Sindicaliştii din Administraţia Fiscală au organizat în această dimineaţă o grevă de avertisment în toată ţara şi un miting în faţa Ministerului de Finanţe, din capitală – faţă de măsurile propuse de executiv, pentru reducerea cheltuielilor bugetare. Care sunt revendicările celor prezenţi – ne spune acum, în direct, reporterul nostru, Alexandru Avram. Bună dimineaţa!
Reporter: Bună dimineața! Într-adevăr, membrii Federației Solidaritatea tocmai au părăsit sediul Ministerului Finanțelor, unde au venit în această dimineață cu trei cereri clare: garantarea de către guvern a locurilor de muncă; garantarea unei grile de salarizare și elaborarea unui statut al profesiei finanțiștilor. Dorin Modure, președintele Federației Solidaritatea, a explicat pentru Radio România Actualități că greva de avertisment la nivel național de astăzi a fost un nou semnal de alarmă împotriva așa-numitei Ordonanțe a austerității și că, în lipsa unui răspuns din partea coaliției de guvernare, vor putea trece la greva generală dacă în urma consultărilor membri sindicatelor vor decide acest lucru. Cam atât pentru moment de la sediul Ministerului Finanțelor.
Realizator: Mulţumesc, Alexandru Avram!/avladucu
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI (22 august