Vasile Manta: “Unii activiști aveau aspirații către scris scenarii.”
Unii activiști din Partidul Comunist erau absolvenți ai Academiei Ștefan Gheorghiu. La această școală politică cursanții aveau acces la unele cărți din “fondul special” care nu se găseau în bibliotecile din țară. La “fondul special” erau cărți de doctrine politice, despre stânga occidentală, de economie politică, cărți publicate în Occident. Având câteva informații suplimentare față de studenții din celelalte facultăți, unii activiști – care considerau că au și talent – au început să scrie scenarii de teatru, texte pentru muzica populară, ușoară sau romanțe. Aceste scenarii ajungeau la redactorii din radio care se chinuiau să facă schimbări pentru a putea fi difuzate. Cu astfel de texte s-a întâlnit Vasile Manta – inginer de sunet și regizor la Redacția teatrală .
„Cu astfel de texte nu venea secretarul de partid. Erau nişte persoane inodore, incolore, nu ştiam exact ce hram poartă, din interiorul Radioului. Mult mai târziu am aflat că aveau şi un birou anume. Vă dau un exemplu: în jurul anilor 1985-1986 lucrurile acestea erau aproape evidente. Oamenii aceia care erau deasupra tuturor şi care supervizau şi care dădeau un fel de ok scenariilor şi emisiunilor nu mai făceau un secret despre misiunea lor. Ne-am trezit cu un domn care fără să facă un secret din asta ne-a spus că lucrează la Camera nr. 7 şi că este cel care se ocupă de securitatea instituţiei. Deci n-a făcut un secret din asta. Ne-a spus şi gradul lui şi că ne-a adus un scenariu. Noi am rămas cu gura căsacată. Îmi aduc aminte că eram în birou cu Cristian Munteanu care m-a chemat, îi era frică să stea singur cu el. Şi mi-a zis: “Vasile, uite, avem un scenariu SF scris de acest domn, cu Fundaţia lui Isaac Asimov”. Pe vremea aceea, soţii Ursuleanu – Camelia şi Dan Ursuleanu – făceau o emisiune pe Programul III “Exploratorii zilei de mâine” sau cam aşa ceva, în care băgau tot felul de emisiuni SF scenarizate. Şi el ne-a zis: “Uite, eu vă fac un serial după Fundaţia lui Isaac Asimov”. Fundaţia lui Isaac Asimov care circula pe sub mână nu era tradusă la noi în ţară şi care era, cum spun criticii de SF, fundamentul acestor scrieri. Fundaţia lui Isaac Asimov care a stat chiar şi la baza Războiului stelelor, a tuturor scenariilor şi autorilor de SF, era una dintre celebrele cărţi de pe vremea aceea care nu erau tradusese în România. Ei, acest om a venit cu traducerea acestei cărţ. Noi, speriaţi: “Bine, dar ştiţi, cu dreptul de autor… Cum facem?” … deşi pe vremea aceea nu te întreba nimeni de drept de autor. “Lăsaţi, că asta e treaba mea, pe răspunderea mea. Dvs. aveţi grijă să faceţi serialul ăsta”. Şi am făcut un serial după Fundaţia lui Isaac Asimov scris de această persoană de care vă povestesc. Nu-i ţin bine minte numele, pentru că nu ne-a lăsat să-l trecem pe bandă. Un alt exemplu: a fost un domn care a fost numit în 1986-’87 redactor şef la Radioteleviziunea Română, peste Redacţia culturală. Se numea Nedelcu, a stat vreo câţiva ani. Acest Nedelcu avea aspiraţie către scris şi chiar se intitula autor de scenarii şi ne aducea scenarii aproape săptămânal. Scenariile lui erau parcă trase la indigo. Totul se petrecea într-o fabrică, ori într-un CAP… în care el critica birocraţia oamenilor… în sfârşit, erau scenarii din astea tip care pe noi ne îngrozeau dar eram obligaţi să le facem! Şi se muncea la câte un scenariu de-ăsta, se făceau corecturi, autorul era sau nu de acord cu anumite replici, se modificau replicile, se muncea luni şi luni de zile, până îi dădeam o formă cât de cât artistică, care să fie acceptabilă pentru public… Și se difuza. Am avut nenumărate scenarii de genul acesta. Mulţi dintre cei care ne trimiteau scenarii erau membri ai Comitetului Central. Deci veneau scenarii din ăstea scrise de oameni pe care conducerea Radioului nu-i putea refuza! Efectiv nu putea să-i refuzi. În 19-20 decembrie 1989 când era tensiunea aia extraordinară, când se întâmplau evenimentele la Timişoara, noi în fiecare zi înregistram un scenariu de genul ăsta, nu mai ţin minte autorul, era tot cineva din Comitetul Central. Se lucra un scenariu de genul ăsta în regia lui Constantin Dinischiotu, cu mari actori. Actorii în general, criticau şi înjurau printre dinţi scenariile de genul ăsta, dar veneau. Singurul care ne făcea figura şi pleca a fost Victor Rebengiuc care se uita întâi peste scenariu şi zicea: “Eu în rahatul ăsta nu joc!” Trântea pe masă scenariul şi pleca. El era unul dintre cei care aveau curaj pe vremea aia. Foarte puţini actori au îndrăznit să facă lucrul acesta pentru că majoritatea erau prinşi în [aparatul de partid], erau ba secretari de partid la teatru, ba erau membri de partid, aveau obligaţii la teatrul de unde veneau, nu puteau refuza să joace într-un astfel de scenariu, cum nu puteau refuza la ei la teatru. Dar au fost câţiva actori care ne-au refuzat cu vehemenţă”.
[Interviu realizat de Octavian Silivestru, 2012]
