Iată câteva elemene cheie despre Evgheni Prigojin, fondatorul forței de mercenari Grupul Wagner din Rusia, despre care autoritatea aviației civile a Rusiei a transmis că se afla pe lista de pasageri a unui avion care s-a prăbușit joi la nord de Moscova.
– Domnul Prigojin, în vârstă de 62 de ani, a devenit mai cunoscut după invazia rusă în Ucraina din februarie 2022, unde luptătorii săi – inclusiv mii de condamnați pe care i-a recrutat din închisoare – au condus atacul rusesc asupra orașului Bahmut în cel mai lungă și sângeroasă bătălie a războiului. Dl Prigojin a folosit rețelele de socializare pentru a anunţa succesele grupului Wagner și pentru o dispută aprinsă cu conducerea armatei, pe care a acuzat-o de incompetență și chiar de trădare.
– În iunie, Evgheni Prigojin a condus o revoltă în cursul căreia luptătorii Wagner au preluat controlul asupra orașului sudic Rostov-pe-Don și au doborât o serie de elicoptere militare, ucigându-le piloții, în timp ce înaintau spre Moscova. Președintele Vladimir Putin a numit acţiunea lor un act de trădare care va primi un răspuns dur.
– Revolta a fost dezamorsată printr-un acord în urma căruia autorităţile de la Kremlin au spus că, pentru a preveni vărsarea de sânge, Evgheni Prigojin și unii dintre luptătorii săi aveau să plece în Belarus. Totodată, au declarat că deschiderea unui dosar penal împotriva lui pentru revoltă armată va fi abandonat.
– Confuzia a înconjurat implementarea acordului și viitorul lui Prigojin. Oficialii de la Kremlin au spus că acesta a participat la o întâlnire cu preşedintele Putin la cinci zile după revoltă. Pe 5 iulie, televiziunea de stat a transmis că o anchetă împotriva lui este în curs de desfășurare și a difuzat imagini care arătau numerar, pașapoarte, arme și alte obiecte despre care ar fi fost confiscate în urma unui raid la una dintre proprietățile sale. Dar la sfârșitul lunii iulie, Evgheni Prigojin a fost fotografiat la Sankt Petersburg, în timp ce în oraş se desfăşura un summit Rusia-Africa. Săptămâna aceasta a apărut într-un videoclip despre care părea că a fost filmat în Africa, unde grupul Wagner este implicat în operațiuni în mai multe țări.
– Născut la Sankt Petersburg la 1 iunie 1961, Evgheni Prigojin a petrecut nouă ani în închisorile sovietice pentru infracțiuni, între care tâlhărie și fraudă. Eliberat în 1990 pe fondul dezmembrării Uniunii Sovietice, el și-a lansat o carieră în domeniul catering-ului și alimentaţiei publice în orașul său natal. Se crede că atunci l-a cunoscut pe Vladimir Putin, pe atunci un consilier principal al primarului din Sankt Petersburg.
– Folosindu-se de legăturile sale politice, Evgheni Prigojin a primit contracte majore de stat, devenind cunoscut drept „bucătarul lui Putin” după ce a organizat o serie de evenimente la Kremlin. Recent, a glumit că „măcelarul lui Putin” ar fi mai potrivit.
– În 2014, Evgheni Prigojin a fondat Wagner, o companie militară privată ai cărei luptători s-au implicat în sprijinul aliaților Moscovei în țări precum Siria, Libia și Republica Centrafricană. Statele Unite au sancționat-o și au acuzat-o de atrocități, pe care dl Prigojin le-a negat.
– Evgheni Prigojin a recunoscut că a fondat și a finanțat Agenția de Cercetare a Internetului, o companie despre care autorităţile de la Washington spun că este o fermă de „troli” care s-a amestecat în alegerile prezidențiale din SUA din 2016. În noiembrie 2022, dl Prigojin a spus că a intervenit în alegerile din SUA și că va face acest lucru din nou. (REUTERS – 23 august)/opopescu/ctuluc