Un tânăr de 29 de ani, din Craiova, a fost arestat preventiv după ce a fost prins în timp ce se pregătea să vândă o pungă cu marijuana pentru 16.400 lei. Polițiștii antidrog au găsit și ridicat, din autoturismul său, mai multe recipiente și un cântar electronic de precizie, toate purtând urme de marijuana. La percheziția domiciliară a fost descoperită o altă cantitate de cannabis și 3.850 lei. Din cercetările efectuate a rezultat că, pe parcursul acestei luni, bănuitul ar fi comercializat, în mod repetat, diferite cantități de cannabis către consumatorii din municipiul Craiova.(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 19 august)/eradu