În 1456, cu 567 de ani în urmă, Vlad Ţepeş a intrat cu armata în Ţara Românească, l-a înfrânt şi ucis pe Vladislav al II-lea, ceea ce a dus la începutul domniei sale în această regiune. Era cea de-a doua domnie a sa.
Descendență
Vlad Țepeș s-a născut în orașul Sighișoara, în Transilvania, în 1431. Tatăl său, Vlad Dracul, a fost cavaler în Ordinul Dragonului, ordin cavaleresc din Estul Europei care avea ca scop oprirea extinderii Imperiului Otoman. Simbolul acestei societăți militaro-religioase era un dragon, iar datorită acestui simbol, tatăl său a primit supranumele de ”Dracul”. A fost căsătorit de trei ori: cu o nobilă din Transilvania-Cneajna Bathory, apoi cu Jusztina Szilagyi și apoi cu Ilona Nelipic, verișoară a lui Matei Corvin. Din căsătoriile sale au rezultat cinci copii, patru băieți și o fată: Radu și Vlad din prima căsătorie, Mihail și Mihnea cel Rău din a doua și Zaleska – din a treia căsătorie. Se pare că Radu, un descendent din Vlad Țepeș, s-a stabilit în Moldova și a pus bazele ramurii moldovenești a neamului Drăculeștilor.
Domniile
Vlad Țepeș a condus Valahia doar câțiva ani, pe durata a trei domnii. Însă campaniile militare le-a făcut și pe post de comandant în Moldova și Ungaria, în anii săi de exil. După ce a învățat bazele tacticii militare la curtea tatălui său și probabil în perioada cât a fost ostatic de lux în Imperiul Otoman, și-a îmbunătățit cunoștințele și experiența practică în luptele pentru tron și în armatele domnului moldovean Bogdan al II-lea, dar și în ale marelui comandant de oști, voievod al Transilvaniei și guvernator al Ungariei, Iancu de Hunedoara.
1448 – Prima domnie
În octombrie 1448, Vlad Țepeș trece Dunărea la Giurgiu cu ajutor otoman și ia tronul muntean, în timp ce domnitorul de drept, Vladislav al II-lea, era plecat din țară, sprijinindu-l pe Iancu de Hunedoara în campania acestuia din Kosovo. În noiembrie, după groaznica înfrângere a creștinilor în această bătălie, Vladislav al II-lea s-a întors cu trupe muntene și moldovene din campanie și l-a răsturnat pe Vlad. Domnise pentru doar o lună și, din păcate, istoria nu a consemnat informații despre luptele sale din această perioadă.
Vlad pleacă în exil
Din octombrie 1449, până în octombrie 1451, Vlad stă în Moldova, unde vede lupta pentru putere, la curtea rudelor sale. Învață totodată politica zonei, cum interferau interesele Poloniei, ale Ungariei și ale Imperiului Otoman în arealul carpatic. Este probabil să fi luptat în bătălia de la Crasna, din 1450, dintre moldoveni și armata polonă invadatoare. Împreună cu vărul său, viitorul domnitor Ștefan cel Mare, se refugiază la Iancu de Hunedoara, în Transilvania, după ce domnul moldovean Bogdan al II-lea, tatăl lui Ștefan, a fost asasinat. La curtea lui Iancu de Hunedoara, tânărul Vlad cunoaște mulți comandanți militari cu experiență și învață de la ei.
1456 – a doua domnie
In 1452, la ordinele domnului muntean Vladislav, are loc un atentat asupra sa, dar din care iese nevătămat. Iancu de Hunedoara dă ordin la Brașov de a se oferi orice fel de ajutor lui Vlad, dacă acesta ar fi încercat să-și recupereze coroana. La începutul lui 1453, în împrejurări neclare, Vlad e expulzat în Moldova, dispărând din documente timp de aproape doi ani.
În 1455, Iancu de Hunedoara îl reprimește și îi dă un post de comandă în armata sa. În 1456, în timp ce Iancu de Hunedoara se pregătea să meargă la Belgrad pentru a se lupta cu Mahomed al II-lea Cuceritorul, Vlad era la comanda trupelor care păzeau trecătorile montane dintre Valahia și Transilvania, în zona săsească. După vestea marii victorii creștine, Vlad trece din nou Carpații și își recâștigă tronul. La finalul lui august, Vlad era noul voievod, iar Vladislav al II-lea e executat public. Conștient că nu poate le ține piept otomanilor, acceptă vasalitatea, dar, în paralel, înlătură și opoziția internă. Începe să execute familii ale boierilor, ceea ce îi amplifică și faima de om crud, dar îi slăbește și armata. După ce reușește să își consolideze tronul, trimite sprijin militar – câteva mii de soldați, precizează sursele – vărului său Ștefan, care ia tronul Moldovei după cel puțin două bătălii contra lui Petru Aron, în aprilie 1457.
În 1459, Vlad Țepeș hotărăște să nu le mai plătească tribut otomanilor, răzvrătire ce a coincis cu formarea unei cruciade susținută de Papă și de Matei Corvin împotriva otomanilor. Domnul Valah încheie o alianță cu Matei Corvin, alianță pe care otomanii vor încerca să o înfrângă. În iarna 1461-1462, voievodul organizează o campanie la Dunăre împotriva otomanilor, luptă ce se va întinde pe tot parcursul anului 1462. Pentru a avea un avantaj în fața inamicilor, Vlad Țepeș a recurs la metode prin care să slăbească puterea armatei inamicilor: a pârjolit pământurile, a otrăvit fântânile etc. Ca urmare a acestor acțiuni, oștile turcești erau slăbite, iar Vlad a profitat de această ocazie și a lansat un atac puternic.
În cărțile de istorie s-a reținut atacul de noapte din 16-17 iunie 1462, ca fiind un adevărat dezastru pentru oastea otomană. Deși ținta atacului a fost chiar sultanul, acesta a reușit să scape cu viață.Lucrurile nu rămân însă așa. Printr-un complot cu turcii, Radu cel Frumos ajunge în Țara Românească și reușește să atragă boierii de partea lui, promițându-le pace și o viață îndestulată. În această situație Vlad Țepeș cere ajutorul aliatului său, Matei Corvin, însă și acesta îl trădează. E încarcerat la Vișegrad, pentru o perioadă de 12 ani. Ulterior este obligat să trăiască la Buda timp de doi ani. Va fi eliberat în anul 1475 la cererea lui Ștefan cel Mare.
A treia domnie
Pentru a treia oară, Vlad Țepeș se întoarce pe tronul Țării Românești în 1475, însă la sfârșitul lui decembrie 1476 este asasinat. Trupul este trimis sultanului.
O perioadă, mănăstirea Snagov a fost considerată locul în care a fost înmormântat capul domnitorului, însă în urma investigațiilor arheologice osemintele voievodului nu au fost găsite. Motiv care l-a determinat pe istoricul Constantin Rezachevici să afirme că mormântul voievodului s-ar afla la Mănăstirea Comana.
Temperamentul lui Vlad Țepeș
Legatul papal, Niccolo de Modrussa, care l-a cunoscut pe Vlad la curtea regelui ungar Matei Corvin, îl descria: „Nu era prea înalt la stat, dar foarte viguros și zdravăn, cu o înfățișare crudă și fioroasă, nasul mare și vulturesc, nările umflate, pielea feței fină și roșietică, gene foarte lungi care înconjurau ochii verzi și larg deschiși, pe care sprâncenele negre și stufoase îi făceau amenințători; chipul și barba rase, în afara mustății. Tâmplele ieșite măreau volumul capului. Un gât de taur lega ceafa mare de umerii lați, pe care cădeau pletele negre și cârlionțate”.Porecla Țepeș i s-a atribuit de pe urma execuțiilor prin tragere în țeapă pe care le ordona. Chiar turcii îl denumeau Kazıklı Bey, (Prințul Țepeș). Acest nume a fost menționat pentru prima oară într-o cronică valahă din 1550 și s-a păstrat în istoria românilor.
Vlad era crud și intolerant, dar în același timp și respectat de supușii săi, datorită campaniilor împotriva turcilor. În timpul domniei a ridicat câteva mănăstiri. A fost adulat, dar și temut. Victor Hugo scria în „Legende de Siecles” felul in care Vlad Țepeș a întâmpinat armata sultanului Mahomed al-II-lea, venită să cucerească Țara Românească. Înaintând spre Târgoviște, oștenii armatei turcești se îngrozesc de priveliștea oferită de Țepeș: case arse, câmpii pârjolite și fântâni otrăvite. Imaginea de lângă zidurile cetății unde se adăpostise Vlad Țepes îi terifiază:o imensă pădure țepe cu cadavre. Îngrozit de imaginea și mirosul celor 20.000 de cadavre ale prizonierilor turci înfipți în țepe, însusi Mahomed s-a retras, recunoscând victoria voievodului.
Pentru români, imaginea lui Vlad Țepeș este a voievodului în timpul căruia puteai bea apă din fântâna Cetății Târgoviște, cu un pocal din aur, fără ca acesta să fie furat (surse istorice confirmă existența acestei cupe, care a fost folosită până când Vlad Țepes a murit).
Autor: Alexandru Balaci
Bibliografie
Calendar Rador
https://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Vlad_Dracul
https://historia.ro/sectiune/general/cele-trei-domnii-ale-lui-vlad-tepes-campanii-567459.html
