Primul ministru al României şi miniştrii români „nu vor îngenunchea în faţa nimănui şi nici nu vor executa ordinele nimănui” – a declarat Marcel Ciolacu la începutul şedinţei de guvern de vineri, referindu-se la largul ecou de presă din România creat pe marginea vizitei sale la Bruxelles programată pentru luna august.
Relatarea Agenţiei Agerpres menţionează că Ciolacu şi mai mulţi membri ai guvernului de la Bucureşti se pregătesc să discute cu Comisia Europeană în primul rând despre modificarea legii privind reglementarea pensiilor speciale în cazul celor care au lucrat anterior în instituţiile de aplicare a legii, respectiv în justiţie, despre măsurile privind impozitele, respectiv despre deficitul bugetar al acestui an.
UE a condiţionat acordarea celei de-a treia tranşe din PNRR de reglementarea acestor măsuri.
Formularea lui Ciolacu este legată probabil de faptul că potrivit unui proaspăt sondaj, unul din subiectele principale dezbătute cu mai puţin de un an înaintea alegerilor europarlamentare de anul viitor este problema suveranităţii. Marea majoritate a celor chestionaţi (60%) consideră că „statele-naţiune trebuie să beneficieze de un drept mai mare de decizie, chiar şi în situaţia în care acest lucru limitează deciziile UE”.
Un sondaj de opinie realizat în toamna anului trecut lasă să se înţeleagă de asemenea că majoritatea românilor este de părere că guvernul de la Bucureşti ar trebui să ducă mai degrabă o politică suveranistă. La vremea respectivă institutul Avangarde a menţionat că această direcţie ar fi susţinută de 61% faţă de politica globalistă, a cărei susţinere este de doar 16%. Sondajele de opinie din România evidenţiază de mai multă vreme popularitatea de care se bucură politica suveranistă.
Autor: István Pataky
https://magyarnemzet.hu/kulfold/2023/08/ciolacu-roman-kormanyfo-senki-elott-nem-terdelunk-le
MAGYAR NEMZET (Ungaria), 18 august 2023
Traducerea: Imola Stănescu