EVENIMENTE INTERNE
– Guvern
* Programul premierului Marcel Ciolacu:
■ ora 9:30 – Participare la ceremonia de semnare a contractului de finanțare pentru modernizarea, reabilitarea, retehnologizarea și extinderea sistemului de alimentare centralizată cu energie termică în municipiul Râmnicu Vâlcea – la Palatul Victoria
■ ora 11:00 – Ședință de Guvern – la Palatul Victoria
- Declarațiile susținute de prim-ministrul Marcel Ciolacu la începutul ședinței vor fi transmise LIVE pe conturile de Facebook și YouTube ale Guvernului și pe canalul unic de distribuție al Palatului Victoria
- Briefingul susținut după ședința de Guvern va fi transmis LIVE pe canalele oficiale ale Guvernului
– Ministere
* Ministrul mediului, apelor şi pădurilor, Mircea Fechet, va susţine o conferinţă de presă în cadrul căreia va anunţa lansarea programului destinat achiziţiei microbuzelor electrice pentru elevi – ora 9:30, la MMAP
* Reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Fiscală „Solidaritatea” urmează să se întâlnească cu ministrul Finanţelor, Marcel Boloş
* Ministerul Finanţelor organizează licitaţie pentru o emisiune de obligaţiuni de 500 milioane lei
– Minorități
* Sighișoara: Are loc Festivalul Intercultural ProEtnica, programat în perioada 24 – 27 august, în Cetatea Medievală din Sighişoara, manifestare interculturală ajunsă la ediţia a XIX-a – pe scena din Piaţa Cetăţii. Evenimentul este finanţat de Guvernul României prin Departamentul pentru Relaţii Interetnice, Ministerul Culturii, de Consiliul Judeţean Mureş şi de Ambasada Republicii Federale Germania. Deschiderea oficială este programată pe 24 august, la ora 17:00, după care, pe scena din Piaţa Cetăţii Medievale, Uniunea Elenă din Romania va prezenta un program artistic cu ansamblurile de dans Elpis din Constanţa, Agoria din Oneşti şi Ithaki din Cluj-Napoca. În aceeaşi seară, pe scenă vor urca ansambluri ale germanilor, albanezilor, macedonenilor, italienilor şi romilor, urmate de un Laser Show. La Festivalul Intercultural Sighişoara ProEtnica, „un instrument unic pentru punerea în valoare a diversităţii etnoculturale a patrimoniului cultural naţional”, participă anual peste 600 de reprezentanţi ai celor 20 de minorităţi naţionale din România. Programul ProEtnica – Festivalul Intercultural Sighişoara poate fi găsit la următorul link: http://www.proetnica.ro/program/proetnica2023
– Justiţie
* Consiliul Superior al Magistraturii:
■ şedinţa de plen – ora 11:30
■ şedinţa Secţiei pentru judecători – ora 11:00
■ şedinţa Secţiei pentru procurori – ora 12:00
– Organizații
* Asociaţia Institutul Naţional pentru Îmbătrânire Activă organizează a XI-a ediţie, aniversară, a Galei „Seniori de Colecţie”, la care invitat de onoare este academician profesor doctor Leon Dănăilă, personalitate remarcabilă a neurochirurgiei româneşti şi mondiale – ora 17:00, la Sala Luceafărul, Str. Ion Ghica nr. 3. Evenimentul va fi moderat de jurnalista Mihaela Bîrzilă. Cu o carieră de peste cincizeci de ani ca medic specialist neurochirurg, „Geniul care operează de mână cu Dumnezeu” este o personalitate emblematică a Şcolii Româneşti de Medicină, deţinând recordul mondial la numărul de intervenţii neurochirurgicale. Printre partenerii media ai evenimentului se numără și Radio România
– Social
* Cluj-Napoca: Prima ediţie a concursului internaţional de artă murală pentru liceeni, Murals of Youth (24 – 26 august) – în Piaţa Unirii
■ conferinţa de presă de deschidere a evenimentului – ora 12:00, la Centrul pentru Tineret, Str. Iuliu Maniu nr. 1
* Timişoara: Organizaţiile non-guvernamentale parte din coaliţia „Timişoara pentru Ucraina” alături de Direcţia de Asistenţă Socială a Municipiului Timişoara organizează un eveniment pentru refugiaţii din Ucraina pentru a marca solidaritatea de Ziua Independenţei Ucrainei (24 august). La noul spațiu al asociaţiei LOGS din Timişoara, pe Str. Țebea nr. 12, va avea loc un recital de muzică ucraineană live cu Anna Brehcko, o tânără artistă din Ucraina stabilită după război în Timişoara, dansuri tradiţionale, ateliere de artă pentru copii şi mâncare tradiţională din Ucraina gătită la ceaun de mamele ucrainence. Evenimentul este organizat de LOGS în colaborare cu Direcţia de Asistenţă Socială a Municipiului Timişoara, Salvaţi Copiii Timişoara, Şcoala Mamei Junior, Societatea pentru Părinţi şi Copii, Uniunea Ucrainenilor din România şi Asociaţia Iniţiativa Timişoara cu sprijinul financiar oferit prin Programul Bine 360 oferit de Fundaţia Comunitară Timişoara cu finanţare de la People în Need Cehia
– Economic
* BNR publică indicatorii monetari pe luna iulie 2023
* Purcari Wineries Public Company Limited îşi anunţă rezultatele financiare semestriale 2023
– Medicină, Sănătate
* Webinarul cu tema „Registrele de pacienți”, cel de-al treilea din seria Share Experience 2023, proiect iniţiat de Alianţa Naţională pentru Boli Rare România şi Asociaţia Română de Cancere Rare – ora 15:00, online, pe Zoom, link conectare https://us02web.zoom.us/j/86577880203
* Inaugurarea blocului alimentar al Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, proiect derulat de Fundaţia Metropolis prin iniţiativa Spitale Publice din Bani Privaţi – ora 17:30, la intrarea UPU Ortopedie
– Învățământ, Cercetare
* Candidaţii la concursul de ocupare a posturilor didactice/catedrelor rămase vacante (care vor să devină profesori suplinitori) îşi vor putea depune dosarele la inspectoratele şcolare în zilele de 24 şi 25 august, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Organizarea şi desfăşurarea probelor practice/orale în profilul postului are ca termen ziua de 28 august. Proba scrisă şi comunicarea rezultatelor se va face pe 29 august, iar contestaţiile vor putea fi depuse pe 29 şi 30 august. Repartizarea posturilor didactice/catedrelor rămase vacante/rezervate şi ocuparea acestor posturi se va face pe 31 august şi 1 septembrie
– Cultură
* Vernisajul expoziției de artă psihopatologică Art in Sane – ora 18:00, la ARCUb – Hanul Gabroveni, Sala Bolților, Str. Lipscani nr. 84-90. Printre singurele ocazii pentru publicul larg de a admira arta psihopatologică, expoziţia „ART IN/SANE. Culture, mental health and social inclusion” prezintă, începând din 18 august, la ARCUB – Hanul Gabroveni, peste 200 de lucrări de pictură, desene şi gravuri realizate de copii şi adulţi, pacienţi ai unor spitale de psihiatrie din România. Expoziţia poate fi vizitată în perioada 18 august – 3 septembrie, la Sala Bolţilor de la demisolul Hanului Gabroveni din Str. Lipscani 84-90. Accesul în cadrul expoziţiei este gratuit. „ART IN/SANE. Culture, mental health and social inclusion” este organizată de Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti, în parteneriat cu Asociaţia Entuziart, Spitalul de Psihiatrie „Eftimie Iamandescu” (Bălăceanca), Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Pius Brînzeu” Timişoara, Spitalul de Psihiatrie „Voila” Câmpina, Spitalul de Psihiatrie din Câmpulung Moldovenesc, Colecţia Prof. Dr. Constantin Enăchescu şi face parte dintr-un proiect mai amplu de promovare a artei psihopatologice, intitulat „ART IN/SANE” şi coordonat de Dr. Valentin-Veron Toma, în cadrul Institutului de Antropologie „Francisc I. Rainer” al Academiei Române. Printre partenerii media: Radio România București
* În perioada 14-27 august, două parcuri din Sectorul 6 – Parcul Drumul Taberei și Parcul Crângași – se transformă în cinematografe în aer liber, odată cu începerea evenimentului „Cinema sub stele”. Cea de-a doua parte a manifestării, 21 – 27 august, se desfășoară în Parcul Crângași. În fiecare seară, de la ora 20:30, se difuzează câte un film. Vor fi producții de toate genurile, pentru toate gusturile și vârstele, de la animație, SF, până la comedii, aventură, acțiune. Din program:
- Encanto (2021, animație, 99 min., r. Jared bush, Byron Howard, Charise Castro Smith) AG
* În acest an, sunt aniversați 170 de ani de la naşterea lui Ciprian Porumbescu şi comemorați 140 de ani de la moartea sa, anul 2023 fiind instituit ca Anul „Ciprian Porumbescu”. O emisiune cu aceeaşi titulatură, alcătuită dintr-un timbru cu valoarea nominală de 9 Lei, o coliţă dantelată având timbrul cu valoarea nominală de 34 Lei şi un plic „prima zi”, va fi introdusă în circulaţie de Romfilatelia începând cu această zi. Romfilatelia a colaborat cu Muzeul Naţional al Bucovinei şi cu Arhivele Naţionale ale României – Suceava la realizarea acestei emisiuni de mărci poştale. Aceasta va fi disponibilă în reţeaua magazinelor Romfilatelia din Bucureşti, Bacău, Braşov, Cluj-Napoca, Iaşi, Timişoara, precum şi în magazinul online: http://romfilatelia.ro/store/
* Constanța: În perioada 14 iulie – 27 august, la sala Teatrului de Vară Soveja, se desfășoară Stagiunea Estivală a Artelor Spectacolului – SEAS 2023, oferind constănțenilor, dar și turiștilor care aleg litoralul românesc pe perioada verii, șansa de a vedea o selecție variată de spectacole de teatru și muzică produse de instituții culturale din întreaga țară. Din program:
- ora 21:00, Parcul Arheologic devine gazda unui moment plin de umor, prezentat de Teatrul Național Târgu-Mureș, Compania „Liviu Rebreanu”. În „Soț de vânzare”, scrisă de Mikhail Zadornov și Sergei Fomin, sub regia lui Csaba Varga, un cuplu ce se apropie de douăzeci de ani de căsnicie se confruntă cu o propunere surprinzătoare. Povestea spune cum cei trei protagoniști își gestionează provocările și schimbările într-un mod inedit și amuzant
* Constanța: Festivalul de Film Studenţesc SeaWave Film Fest, eveniment care reprezintă pentru tineri un hub cultural-cinematografic, se va desfăşura în perioada 24 – 30 august, pe Plaja Gaia. Secţiunea „În concurs” include 21 dintre cele peste 60 de scurtmetraje înscrise, iar câştigătorul va fi decis de juriul festivalului. Pe parcursul evenimentului vor avea loc şi masterclass-uri, susţinute de celebri invitaţi din lumea filmului. Celelalte două secţiuni, OFF şi AFTER Fest, conţin o listă selectă de filme, dintre care „Scurtcircuit” – regia Cătălin Saizescu, „Nunţi, botezuri, înmormântări” – regia Alexandru Lustig, „Taximetrişti” – regia Bogdan Theodor Olteanu, „Milionari de weekend” – regia Cătălin Saizescu, precum şi o serie de producţii cinematografice surpriză, care vor fi anunţate pe parcursul desfăşurării evenimentului. „SeaWave Film Fest” este organizat de WaveCulture HUB, ce a fost înfiinţat de studenţi constănţeni de la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” Bucureşti, Academia de Studii Economice şi Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu”
* Mogoșoaia: Vernisajul Salonului Profesorilor de Artă din Ilfov, ediţia I, curatoriat de Mihai Plămădeală, istoric de artă, și organizat, în perioada 22 – 31 august, de Centrul de Cultură „Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului” şi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Ilfov – ora 17:00, la Ghețărie. Proiectul este realizat la initiaţiva OST Cultural Events. De la ora 12:00 la 17:00, are loc un workshop cu elevi ai şcolilor din judeţul Ilfov
* Pitești: Centrul Cultural Pitești organizează, în perioada 21-25 august, noi evenimente cultural-educative și de dezvoltare personală, care pot fi urmărite online, pe pagina oficială de Facebook a instituției, și pe site-ul oficial (www.centrul-cultural-pitesti.ro). Din programul zilei:
- Prelegerea cu tema ,,Goana după euforia perpetuă”, în cadrul proiectului sub genericul „Vaccin Împotriva Virusului Manipulării”, susținut de sociologul, scriitorul, jurnalistul George Smeoreanu, de la ora 15:00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții
- Dialogul cu tema „Perle de suflet în versuri, ancoră între literatură și destin”, în cadrul proiectului “Întâlniri Culturale”, coordonat de scriitoarea Silvia Giurgiu, având-o invitată pe poeta Ina Dumitrescu, eveniment care se va desfășura de la ora 16:00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții
- Recital de poezie cu tema “Infinitul din noi!”, în cadrul proiectului sub genericul “Suflet pe Rime și Nuanțe”, coordonat de poeta și artistul plastic Loreta Din, de la ora 17:00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții
* Sibiu: Muzeul Astra găzduielte, în perioada 24 – 27 august, evenimentul „De la fier la lemn, până la lut şi fir de lână!”, care va reuni şapte tipuri de ateliere meşteşugăreşti
* Târgu Mureş: A X-a ediţie a Festivalului Vâltoarea Mureşeană (24-27 august):
■ ora 18:00 – deschiderea festivă a evenimentului, cu un concert susţinut de Orchestra Simfonică a Muzicienilor Maghiari de Pretutindeni, la Palatul Culturii
– Sport
* Dinamo Kiev o înfruntă pe Beşiktaş Istanbul, în în prima manşă a play-off-ului Europa Conference League la fotbal – ora 20:00, pe Stadionul Giuleşti – Bucureşti
* Farul şi Sepsi OSK evoluează în prima manşă a play-off-ului Europa Conference League la fotbal:
■ FCV Farul Constanţa – HJK Helsinki – ora 20:00, la Academia Hagi – Stadion Central – Ovidiu
■ ACS Sepsi OSK Sfântu Gheorghe – Bodoe/Glimt – ora 20:00, la Arena Sepsi OSK – Sfântu Gheorghe
* Iași: Între 24 august și 4 septembrie, se va desfășura Campionatul Mondial de eSports. Competiția, organizată de Federația Internațională de Esports, va reuni cei mai mulți jucători pe care i-a avut vreodată la start orice eveniment de profil organizat până acum în lume. Aceștia vor concura pentru titlul de campioni mondiali, la individual sau pe echipe, în șapte competiții la șase jocuri de top. Campionatul Mondial de Esports se va desfășura în cadrul Digital Throne, ce va aduce entertainment-ul digital în toate formele sale, de la scene multimedia și artiști de muzică de top și până la proiecții impresionante pe Palatul Culturii din Iași sau parade de cosplay în costume ale eroilor din filme și jocuri video. La eveniment sunt așteptați să participe peste 20.000 de împătimiți ai sporturilor electronice și peste 50.000 de iubitori ai muzicii. Mai mult de 700 de jucători din peste 120 de țări se vor înfrunta pe cele patru scene gigant la șase dintre jocurile competitive de top ale momentului – Counter Strike: Global-Offensive, Dota 2, eFootball, Tekken, Mobile Legends și PUBG Mobile. Încă o premieră în istoria Campionatului Mondial de Esports este organizarea primului World Championship la Counter Strike: Global-Offensive destinat echipelor feminine
* Iași: Festivalul Internaţional al Sportului pentru Tineret Iaşi 2023 va fi organizat, în perioada 24 august – 3 septembrie, pe terenurile de sport ale Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport ale Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” şi ale instituţiilor şcolare partenere. Managerul de proiect, conf. univ. dr. Cezar Honceriu, a precizat că festivalul este organizat de fundaţia Altius Academy a Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, în parteneriat cu Primăria Municipiului Iaşi şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi
* Oradea: Conferinţă de presă organizată de F.C. Bihor Oradea – ora 10:00, la sala de conferinţe a Stadionului „Iuliu Bodola”
– S-a întâmplat într-o zi de 24 august
* Acum 1944 de ani (79 d.H.) avea loc erupţia vulcanului Vezuviu, din Peninsula Italică. Oraşele Pompei, Herculanum şi Stabiae au fost acoperite de lavă. La Stabiae a murit şi enciclopedistul Plinius Secundus (n. 23 d.H.), autorul „Istoriei naturale”, aflat în apropiere pentru cercetarea fenomenului
* Cu 209 ani în urmă (1814) a avut loc incendierea capitalei federale americane Washington, în urma unei ofensive rapide a trupelor britanice, episod controversat din timpul războiului americano-britanic din anii 1812-1814. Clădirile Senatului şi Camerei Reprezentanţilor au fost cuprinse de flăcări fiind distruse numeroase cărţi din Biblioteca Congresului. Din Casa Albă şi Capitoliu au rămas în picioare doar câteva ziduri. Focul a fost stins graţie unei întâmplări fericite – o tornadă puternică a lovit oraşul, reuşind să înăbuşe flăcările
* Se împlinesc 105 ani (1918) de când se constituia, la Paris, Consiliul Naţional Român Provizoriu, care proclama, la 20.IX/3.X.1918, formarea Consiliului Naţional al Unităţii Române, organ reprezentativ al poporului român, având în conducere pe Take Ionescu (preşedinte), Vasile Lucaciu, Octavian Goga, dr. Constantin Angelescu şi Ioan T. Florescu (vicepreşedinţi). Consiliul a fost recunoscut ulterior de guvernele Franţei, SUA, Marii Britanii şi Italiei drept exponent al intereselor poporului român (24.VIII/6.IX)
* În urmă cu 79 de ani (1944) la Radiodifuziune era difuzată (la ora 16:30) declaraţia oficială a Guvernului român privind existenţa stării de beligeranţă cu Germania, ca urmare a deschiderii ostilităţilor de către trupele germane. Declaraţia a fost publicată în presa din 25 august
* Tot acum 79 de ani trupele germane din nordul Capitalei lansau un atac, sprijinit de aviaţie, pentru ocuparea Bucureştiului. În timp ce atacurile aeriene s-au succedat rapid, lovind mai ales centrul oraşului, trupele atacatoare au fost oprite la podul Băneasa. Bombardamentele aviaţiei naziste s-au soldat cu distrugerea Teatrului Naţional, o parte a Palatului Regal şi cu zeci de victime
* Cu 34 de ani în urmă (1989), în Polonia, a fost creat primul guvern necomunist din Europa de Est. Tadeusz Mazowiecki (1927 – 2013) (Solidarność) devenea prim-ministru după ce candidatul comunist nu a putut forma un cabinet. În Polonia au avut loc primele alegeri libere din regiune, în iunie 1989, când suporterii Solidarność câştigau 99 din cele 100 de locuri din senat şi 160 de locuri din 161 în Sejm (Parlamentul polonez)
* Acum 33 de ani (1990) a fost adoptată Declaraţia privind suveranitatea de stat a Republicii Tadjikistan. Actualul preşedinte al ţării este Emomali Rahmon
* Acum 32 de ani (1991) Mihail Gorbaciov renunţa la funcţia de lider al PCUS şi cerea autodizolvarea partidului. La data de 29.VIII.1991, Parlamentul sovietic a votat suspendarea PCUS pentru implicarea unor lideri ai săi în lovitura de stat din 19-22.VIII.1991
Aniversări – Comemorări
– Sf. Bartolomeu, Apostol (Calendarul Romano-Catolic 2023)
– 1820: A murit Ioan Budai-Deleanu, scriitor, istoric şi cărturar iluminist; reprezentant al Şcolii ardelene (n. 1760)
– 1868: A murit Costache Negruzzi, prozator, poet, dramaturg şi traducător din literaturile germană, engleză şi rusă (considerat unul dintre cei mai buni traducători în versuri din prima jumătate a secolului al XIX-lea); ziarist, om politic; membru fondator al Societăţii Academice Române din 1867 (n. 1808)
– 1872: S-a născut Raicu Ionescu-Rion (numele la naştere: Raicu Ionescu), critic literar şi publicist (m. 1895)
– 1884: A murit medicul român de origine franceză Carol Davila; a venit în Ţara Românească în 1853 pentru a organiza serviciul sanitar militar şi ocrotirea sănătăţii publice; împreună cu dr. Nicolae Kretzulescu, a pus bazele învăţământului medical românesc; în 1855 a înfiinţat Şcoala de Mică Chirurgie, devenită, în 1857, Şcoala Naţională de Medicină şi Farmacie, iar mai târziu, în 1869, Facultatea de Medicină şi Farmacie din Bucureşti (facultate ce astăzi îi poartă numele); a fondat numeroase societăţi şi reviste de specialitate, printre care Societatea medicală (1857), Societatea Naţională de Cruce Roşie (1876), Gazeta medicală (1865); a înfiinţat, în 1860, împreună cu horticultorul austriac Ulrich Hoffmann, Grădina Botanică din Bucureşti; membru post-mortem al Academiei Române (din 2003) (n. 1828, în Italia). NOTĂ: Alte surse dau ca dată a morţii 26.VIII.1884
– 1885: S-a născut inginerul Ion S. Gheorghiu; contribuţii la elaborarea unei teorii generale a maşinilor electrice (a introdus noţiunea de generator unic); a realizat proiectele de electrificare a unor căi ferate (Ploieşti-Braşov, Târgovişte-Bucureşti); membru titular al Academiei Române din 1952, vicepreşedinte al acestui for (1959-1963) (m. 1968)
– 1902: S-a născut inginerul Martin Bercovici, unul dintre pionierii planurilor de electrificare a ţării; membru titular al Academiei Române din 1963 (m. 1971)
– 1909: A murit (la Viena) prozatorul Iuliu Traian Mera, de profesie medic; membru şi apoi preşedinte al societăţii „România Jună” din Viena; animator al mişcării artistice de amatori din zona Aradului; membru al Comitetului Central al Partidului Naţional Român care a elaborat „Memorandumul”, fiind inculpat în celebrul proces de la Cluj; şi-a donat averea „pentru scopuri culturale româneşti” (n. 1861)
– 1910: S-a născut folcloristul Ilarion Cocişiu (m. 1952)
– 1917: A murit (pe front, ca preot militar) poetul basarabean Alexie (sau Alexei) Mateevici; a rămas în istoria literaturii române prin poezia „Limba noastră”, care a dobândit o adevărată valoare de simbol (n. 1888)
– 1924: S-a născut artista plastică Eva Cerbu (numele adevărat: Eva Siegler) (m. 2008)
– 1927: S-a născut B. Elvin (Bernstein Elvin), critic literar, teatrolog, prozator, eseist şi publicist; fondator şi redcator şef al revistei „Lettre Internationale” (ediţia română) (m. 2011)
– 1932: A murit compozitorul, dirijorul şi profesorul Gheorghe Cucu, cunoscut mai ales datorită muzicii corale şi prelucrărilor de folclor (n. 1882)
– 1937: S-a născut Eugen Mihăescu, pictor, grafician şi om politic, stabilit în 1967 în Elveţia şi, ulterior (1981) în SUA; fost ambasador al României la UNESCO (2001-2004); membru de onoare din străinătate al Academiei Române (1993)
– 1942: S-a născut actriţa de naţionalitate maghiară Anna Széles (sau Széles Anna); stabilită din 1989 la Budapesta
– 1942: S-a născut (la Chişinău, azi în R. Moldova) matematicianul Constantin Bănică; contribuţii la analiza complexă şi geometria algebrică; membru corespondent al Academiei Române din 1991 (m. 1991)
– 1944: S-a născut Ioan Piso, istoric (competenţă în istoria şi arheologia Daciei Romane), epigrafist și profesor; fondator şi director al Centrului de Studii Romane al Universității Babeș-Bolyai Cluj; director al Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei din Cluj (1997-2008)
– 1947: S-a născut Victor Ivanovici, critic literar, eseist, traducător (din şi în limbile română, greacă şi spaniolă) şi profesor; stabilit din 1984 la Atena
– 1954: S-a născut graficianul și profesorul Adrian Timar
– 1960: A murit (la New York) Vespasian Pella, jurist, diplomat, om politic şi profesor universitar; fondatorul dreptului internaţional penal şi promotorul justiţiei penale internaţionale; raportor (1925) la Conferinţa interparlamentară de la Washington; preşedintele grupului român la Conferinţele balcanice; delegat al României la Conferinţa pentru dezarmare; contribuţii la crearea instituţiilor de drept internaţional; lucrări de drept şi procedură penală; membru corespondent al Academiei Române din 1941 (n. 1897)
– 1962: S-a născut Vasile Gavrilă, teolog, duhovnic, profesor şi realizator de emisiuni religioase la radio şi televiziune; preot paroh al Paraclisului Universitar „Sfântul Nicolae“ din Bucureşti; fondator al Şcolii Gimnaziale „Sfinţii Trei Ierarhi” din Bucureşti
– 1969: S-a născut jurnalista de televiziune și editoarea Adriana Muraru
– 1987: A murit Boris Cazacu, lingvist, filolog şi profesor; specialist în dialectologie; membru corespondent al Academiei Române din 1963 (n. 1919)
– 1988: A murit compozitorul, criticul muzical și profesorul Anton Dogaru (n. 1945) – 35 de ani
– 1990: A murit Nicu Stan, operator, director de imagine de film, scenarist şi regizor (n. 1931)
– 2006: A murit Erwin Acel, dirijor de origine română stabilit în Germania (n. 1935)
– 2006, 24/25: A murit (într-un accident de maşină) regizorul de film Cristian Nemescu (n. 1979)
– 2010: A murit actriţa Elena Sereda (n. 1926)
– 2018: A murit actorul Rudi (Rudy) Rosenfeld, cel care și-a dedicat o mare parte din viață Teatrului Evreiesc de Stat și teatrului de limbă idiş (n. 1941, la Cernăuți) – 5 ani
– 2020: A murit matematicianul, profesorul și editorul Ivan Singer; a desfăşurat o bogată activitate ştiinţifică în domenii diverse ale matematicii: analizǎ funcţională, teoria aproximării, teoria optimizării, teoria laticelor, analiza idempotentă ş.a.; membru titular al Academiei Române din 2009 (n. 1929)
EVENIMENTE EXTERNE
– Johannesburg: Cyril Ramaphosa, președintele Africii de Sud, susține o conferință de presă finală pentru a marca sfârșitul summitului de la Johannesburg
– Baku: Hadja Lahbib, ministrul afacerilor externe al Belgiei, va vizita Azerbaidjan (24 – 25 aug.)
– New York: Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite discută despre conflictul din Ucraina și protecția civililor de această țară
– Jaipur, India: Miniștrii comerțului și investițiilor din Grupul celor 20 de economii majore vor avea o reuniune de două zile în capitala statului indian Rajasthan (24 – 25 aug.)
– Jakarta, Indonezia: Miniştrii finanţelor şi sănătăţii din ASEAN se întâlnesc pentru a discuta despre cooperarea regională
– Wyoming: Bancherii centrali din întreaga lume se vor reuni în Jackson Hole pentru conferinţa lor anuală în perioada 24-26 august, tema ediţiei din acest an fiind „Schimbări structurale în economia mondială”
– Fulton, Georgia: Fostul preşedinte Donald Trump plănuieşte să se predea justiţiei pentru proces, la închisoarea tribunalului comitatului Fulton din Atlanta, statul Georgia
– Montréal, Canada: Banque Royale (RBC) – rezultate din trimestrul al III-lea 2023
– Varșovia: Polonia marchează 34 de ani de la crearea primului guvern post-comunist în 1989
– Kiev, Ucraina: Manifestări de marcare a 32 de ani de la Independență
– Washington DC: Sunt marcați 209 ani de la incendierea Washingtonului, inclusiv a Casei Albe și a clădirii Capitoliului SUA, de către trupele britanice în timpul războiului din 1812. La 24 august 1814, după ce i-a învins pe americani la Bătălia de la Bladensburg, o forță britanică condusă de Generalul-maior Robert Ross a incendiat mai multe clădiri guvernamentale și militare, inclusiv Casa Albă (numită atunci Conacul Prezidențial), clădirea Capitolului, precum și alte facilități ale guvernului SUA
Aniversări – Comemorări
– Ziua naţională a Ucrainei; aniversarea Declaraţiei de independenţă din 24.VIII.1991 (aprobată prin referendumul din 1.XII.1991)
– 1832: A murit Nicolas Carnot (nume complet: Nicolas Léonard Sadi Carnot), fizician şi inginer militar francez; unul dintre fondatorii termodinamicii moderne; pionier în dezvoltarea motoarelor cu combustie internă (n. 1796)
– 1848, 24.VIII/5. IX: A murit arhitectul rus Vasili Stasov, reprezentant de seamă al neoclasicismului rus (n. 1769) – 175 de ani
– 1856: S-a născut dirijorul şi compozitorul austriac Felix Mottl (m. 1911)
– 1899: S-a născut scriitorul argentinian Jorge Luis Borges, faimos pentru povestirile sale fantastice în care a unit cu măiestrie idei filosofice şi metafizice cu temele clasice ale fantasticului (m. 1986)
– 1917: A murit (pe front, ca preot militar) poetul basarabean Alexei Mateevici; a rămas în istoria literaturii române prin poezia „Limba noastră”, care a dobândit o adevărată valoare de simbol (n. 1888)
– 1922: S-a născut Lennart Nilsson, fotograf, fotoreporter de război, documentarist şi portretist suedez; pionierul fotografiei medicale, primul care a documentat „universul interior” al fiinţei umane, până la nivelul celulei; a devenit celebru pentru fotografiile sale cu fetuşi umani (m. 2017)
– 1923: S-a născut actorul de comedie şi scenaristul francez Jean-Marc Thibault; a format, împreună cu Roger Pierre, unul din cele mai populare cupluri comice ale teatrului francez (m. 2017) – 100 de ani
– 1929: S-a născut Yasser Arafat, om politic palestinian; ales, în 1968, preşedinte al Organizaţie pentru Eliberarea Palestinei, iar în 1994, preşedintele Autorităţii Naţionale Palestiniene; Premiul Nobel pentru Pace pe 1994, împreună cu premierul israelian Yitzhak Rabin şi cu Shimon Peres, ministrul de externe israelian, pentru progresul (din acea perioadă) în negocierile de pace din Orientul Mijlociu (m. 2004). NOTĂ: Data de 24 august este trecută în certificatul său de naştere înregistrat la Cairo, Egipt; după alte surse, s-ar fi născut la 4 sau 27 august 1929
– 1936: S-a născut scriitoarea şi criticul literar britanic A. S. Byatt (Antonia Susan Byatt)
– 1940: A murit inginerul german Paul Nipkow, inventatorul dispozitivului optico-mecanic (discul Nipkow) pentru analiza şi sinteza imaginii de televiziune (1884), înlocuit astăzi cu sisteme electronice (n. 1860)
– 1947: S-a născut scriitorul, jurnalistul şi poetul brazilian Paulo Coelho; unul dintre cei mai de succes romancieri ai lumii
– 1948: S-a născut compozitorul francez de muzică electronică Jean Michel Jarre (fiul compozitorului de muzică de film Maurice Jarre); considerat unul dintre pionierii muzicii electronice, al genurilor synthpop şi New Age – 75 de ani
– 1951: S-a născut scriitorul american Oscar Hijuelos, primul autor de origine cubaneză recompensat cu premiul Pulitzer (m. 2013)
– 1978: A murit Louis Prima, cântăreț, compozitor, trompetist şi actor american (n. 1910) – 45 de ani
– 1992: A murit Andrei Lupan, poet, dramaturg, eseist, traducător şi publicist din R. Moldova (n. 1912). NOTĂ: Unele surse menționează ca dată a decesului 27.VIII.1992, iar altele, 24.VII.1992
– 1999: A murit chitaristul francez de origine egipteană Alexandre Lagoya (n. 1929)
– 2013: A murit actriţa americană de film şi televiziune Julie Harris (n. 1925) – 10 ani
– 2014: A murit Sir Richard Attenborough, actor, regizor şi producător britanic de film (n. 1923)
– 2016: A murit scriitorul, poetul şi eseistul francez Michel Butor, reprezentant al „Noului Roman” (n. 1926)
– 2016: A murit Roger Tsien, biochimist şi profesor american; Premiul Nobel pentru Chimie în 2008, împreună cu Osamu Shimomura (Japonia) şi Martin Chalfie (SUA), pentru cercetările lor asupra proteinelor fluorescente a căror aplicaţie permit detectarea tumorilor canceroase (n. 1952)
– 2021: A murit Charlie Watts, bateristul formaţiei rock britanice „The Rolling Stones” (n. 1941)
– 2022: A murit ÎPS Kallistos Ware (cunoscut sub numele Timothy Richard Ware), mitropolit de Diokleia, al Patriarhiei Ecumenice din Constantinopol, teolog și profesor britanic de teologie ortodoxă la Universitatea din Oxford (1966-2001); figură educațională pan-ortodoxă, care a contribuit la formarea sentimentului Ortodoxiei moderne de a fi o biserică globală universală; autorul a numeroase cărți și articole despre credința și spiritualitatea ortodoxă (n. 1934) – 1 an