Ucraina poate folosi avioanele de luptă F-16 care urmează să fie donate de Danemarca și Țările de Jos doar pe propriul teritoriu, a declarat luni ministrul danez al Apărării, Jakob Ellemann-Jensen. Danemarca și Olanda au anunțat duminică că vor furniza F-16 Ucrainei, primele șase urmând a fi livrate în jurul Anului Nou. „Donăm arme cu condiția ca acestea să fie folosite pentru a alunga inamicul de pe teritoriul Ucrainei. Și nu mai departe de atât”, a spus Ellemann-Jensen, potrivit agenției de presă Ritzau. „Acestea sunt condițiile, fie că este vorba de tancuri, avioane de luptă sau altceva”, a spus ministrul. Danemarca va livra în total 19 avioane. Olanda are 42 de F-16 disponibile în total, dar încă nu a decis dacă toate vor fi donate. Președintele ucrainean Volodomir Zelenski a declarat duminică că avioanele vor întări apărarea antiaeriană a Ucrainei și vor ajuta la contraofensiva acesteia împotriva forțelor ruse.(REUTERS – 21 august)/cstoica/dsirbu