://www.veranda.com/travel/g32959461/beautiful-pools-in-the-world/?slide=22

https://luxurypools.com/pools-spas/7-fun-swimming-pool-facts/