EVENIMENTE INTERNE
-Guvern
*Atena: Premierul Marcel Ciolacu va participa astăzi la o reuniune de lucru a şefilor de stat şi de Guvern din sud-estul Europei şi Balcanii de Vest, organizată de prim-ministrul elen, Kyriakos Mitsotakis. Discuţiile se vor concentra pe dezvoltarea cooperării regionale în sud-estul Europei, dar şi pe provocările ridicate de evoluţiile conflictului din Ucraina asupra statelor participante la dialogul de la Atena. La această reuniune vor mai participa, alături de şefii de stat şi de Guvern din regiune, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi preşedintele Consiliului European, Charles Michel.
– Ministere
* Ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, îl primeşte pe ambasadorul Republicii Irlanda la Bucureşti, Paul McGarry, în vizită de rămas bun – la sediul MAE
* Ministerul Finanţelor organizează licitaţie pentru o emisiune de obligaţiuni în sumă de 500 milioane lei
* Măgurele: Cea de-a şasea ediţie a Şcolii de Vară de Ştiinţă şi Tehnologie de la Măgurele (MSciTeh) începe, pentru elevii de liceu, luni, 21 august, cu tema ‘Aplicaţiile ştiinţei şi cercetării pentru sănătate’, eveniment ce se desfăşoară sub patronajul Ministerului Cercetării, Inovării şi Digitalizării (MCID) – ora 12:00, la Institutul de Fizică şi Inginerie Nucleară ‘Horia Hulubei’. Programul îşi propune să le facă accesibile participanţilor laboratoarele de cercetare, experienţa cercetătorilor de la institutele de pe Platforma de Educaţie şi Cercetare din Măgurele, a cadrelor didactice din Universitatea din Bucureşti şi ale invitaţilor acestora pentru stimularea şi creşterea interesului faţă de ştiinţă. La deschiderea oficială a evenimentului sunt anunţaţi să ia cuvântul ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Bogdan Ivan, directorul proiectului Extreme Light Infrastructure Nuclear Physics al IFIN-HH, dr. Călin Ur, directorul Consiliului Studiilor Universitare de Doctorat al Universităţii din Bucureşti, prof. univ. dr. Virgil Băran, directorul general al Institutului de Fizică Atomică, dr. Florin Buzatu, directorul general al Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, dr. ing. Constantin Ionescu, precum şi deputatul George Tuţă, chestor al Camerei Deputaţilor. Şcoala de Vară de Ştiinţă şi Tehnologie de la Măgurele este un eveniment organizat în consorţiul ReCoNnect – Noaptea Cercetătorilor, de Universitatea din Bucureşti, Institutul de Fizică şi Inginerie Nucleară ‘Horia Hulubei’ (IFIN-HH) şi Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INFP)
-Interne
*Ciolpani, jud. Ilfov: Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, inspectorul general al IGSU, general Dan-Paul Iamandi, precum şi reprezentanţi ai Ambasadei Regatului Norvegiei în România şi ai Directoratului norvegian pentru protecţie civilă participă la inaugurarea poligonului de pregătire al pompierilor salvatori în executarea misiunilor de căutare-salvare a persoanelor din medii ostile vieţii, precum şi a celor de asanare a muniţiei rămasă neexplodată, parte a proiectului ‘Creşterea rezilienţei la dezastre prin îmbunătăţirea pregătirii pentru misiuni de căutare – salvare şi asanare a muniţiei neexplodate – RESILIENCE’, finanţat prin Mecanismul Financiar Norvegian 2014 – 2021 – ora 10:30, la sediul Unităţii Speciale de Intervenţie în Situaţii de Urgenţă din localitatea Ciolpani
-Partide
* Jud.Alba:Conferinţă de presă organizată de PSD Alba; participă ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Radu Oprea, europarlamentarul Victor Negrescu, preşedintele PSD Alba, Radu Tuhuţ, şi subprefectul Corneliu Mureşan – ora 10:00
– Culte, Biserică
* Nemțișor, jud. Neamț: Tabăra „Bucuria prieteniei” se va desfășura în perioada 21 – 26 august la Nemțișor, lângă Mănăstirea Neamț, Mitropolia Germaniei, Europei Centrale și de Nord fiind organizatorul taberei. La această tabăra vor putea participa 40 de copii cu vârsta cuprinsă între 8 și 16 ani. Echipa de monitori va fi formată din aproximativ 10 persoane cu experiență în activitățile cu copii, care au pregătit ateliere, jocuri și alte activități. Pe lângă atelierele de creație – icoană, grafică, fotografie, muzică și teatru, vor fi organizate multe jocuri, activități sportive, întreceri, drumeții, foc de tabară și „Seara talentelor”. Programul taberei include o excursie la Mănăstirea Neamț, Rezervația de zimbri, Casa memorială Ion Creangă de la Humulești și peștera Sfintei Cuvioase Teodora de la Sihla
– Minorități
* Sighișoara: În perioada 21 – 28 august se va desfășura a VI-a ediţie a Academiei de Vară Interculturală ‘ProEtnica’, cu tema: ‘Impactul schimbărilor demografice asupra minorităţilor naţionale’, ca parte a Festivalului Intercultural ProEtnica (24 – 27 aug.), ajuns la ediţia a XIX-a. Organizator: Asociația Divers în parteneriat cu Centrul Educațional Interetnic pentru Tineret (ibz), beneficiind de sprijinul financiar al Consiliului Județean Mureș. Academia Interculturală va oferi informații despre respectarea drepturilor minorităților naționale în România și în Uniunea Europeană în contextual schimbărilor demografice
-Administraţie
* Bistriţa-Năsăud: Şedinţă extraordinară online a Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud – ora 12:00
– Economic
* Banca Naţională a României lansează în circuitul numismatic o monedă din argint cu tema ‘100 de ani de la naşterea lui Ion Voicu’, cu valoarea nominală ’10 lei’
* Depozitarul Central distribuie, începând cu 21 august, sumele de bani aferente CUPON 8 pentru obligaţiunile emise de SSIF BRK Financial Group S.A. (simbol BRK26)
* Institutul Naţional de Statistică prezintă date despre locurile de muncă vacante în trimestrul II 2023
* Publicarea rezultatelor financiare obţinute în primul semestru de Armătura SA
– Medicină, Sănătate
* Miercurea Nirajului, judeţul Mureş: Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Târgu Mureş continuă testarea gratuită Babeş-Papanicolau şi HPV, în cadrul Proiectului ‘Program de prevenţie, depistare precoce şi tratament precoce al cancerului de col uterin, regiunea Centru’. Caravana mobilă pentru screeningul cancerului de col uterin se va deplasa în data de 21 august în localitatea Miercurea Nirajului
– Învățământ, Cercetare
* În cadrul celei de-a doua sesiuni a examenului de Bacalaureat are loc ultima probă, la Limba şi literatura maternă – proba E.b
* Constanţa: Institutul pentru Nanotehnologii şi Surse Alternative de Energie (INSAE) din cadrul Universităţii Ovidius din Constanţa (UOC) găzduieşte luni, 21 august, o delegaţie formată din antreprenori şi investitori din Finlanda. În contextul vizitei, INSAE organizează un atelier de lucru cu tema ‘Soluţii Inovative în Energetică prin Integrarea de Materiale Nanostructurate, Nanotehnologii şi de Metode Inginereşti Avansate’, ce are drept scop prezentarea rezultatelor cercetărilor derulate în cadrul INSAE şi identificarea modalităţilor de valorificare a acestor rezultate, facilitarea schimbului de experienţă şi a bunelor practici în vederea definirii unor mecanisme de colaborare între universităţi şi mediul de afaceri, precum şi promovarea unei culturi inovative în activitatea didactică şi de cercetare. Activitatea se desfăşoară în cadrul planului de implementare a proiectului MULTISCALE – ‘Cercetări asupra dezvoltării de materiale avansate şi optimizare multiscalară prin integrarea materialelor nano-structurate în sisteme energetice avansate’, finanţat în cadrul Program Operaţional Competitivitate, Axa prioritară 1-Cercetare, Dezvoltare Tehnologică şi Inovare (CDI) în Sprijinul Competitivităţii Economice şi Dezvoltării Afacerilor, Acţiunea:1.2.3 Tip proiect Parteneriate pentru Transfer de Cunoştinţe
– Cultură
* În perioada 21 – 27 august, „Cinema sub stele” se mută din Parcul Drumul Taberei în Parcul Crângași, care se va transforma în cinematograf în aer liber. În fiecare seară, de la ora 20:30, se difuzează câte un film. Vor fi producții de toate genurile, pentru toate gusturile și vârstele, de la animație, SF, până la comedii, aventură, acțiune. Din program:
- Luni, 21 august – Te urăsc, te iubesc / The Hating Game (2021, comedie, 103 min., r. Peter Huchings, cu Lucy Hale) AP-12
* Arad: Primăria Municipiului Arad, prin Centrul Municipal de Cultură, a pregătit un program complex adresat arădenilor de toate vârstele, cu ocazia Zilelor Aradului, desfășurate în perioada 19 – 27 august. Din programul zilei:
- ora 9:30 – Conferința „Viața cotidiană a Aradului de-a lungul timpului” – Sala „Regele Ferdinand”
- ora 10:00 – Cupa Aradului la minifotbal, ediția a III – a – Stadionul „Francisc Neuman”
‣ Ziua oraşului ungar Pecs este sărbătorită de 15 ani la Arad, după ce oraşele s-au înfrăţit în 2008, în acest an urmând să aibă loc câteva evenimente culturale, luni, 21 august, în cadrul Zilelor Aradului. La evenimentele oraşelor înfrăţite este aşteptată şi o delegaţie oficială din Pecs condusă de primarul Péterffy Attila şi viceprimarul Zag Gábor. Din program:
- Ziua oraşului Pecs va începe cu expoziţia de grafică ‘GraphicPécs’, al cărei vernisaj va avea loc începând cu ora 17:30, la Sala Clio din municipiul Arad. La Arad vor ajunge şi lucrări expuse la cea mai recentă ediţie a festivalului, cea organizată în luna noiembrie a anului trecut
- Tot în 21 august, începând cu ora 19:00, are loc un concert de orgă susţinut de doi artişti de renume mondial din Pecs, respectiv Balatoni Sándor (orgă) şi soprana Balatoni-Schultz Jennyfer. Concertul ‘Organo bel canto’ va avea loc în sala festivă a Palatului Cultural, iar intrarea va fi gratuită
*Iași: Uniunea Artiștilor Plastici din România propune noi manifestări vizuale care vor debuta în săptămâna 21 -27 august. Din programul de astăzi:
- Luni 21 august, la ora 17:00, are loc la Galeria de Artă ,,Nicolae Tonitza” din Iași (Str. A. Lăpușneanu, nr. 7-9) vernisajul expoziției de pictură, instalație și fotografie: “Confluențe – de la clasicul românesc la modernismul american”, semnată de artiștii vizuali Ofelia Hutul și Susanna Păstrăguș Patras. Curator este criticul de artă Mihai Dorin. Lucrările se vor afla pe simeze până pe 31 august. Printre partenerii media: Radio România Cultural
* Jud. Sibiu: Caravana Cultură’n Şură îşi continuă călătoria în demersul său de a promova teatrul în rândul publicului larg, mai ales al celui din mediul rural. Publicul spectator este aşteptat luni, 21 august, de la ora 21:15, la Şura Culturală Guşteriţa, judeţul Sibiu, ca să vadă ‘Văzduh’, în regia lui Victor Olăhuţ. Este o piesă incitantă prin modul în care reuşeşte să facă trecerea de la text la muzică. Actorii Marin Grigore, de la Teatrul Mic Bucureşti, şi Vlad Robaş, de la Teatrul ‘Radu Stanca’ Sibiu, sunt cei care semnează muzica originală şi vor oferi publicului posibilitatea să descopere piesa într-o perspectivă unică şi personală. Spectacolul este inspirat din memoriile profesorului John M. Hull, care şi-a descris experienţa trăită prin trecerea de la viaţa de văzător la cea de nevăzător. Textul spectacolului este completat de fragmente din operele lui George Gordon Byron şi Liviu Oros, rezultând un spectacol care chestionează rolul şi locul omului în Univers într-o manieră profundă dar şi ludică pe alocuri. Spectacolul ‘Văzduh’ a fost realizat în colaborare cu Teatrul Naţional ‘Radu Stanca’ Sibiu şi Hangar F. Parteneri în proiect: Şura Culturală Guşteriţa, Asociaţia Salvăm Casele Albastre de pe Valea Barcăului, Primăria şi Consiliul Local Valcău de Jos
* Sinaia: Festivalul Internațional “Enescu și muzica lumii” revine în 2023 la Sinaia cu ediția a 24-a, în care concertele în aer liber vor alterna între 8 şi 31 august cu cele în interior, principala sală fiind Casino-ul Sinaia, fără a renunţa la evoluţiile în spaţiile neconvenţionale puse la dispoziţie de Primăria Sinaia, precum Muzeul Sinaia, Parcul Dimitrie Ghica sau Casa Memorială George Enescu ori la Biserica Catolică şi nu numai. Realizat în organizarea Primăriei orașului Sinaia și a Centrului Național de Artă „Tinerimea Română”, partener principal Fundația Prietenii muzicii „Serafim Antropov, proiect cofinanţat de Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România, Festivalul Internaţional “Enescu şi muzica lumii” propune 18 concerte cu un program dens şi divers, susţinut de tineri și foarte tineri muzicieni. Printre partenerii media: Radio România Cultural şi Radio România Muzical. Din program:
- Luni 21 august – Sinaia, Sala Casino, ora 19:00 – Seară vieneză, cu Orchestra Junior. Dirijor Andrei Stănculescu. Lucrări semnate de: W. A. Mozart, Leopold Mozart
* Timișoara: În luna august, programul cultural TM2023 este un amestec de ritmuri clasice si contemporane, de la festivaluri de muzică (pop&rock, barocă, orgă clasică și operetă), până la ateliere de meșteșuguri tradiționale în lemn, ateliere și performance-uri de dans contemporan și multe alte activități dedicate tuturor categoriilor de vârstă. Din program:
- Pe data de 21 august va avea loc la Casa Tineretului, Școala de vară de dans contemporan II – Dorian Mallia Lavinia Urcan. Sub coordonarea lui Dorian Mallia și a Laviniei Urcan, tinerii vor colabora pentru a produce un spectacol la finalul școlii de vară. Pe 30 august va avea loc spectacolul absolvenților școlii de vară, în Piața Sfântul Gheorghe
* Suedia: Dezbaterea „Dimitrie Cantemir – un prinț român în Europa Luminilor”, susținută în limba engleză, de Ștefan Lemny, fost responsabil al colecțiilor de istorie la Biblioteca Națională a Frantei, și de Anna Svenbro, șefa Bibliotecii Nordice din cadrul Bibliotecii Sainte-Geneviève din Paris, se va desfășura astăzi, 21 august, de la ora 18:00, la sediul Institutului Cultural Român din Stockholm. Invitații vor vorbi despre moștenirea culturală și istorică lăsată de Dimitrie Cantemir în spațiul european și despre aspecte inedite ale ecoului cărturarului în mărturii culturale și literare suedeze. Evenimentul, organizat de ICR Stockholm, este desfășurat sub egida Anului Cantemir (2023) – 350 de ani de la nașterea și 300 de ani de la moartea marelui cărturar român
-Sport
* Au loc meciuri din etapa a 6-a a Superligii de fotbal:
- ACS Sepsi OSK Sfântu Gheorghe – AFC Hermannstadt – ora 18:30, pe Arena Sepsi OSK – Sfântu Gheorghe
- FC Universitatea Cluj – FC CFR 1907 Cluj – ora 21:30, pe Cluj Arena – Cluj-Napoca
*Ungaria:Sportivi români la Campionatele Mondiale de atletism de la Budapesta (19-27 august)
* Croaţia: Sportivi români la Campionatele Europene de sărituri în apă pentru juniori de la Rijeka (19-25 august)
*Italia: România participă la Campionatul European de volei feminin – CEV EuroVolley 2023 (15 august-3 septembrie)
- Torino: România – Bosnia-Herţegovina (ora 19:00), în Grupa B
* Maribor/Slovenia: Sportivi români la Campionatele Europene de box pentru cadeţi (17-25 august)
- Adely-Petrişor Lazăr va boxa în sferturile cat. 50 kg cu irlandezul Jason Maher (21 august).
– S-a întâmplat într-o zi de 21 august
* Se împlinesc 205 ani (1818) de când era promulgată „Legiuirea Caragea” (care, între altele, sporea obligaţiile ţăranilor clăcaşi faţă de stăpânii de moşii), ultimul act al epocii fanariote din Ţara Românească
* Sunt marcați 85 de ani (1938) de când, între 21 şi 22 august, la Bled (Iugoslavia), a avut loc ultima sesiune a Consiliului permanent al Micii Înţelegeri (Mica Antantă), pact politico-militar regional încheiat între România, Cehoslovacia şi Iugoslavia în perioada 1920-1921, la iniţiativa lui Nicolae Titulescu, cu scopul de a asigura respectarea tratatelor de pace de la sfârşitul primului război mondial, de a menţine statu-quo-ul teritorial şi de a crea un sistem de alianţe defensive. Pactul a fost destrămat după ocuparea Cehoslovaciei de către fascişti (martie 1939)
* În urmă cu 78 de ani (1945), încurajat de declaraţia guvernelor SUA, Marii Britanii şi URSS la Conferinţa de la Potsdam despre necesitatea unor „guverne democratice” recunoscute în ţările foste satelit ale Germaniei, regele Mihai I a cerut demisia guvernului Groza, pentru a se putea constitui un nou guvern, reprezentativ. În urma refuzului primului ministru, suveranul a refuzat să mai contrasemneze decretele-lege („greva regală”, până la 6.I.1946). În absenţa semnăturii regale, acestea deveneau nule din punct de vedere constituţional
* Acum 68 de ani (1955), între orele 20:00 şi 22:00, a avut loc prima emisiune experimentală de televiziune din România. Cu un sfert de oră înaintea începerii emisiunilor, a început să fie difuzată imaginea de identificare a staţiei, având pe fundal melodia „Bucureşti, Bucureşti, peste vreme să trăieşti, mai voinic mai frumos…”. La ora 20:00, primele cuvinte au fost rostite de crainica Cleo Steiber: „Bună seara, dragi spectatori. Aici Staţia experimentală de televiziune Bucureşti. Începem primul nostru program…”. Au fost difuzate jurnalul de actualităţi nr. 31, o prezentare din „Tăunul”, documentarul „Asia sovietică”, desenul animat „Ursuleţii” şi alte filme. Deoarece staţia dispunea de un singur videoproiector, pe durata schimbării filmelor existau pauze, în care se difuzau diafilme şi muzică. Emisiile au continuat şi în zilele de 22, 23 şi 24 august 1955, cu alte filme. Televiziunea Română a început să emită la 31 decembrie 1956 într-un studio improvizat din Floreasca, Str. Moliere nr. 2. Aici s-a transmis prima emisiune de televiziune din România – un film pe peliculă. În 1957, primul an de emisie, a avut loc prima transmisie exterioară în direct, cu ocazia recitalului dat de Yves Montand la Sala Sporturilor din Floreasca
* Acum 64 de ani (1959) intra în funcţiune, la Institutul de Fizică Atomică (IFA), un betatron (betatronul BOB), primul accelerator conceput şi realizat în întregime în România. În anul 1968 a fost pus în funcţiune, tot la IFA, un accelerator liniar de electroni cu undă progresivă, iar în 1972, un accelerator electrostatic de ioni de tipul Van de Graaff tandem
* Cu 64 de ani în urmă (1959) insulele Hawaii (fostele Insule Sandwich, arhipelag vulcanic în Oceania, în partea centrală a Pacificului) deveneau al 50-lea stat al SUA
* Acum 58 de ani (1965) Marea Adunare Naţională, întrunită în sesiune extraordinară, aproba schimbarea denumirii statului în Republica Socialistă România (din Republica Populară Română). La data de 30.XII.1947 regele Mihai a fost silit să abdice şi să părăsească ţara, iar Adunarea Deputaţilor a adoptat Legea nr. 363, prin care România era proclamată Republică Populară şi adopta o nouă Constituţie
* Sunt marcați 55 de ani (1968) de când, în şedinţa comună a CC al PCR, a Consiliului de Stat şi a Guvernului României, era adoptată o poziţie de condamnare a agresiunii armate împotriva Cehoslovaciei. La Bucureşti, a avut loc un mare miting de protest împotriva ocupării Cehoslovaciei de către trupele a cinci state membre ale Tratatului de la Varşovia (URSS, Polonia, RDG, Ungaria şi Bulgaria). Trupele sovietice şi ale unor state membre ale Tratatului de la Varşovia (Polonia, RDG, Ungaria şi Bulgaria), cu excepţia României, au invadat Cehoslovacia, punând astfel capăt „Primăverii de la Praga”
* Se împlinesc 45 de ani (1978) de la inaugurarea, la Bucureşti, a Muzeului Colecţiilor de Artă (reunind 13 colecţii). Folosind pretextul cutremurului din martie 1977, conducerea PCR a dispus închiderea majorităţii caselor memoriale care adăposteau colecţiile de artă donate statului de către particulari, cu condiţia păstrării lor în casele în care s-au constituit în timpul vieţii colecţionarilor, condiţie încălcată de autorităţile comuniste. Casele în care s-au aflat colecţiile au intrat în administrarea Protocolului de Stat, fiind ulterior închiriate. A fost constituit iniţial ca secţie a Muzeului Naţional de Artă al României, având ca scop reunirea tuturor colecţiilor de artă particulare devenite publice. A funcţionat până în 1986, fiind redeschis circuitului public la sfârşitul anului 2003
* Cu 43 de ani în urmă (1980) intra în producţie, la Slatina, primul laminor românesc de folii de aluminiu (conceput şi realizat integral în ţară)
* Acum 11 ani (2012) Curtea Constituţională a invalidat referendumul pentru suspendarea preşedintelui Traian Băsescu, cu majoritate de voturi, pe motiv că referendumul nu a întrunit cvorumul necesar. Pe 27 august 2012 această decizie a fost publicată în Monitorul Oficial. În urma acestei decizii a CCR, Traian Băsescu s-a întors la Palatul Cotroceni
* Sunt marcați 10 ani de când, pe 21 august 2013, în regiunea Ghouta (Damasc, Siria) a avut loc un atac chimic, care s-a soldat cu mii de răniți și sute de morți. Atacul a fost urmat de ofensive militare conduse de forțele regimului. Atacul chimic a fost atribuit regimului Assad ceea ce a atras atenția Comunității Internaționale care a cerut imediat regimului dezarmarea imediată și distrugerea armelor chimice
Aniversări – Comemorări
– Sf. Mucenici Donat diaconul, Romul preotul, Silvan diaconul şi Venust (Calendarul Creştin-Ortodox 2023)
– Sf. Pius al X-lea, papă (Calendarul Romano-Catolic 2023)
– „Ziua Medicinei Militare”; la 21.VIII.1862, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a semnat actul de înfiinţare a corpului de ofiţeri sanitari, atestându-se, astfel, medicina militară ca element specializat pentru asigurarea sănătăţii efectivelor militare
– 1723: A murit Dimitrie Cantemir, domn al Moldovei, enciclopedist, prozator, istoric, filosof, orientalist, etnograf, geograf, lingvist, muzicolog, compozitor, personalitate umanistă de talie europeană; prin opera sa enciclopedică, se află printre primii gânditori români care realizează integrarea culturii româneşti în mişcarea artistică, filosofică şi ştiinţifică a Renaşterii europene; autor al primelor scrieri filosofice originale românești, primul filosof al istoriei și un istoric desăvârșit al umanismului și iluminismului european; la 11.VII.1714 era ales membru al Academiei din Berlin, fiind astfel primul academician român și primul român membru al unei academii europene; ca domnitor al Moldovei (martie-aprile 1693; 1710-1711), programul său politic se baza pe ideea de independenţă şi unitate a ţărilor române, pe primul plan punând eliberarea Moldovei de asuprirea otomană; după înfrângerea de la Stănileşti (1711) s-a refugiat în Rusia, unde a devenit consilier al ţarului Petru I; după domnia sa va începe, în Moldova, epoca fanariotă (n. 1673) – 300 de ani. NOTĂ: Anul 2023 a fost instituit ca „Anul cultural Dimitrie Cantemir și Ciprian Porumbescu”, prin Legea 38/12.01.2023
– 1874: S-a născut compozitorul, dirijorul şi profesorul Ioan Bohociu (m. 1944)
– 1875: S-a născut Gheorghe Fințescu, profesor şi entomolog (m. 1948)
– 1882: S-a născut Augustin Maior, fizician, pedagog şi inventator; a pus bazele telefoniei multiple; contribuţii în fizica teoretică (teoria relativităţii, a gravitaţiei, termodinamică); fondatorul Şcolii de Fizică Teoretică de la Universitatea din Cluj; a înfiinţat, la Sibiu, prima şcoală de telegrafie şi telefonie din Transilvania (1919); membru post-mortem al Academiei Române din 2012 (m. 1963)
– 1902: S-a născut Paul Călinescu, regizor, scenarist şi inovator în domeniul tehnicii cinematografice (m. 2000)
– 1920: S-a născut poetul Marius Munteanu (m. 2005)
– 1921: S-a născut actorul de revistă Gioni Dimitriu (m. 2003)
– 1925: S-a născut actorul (de origine aromână) Toma Caragiu (m. 1977)
– 1927: S-a născut actorul Jean Constantin (pe numele său real Constantin Cornel Jean); considerat „maestrul comediei” (m. 2010)
– 1931: S-a născut etnologul Maria Bocşe; autoare de studii şi lucrări privind obiceiurile tradiţionale din Transilvania (m. 2010). NOTĂ: Unele surse dau ca an al naşterii 1939
– 1931: S-a născut Theodor „Freddy” Negrescu, maestru de sunet la Casa de Discuri Electrecord; a lucrat trei ani la Societatea Română de Radiodifuziune, după care a plecat la Electrecord în 1956, unde a muncit, neîntrerupt, până în 1995 (m. 2012)
– 1933: S-a născut publicistul Valentin Păunescu, director general al cotidianului „Curierul Naţional” (m. 2004) – 90 de ani
– 1933: S-a născut Kadriye Nurmambet, folcloristă și solistă de muzică populară tătărească și turcească, supranumită „Privighetoarea Dobrogei”; a fost prima femeie avocat din comunitatea tătară din România (m. 2023) – 90 de ani
– 1941: S-a născut actriţa de teatru și film Ilinca Tomoroveanu; director adjunct artistic al Teatrului Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti (din 2005); preşedintă de onoare a Fundaţiei Culturale „Zilele Octavian Goga” (din 1999); a fost nepoata poetului Octavian Goga (m. 2019)
– 1943: S-a născut pictorul Mihai Cismaru (m. 2003) – 80 de ani
– 1949: S-a născut artistul plastic Ion Tiţoiu, fondatorul primei școli de gravură din Dobrogea
– 1953: S-a născut (la Târgu Mureș) poetul, jurnalistul şi senatorul maghiar Géza Szöcs, preşedinte al filialei PEN Club din Ungaria (m. 2020) – 70 de ani
– 1954: S-a născut pictorul Marcel Lupşe
– 1990: A murit Al.[exandru] Cerna-Rădulescu, poet, eseist şi traducător (n. 1920)
– 1991: A murit Eugen Jebeleanu, poet, traducător şi publicist; membru titular al Academiei Române din 1974 (n. 1911)
– 1992: A murit Constantin D. Papastate (numele la naştere: Papastatopoulos), istoric literar, poet şi profesor (n. 1907)
– 2003: A murit muzicologul Radu Gheciu (pseudonimul lui Vasile Marina); fost realizator de emisiuni muzicale la Radiodifuziunea Română (n. 1932) – 20 de ani
– 2008: A murit Iosif Constantin Drăgan, om de afaceri, publicist şi eseist; fondator al Centrului European de Studii Tracice; fost preşedinte al Federaţiei Internaţionale de Marketing (n. 1917) – 15 ani
– 2010: A murit juristul şi profesorul Tudor Drăganu, specialist în drept constituţional; membru de onoare al Academiei Române din 2003 (n. 1912)
– 2011: A murit filosoful Constantin I. Gulian (numele real, Constantin Henri Ionescu-Gulian); studii de etică, teoria culturii, antropologie filosofică, istoria filosofiei universale şi româneşti; membru titular al Academiei Române din 1955; metamorfozat de regimul comunist într-un instrument docil, el a fost cel care „i-a demolat”, printre alţii, pe Titu Maiorescu şi Eugen Lovinescu (n. 1914)
– 2012: A murit Maria Simionescu, antrenoare federală a loturilor de gimnastică ale României şi arbitră internaţională de gimnastică; a fost vicepreşedinta Federaţiei Române de Gimnastică; fondatoare (împreună cu soţul său, Gheorghe Simionescu) a Liceului de Gimnastică din Oneşti, unde a creat o şcoală unică cu acest profil în ţară, care a fost ulterior duplicată la Deva; a contribuit direct la obţinerea de către gimnastele române a 234 de medalii (n. 1927)
– 2016: A murit actorul de teatru şi film Marin Moraru (n. 1937)
– 2017: A murit Petre C. Baciu, legionar, participant la luptele de eliberare a Ardealului de Nord şi la rezistența anticomunistă; a efectuat 13 ani de detenţie, trecând prin multe închisori comuniste; a scris câteva volume de versuri și memorialistică (n. 1922)